… eseu scris de Stan Maria-Adriana
În existența timpului, omul a evoluat ca un mic fenomen dată fiind inteligența sa superioară față de toate ființele acestei planete.
Între toate speciile acestui Pământ există o relație specifică, însă omul a dus-o dincolo de limite. Viața e o artă în care omul este pionul principal. E regele suprem într-o lume plină de mistere pe care încă din cele mai vechi timpuri a încercat să le descifreze. Și atunci omul singuratic a simțit nevoia de a relaționa cu semenii săi apărând astfel efectul de turmă. O minte mai strălucită avea să fie conducătorul acestei turme. Așa s-a născut ordinea lumii prin stabilitate, unire, reguli morale și sociale. Am învățat să trăim împreună fiindcă acolo unde există unitate, există și putere.
Pământul este o minune dătătoare și susținătoare de viață unde omul trăiește în armonie cu toate celelalte vietăți. Arta vieții n-a fost frumoasă încă de la începuturi. Lupta pentru cucerirea spațiului terestru a fost zbuciumată, plină de încercări, războaie duse pentru supremație, teritorii. Am învățat în timp să trăim în armonie cu noi înșine și cu tot ceea ce ne înconjoară. Ființa supremă și-a stabilit granițele. Popoarele care s-au format de-a lungul timpului au înțeles în final că ordinea și relațiile contează, că arta supraviețuirii depinde de înțelegerea și cooperarea cu ceilalți astfel încât să fim ca un tot unitar.
Dalai Lama afirma astfel: ,,Religia mea este foarte simplă. Religia mea este bunătatea.” Consider că orice gesturi și cuvinte frumoase pot sensibiliza pe cineva și îi pot aduce un zâmbet, o trăire, un moment de liniște sufletească. Gândindu-ne la copiii și oamenii cu dizabilități înțelegem altfel lumea. Inocența privirii lor topește sufletul oricui. Discriminarea, rasimul, stereotipurile sunt fenomene încă existente, dar din fericire numeroasele organizații luptă împotriva lor. Credința în Dumnezeu sau oricare altă divinitate ne ajută să fim toleranți, să îi acceptăm și iubim pe cei din jurul nostru. Prin fiecare faptă bună noi ne creăm o societate mai sigură, mai înțeleaptă.
Suntem ca niște micuțe furnici în acest imens univers. Am atins apogeul cunoașterii prin cucerirea spațiului, prin răscolirea mărilor, oceanelor. Toate acestea s-au datorat relațiilor interumane din toată lumea învățând să trăim ca o mare familie pentru a înțelege sensul existenței noastre. Cine suntem noi? Ce scop avem în viață? De ce suntem norocoșii ce trecem prin acest timp? De ce gândim și visam? De ce avem capacitatea de a survola cerul cercetându-i abisul cu inteligența noastră? Toate acestea le-am descifrat prin relațiile pe care le-am format, care deși sunt fragile, încă mai există războaie într-o lume cu o tehnologie mult prea avansată la care străbunii noștri nici nu visau. Și totuși, semne erau ca și avertizări. Aș vrea să cred că omul e rațional, conștient că locul său este aici, pe Pământ, nu pe Marte sau oricare altă planetă. Este căminul nostru pe care trebuie să-l ocrotim, îngrijim.
Aș vrea să vedem în fiecare zi cum soarele strălucește dincolo de nori, cum vântul ne adie printre plete, cum luna ne luminează străzile și casele cu razele ei palide și reci. Să lăsăm copacii să crească falnici căutând să atingă orizontul. Să privim florile multicolore ce respiră odată cu noi, să admirăm zborul păsărilor și cântecele lor să ne încânte auzul. Să lăsăm stelele să ne privească din înălțimile abia văzute de noi și oceanele să-și ocrotească viețuitoarele. E greu să facem din viață o artă. Când lumea va înțelege că viața e prea firavă, prea scurtă și uneori neînțeleasă, atunci armonia va domni, relațiile vor fi doar pașnice – o lume fără ură, invidie și supunere mi-aș dori. Abia atunci am aduce viața la un nivel de artă superioară tuturor celorlalte arte.
Cred că este timpul să trăim împreună într-un mod diferit. Să fim conștienți că nu suntem singuri și nu avem dreptul să distrugem Pământul. El ne-a fost oferit gratis, iar noi avem obligația să-l lăsăm moștenire urmașilor noștri. Relațiile dintre popoare au o baza solidă deoarece în era tehnologiei ele sunt accesibile și ghidate după reguli și legi bine stabilite. Dar că în orice pădure, există și uscături, iar ghimpii trandafirilor înțeapă adânc. Viață este mult prea frumoasă: dimineață apare răsăritul, iar seara apasul soarelui. Doamne, ce poate fi mai frumos?! -Mâine este o nouă zi, un nou început. Un om se naște, altul moare, o nouă relație de prietenie apare între oameni. Să nu uităm de natură! Este prietena noastră cea mai dragă. De ea depinde existența noastră.
Fericirea se construiește în timp și depinde de noi cu prețul unei munci răbdătoare, cu efort zi de zi. Nefericirea și fericirea sunt o artă de a trăi pentru că numai ființa umană cunoaște acest lucru. Pentru a păstra relațiile trebuie să aspirăm la libertate fără a ne iubi lanțurile. Prin relații putem să schimbăm lucrurile pentru noi, ceilalți și pentru întreaga omenire. Să fim negociatori în păstrarea acestor relații și singura noastră pasiune să fie iubirea deoarece toți avem același destin: ne naștem, trăim și murim.
Dezordinea economică apare când nedreptățile sociale iau amploare și doar omul este răspunzător. Ele sunt opera noastră, iar ca locuitori ale acestei planete este necesar să știm că viitorul este în mâinile noastre și avem opțiunea de a face alegeri potrivite. Fiecare popor trebuie să acționeze asupra lumii într-un mod benefic și să păstrăm locul existenței într-un paradis liniștit, într-un mod de a ne trăi relațiile cu ceilalți marcat de respectul fundamental față de celălalt respectând convingerile originile și atitudinile fiecărui popor.
Să nu încetăm să visăm la o lume mai bună într-un timp care pare tot mai îmbătrânit. Să fim noi cei care creăm sursa fericirii noastre. Dacă ne inspirăm din comportamentul popoarelor împlinite putem câștiga în relațiile noastre cu ceilalți. Să învățăm să fim receptivi la mesajele afective și emoționale ale vieții, să fim conștienți de ceea ce ne este permis și interzis. Să nu ne rătăcim la răscruci alegând calea corectă.
Așadar, să prețuim viața și mai ales să trăim clipă prezentă, să fim uimiți în fiecare zi prin ceea ce trăim. Să facem din viață o artă supremă, pozitiva, frumoasă, ceva fericit care nu mai există în acest mare necuprins, ceva ce ne e dat nouă, oamenilor de pe tot globul pamântesc, ființe supreme care trec prin timp… înțelegând care e sensul vieții și locul omului în univers.
Lasa un comentariu