Cred că a profitat pentru evadarea lui de o migraţie a păsărilor călătoare. În dimineaţa plecării aranjă totul pe planetă. Îşi curăţă cu grijă vulcanii în activitate. El avea doi vulcani în activitate. Erau foarte folositori dimineaţa pentru încălzitul micului dejun. Mai avea şi un vulcan stins. Dar, cum spunea el:
„Nu se ştie niciodată!” Curăţă deci şi vulcanul stins. Dacă sunt bine curăţati, activitatea vulcanilor este moderată, fără erupţii. Erupţiile vulcanice sunt ca focurile de şemineu. Evident, pe pămîntul nostru suntem prea mici pentru a ne curăţa vulcanii. Din cauza asta ne fac atîtea probleme.
De asemenea, micul prinţ smulse, cu un pic de melancolie, ultimii lăstari de baobabi. Credea că nu va mai trebui să vină niciodată. Iar toate aceste munci obişnuite i-au părut, în dimineata aceea, extrem de plăcute. Şi când udă pentru ultima oară floarea şi se pregăti să o pună la adăpost sub globul ei, era cât pe-aci să plângă.
– Adio, îi spuse el florii.
Dar ea nu îi răspunse.
– Adio, repetă el.
Floarea tuşi. Dar nu din cauza vreunei răceli.
– Am fost prostuţă, îi spuse în cele din urmă. Îţi cer iertare. Să fii fericit.
El se miră de absenţa reproşurilor. Stătea cu globul în mână, surprins. Nu înţelegea acest calm al florii.
– Da, te iubesc, îi spuse floarea. Nu ai ştiut nimic despre asta, din vina mea. Asta nu mai are nicio importanţă. Tu ai fost la fel de prostuţ ca mine. Să fii fericit… Lasă globul ăla în pace. Nu îl mai vreau.
– Dar vântul…
– Nu sunt chiar aşa răcită… Aerul proaspăt al nopţii îmi va face bine. Sunt o floare.
– Dar animalele…
– Trebuie să suport două sau trei omizi dacă vreau să cunosc şi fluturii. S-ar părea că e foarte frumos. Dacă nu, cine mă va vizita? Tu vei fi departe. Cât despre animalele mari, nu mi-e teamă de nimic. Am ghearele mele.
Şi îi arătă plină de naivitate cei patru spini ai săi. Apoi adăugă:
– N-o mai amâna atâta, este agasant. Ai hotărît să pleci. Du-te!
Ea nu vroia să o vadă plângînd. Era o floare atât de orgolioasă…
1 comentariu