Când aveam vreo 14-15 ani tocmai apăruse nebunia cu sălile de Internet, cu mIRC-ul etc. Fireşte, mai ales cei de vârsta mea au îmbrăţişat cu entuziasm fenomenul şi îmi amintesc că era „la modă” să scrii cu y în loc de i la finalul cuvintelor (de exemplu, „may” în loc de „măi”), aspect legat mai ales de segmentul de vârstă din centrul mişcării on-line incipiente – adolescenţi dornici să iasă cumva în evidenţă, extrem de conformişti în interiorul grupului de care aparţin, dar foarte „anti-” orice altceva. Recunosc şi îmi asum că şi eu am avut o perioadă în care preluasem obiceiul, dar nu mi-am pus NICIODATĂ problema că aşa ceva ar fi corect şi făceam clar distincţia dintre formele potrivite pentru mesajele on-line/sms-uri şi orice altceva.
Acum situaţia stă altfel. Nu prea mai există discernământ şi tezele de liceu s-au umplut de „k”-uri şi de alte forme prescurtate. Sigur, pot să-mi explic de ce au apărut toate acestea – pur şi simplu din raţiuni adaptative, pentru că în mediul on-line comunicarea necesită un tempo mai rapid. Şi, cum ponderea pe care o ocupă comunicare on-line în vieţile adolescenţilor de astăzi e semnificativ mai mare decât în urmă cu 8-9 ani, poate că e firesc să mai vedem şi în alte situaţii fel de fel de prescurtări. Deşi n-ar trebui să fie aşa, căci distincţia dintre situaţiile la care se pretează limbajul informal şi cele la care se pretează limbajul formal ar trebui să se facă foarte uşor! Tind să cred că mai e ceva la mijloc, ceva ce se leagă de nişte valori care se cam pierd, dar asta e altă discuţie…
Şi, oricum, poate nu-s eu chiar cea mai adaptabilă persoană. De fapt, în privinţa asta n-am fost flexibilă deloc, pornind de la ideea că nu mă dor tastele dacă scriu cu toate literele! Dar mă antrenez să-i tolerez pe cei mulţi care fac uz (abuz) de prescurtări, cu menţiunea că n-ar trebui să uite ce, unde şi când îşi are locul!
PS: Totuşi, dacă m-am mai educat să diger „bn” (în loc de „bine”), „k” (în loc de „ca”), „vb” (în loc de „vorbim”), chiar nu mă pot obişnui cu „LMA!” în loc de „La mulţi ani!”. Mi se pare pur şi simplu lipsă de respect şi mai bine n-ai scrie nimic decât să arunci trei litere! Dar şi aici e posibil să am eu o perspectivă îngustă, pentru că fac urări puţine şi numai urări pe care le simt şi le personalizez…
Ceea ce se pierde, mai presus de toate, e capacitatea de exprimare a indivizilor și implicit capacitatea de comunicare a speciei. Simplificând tot mai mult, prescurtând și folosind cuvinte puține nu mai ai cum să exprimi bogăția trăirilor interioare. Nu e exclus ca undeva într-un viitor bizar să comunicăm prin onomatopee. 🙂
K bn zici :))
K peștii! )-(_)’>
Dragă Emi, ai dreptate!
Doar ai grijă ca indulgenţa să nu devină obişnuinţă.
Argumente:
– Tempo-ul îl dăm noi, nu mediul on-line, el doar scurtând distanţele. Dacă mediul on-line ne-ar da şi tempo-ul, atunci am fi doar nişte bieţi sclavi ai propriilor noastre tehnologii. Într-un fel, dacă ne uităm în jurul nostru, am putea avea impresia că aşa este de fapt, neputând trăi fără tehnologie. Însă, dacă ne gândim mai bine cine ne zoreşte, vom constata că noi înşine.
– În ceea ce priveşte corectitudinea a ceea ce scrie şi vorbim, adică a ceea ce şi cum comunicăm, exemplul ar trebui să-l luăm de la tehnologie. Dacă dintre două echipamente din reţea, unul vorbeşte Internetish, atunci celălalt nu-l poate înţelege, chiar dacă ar vrea, rezultând o evidentă neînţelegere între ele. Într-un fel, încă nu ne dăm seama, dar nici nu-i de mirare de ce în ultima vreme oamenii nu prea se mai înţeleg bine, în zadar căutând cauza printre ”cabluri” şi ”switch-uri”. Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi în viitor, dar Andrei are multă dreptate.
Aşadar, felicitări pentru tema pe care ai scos-o în evidenţă!
Iulian, nu te contrazic, dar e clar că lucrurile se schimbă cu sau fără noi…
Mda, spui asta de parcă ”aşa e scris” să se întâmple.
Eu cred că lucrurile (cum spui tu) se întâmplă astfel:
Tendinţele sunt nişte ”trenuri”. Noi suntem împrăştiaţi prin tot felul de ”gări” ale educaţiei şi dorinţelor noastre. Dacă ştim unde vrem să mergem, luăm un tren potrivit. Chiar dacă am greşit trenul, dar ştim unde vrem să mergem, ne dăm seama după direcţia sa şi vom coborî la prima staţie. Dacă nu ştim unde vrem să mergem, luăm orice tren şi mergem în orice direcţie, nu contează, dar, în schimb, facem mare tam-tam că ştim foarte bine încotro mergem. Iar ca să fim convingători şi pentru noi înşine, ne străduim până învăţăm, să ne placă unde mergem.
În prezent, unele tendinţe au cam depăşit faza de ”tren” şi sunt adevărate ”torente” ce mătură văi întregi. Dacă ne-aruncăm în ele fiindcă-i ”cool”, vom fi ca nişte coji de nucă date de colo-colo, încât chiar dacă vom ajunge la vreo destinaţie, sigur vom fi ”zăpăciţi” de-a binelea.
La astfel de tendinţe eu prefer să stau pe mal sau pe locuri mai înalte şi, de ce nu, să privesc. E ca-n parcul de distracţii – dacă n-am curajul să mă dau, măcar mă uit la alţii. Pot să mă şi amuz, oricum nu mă costă nimic. Unii mi-ar spune că nu ştiu ce-i ”distracţia”, însă tot ei ar spune şi că deşteptul învaţă din greşelile altora.
Ş-atunci, de ce să nu mă uit?
Asta nescutindu-mă oricum, de propriile mele greşeli.
M-ai captat atentia cu LMA-ul. Pe langa lipsa de respect, are un iz de insulta.
Nu sunt de acord și nici nu pot fi prea indulgent cu cei / cele care mă bombardează cu „bn”, „k”, „jtiu”, „makr” – sau eternul „decât” (folosit aiurea – „am decât 3 note”).
În primul rând, „prescurtările” astea „prescurtează”, de obicei, o literă – maxim două – dintr-un cuvânt. However, am văzut și cazuri în care cuvântul corect este mai scurt decât „prescurtarea”. Come on, scrie corect – în ultima instanță tot te vei învăța să tastezi mai repede – dar vei scrie și corect !
În al doilea rând, dacă aș tăcea, tăcerea mea n-ar ajuta la nimic bun. Ar doar fi un acord tacit pentru aberațiile pe care le văd – un lucru cu care nu sunt de acord.
Lăsați limba română să vină la mine – și n-o stâlciți !
Zilele trecute urmaream „live” ProFm-ul (si-au pus camera web in studio), iar mai jos curgeau comentariile ascultatorilor prin intermediul Facebook. Cineva scria ca FB ar trebui sa puna „emoticoane” ca sa ne putem exprima mai bine si mai repede.
„De fapt, în privinţa asta n-am fost flexibilă deloc, pornind de la ideea că nu mă dor tastele dacă scriu cu toate literele!”
Vezi ca (faptic) te contrazici singura cu 3 (trei) randuri mai jos: „PS: Totuşi…” (Cu alte ocazii gasisem in textele dumitale „etc.” Presupun ca DE FAPT voisesi sa scrii nu ca nu folosesti DELOC prescurtari, ci ca (cel putin teoretic) nu folosesti decat prescurtarile clasice, uzuale.) (Rog a nu se intelege ca eu as fi adeptul prescurtarilor idioate utilizate acum, ci strict ca sunt de parere ca ar trebui aleasa corect exprimarea astfel incat sa reflecte cat mai corect si mai complet gandurile si ideile autorului.)
Andrei:
1. A nu se confunda prescurtarile cu putinatatea/simplitatea cuyvintelor/expresiilor: SI cu prescurtari cu tot, ideile transmise pot sa fie la fel de bogate; doar ca actualmente prescurtarile sunt facute „fara cap”, astfel incat in loc sa accelereze transferul de informatie ele il ingreuneaza (il fac mai dificil): eu am reusit sa inteleg ce dorise sa rtransmita numitul Guvidu din un articol de mai alaturi, dar am consumat pt aceasta mult mai mult timp si efort intelectual decat as fi consumat pt citirea textului scris corect.
2. Limbajul articulat a fost dobandit si apoi dezvoltat, imbogatit doar in mod treptat, gradual, SI haotic, anarhic, pornind initial de la interjectii cu semnificatii clare (dupa cum poate fi vazut acum la celelalte primate); eu consider ca nu este catusi de putin exclusa reducerea/simplificarea cuvintelor si/sau simplificarea/restructurarea limbajului, astfel incat limbajul rezultat sa fie mai simplu si mai logic si exprimarea ideilor – fara a fi mai saraca – sa fie mai simpla si mai facila, dar consider cat se poate de improbabil ca acea simplificare sa ajunga la nivelul interjectiilor – ar presupune cunoasterea de catre toata lumea a mult prea multor conventii initiale.
Iulian: In optica mea, corectitudinea comunicarii nu implica in mod necesar cuvinte lungi/complicate, ceea ce inseamna ca prescurtarile nu sunt prohibite (de altfel, SI ACUM utilizam cu succes un numar apreciabil de prescurtari, de la „etc”, „QED”, „N.B” si „P.S.” la siglele intreprinderilor, institutiilor, organizatiilor, etc) ci doar ca trebuie 1. sa fie facute astfel incat intr-adevar efectul constand in castigul de rapiditate in comunicare sa precumpaneasca asupra mijlocului constand in dificultatea adaptarii la noul limbaj prescurtat si 2. ca sistemul prescurtarilor sa fie suficient de simplu, de unitar si de constant incat adaptarea la noul limbaj sa nu fie inutil de complicata si sa nu dureze continuu, si sistemul sa fie inteles de catre toata lumea (de catre toti destinatarii comunicarilor).
Elena Livia: Dumneata consideri ca emoticoanele nu pot sa transmita rapid idei simple? Nu crezi ca ACESTA este rolul lor? Da, si in optica mea pt o comunicare cat-de-cat mai complexa este necesara exprimarea ideilor prin intermediul cuvintelor – dar pt ideile simple nu. (Chiar si pt ideile transmise prin cuvinte emoticoanele nu sunt neaparat de prisos, ele putand sa accelereze comunicarea anumitor parti simple/conventionale ale ideilor, si deasemenea sa nuanteze, sa „coloreze” anumite aspecte ale ideilor principale.
@ VictorCh
Fiindcă tot vrei să răspunzi tuturor de pe acest site, dacă-i bal, bal să fie.
Calculatoarele şi felul în care comunică între ele, sunt construite după ”chipul şi asemănarea” omului, psihologia cognitivă contribuind din plin la asta. Evident, e vorba de o variantă mai mult ideală a ”chipului şi asemănării”.
Astfel, dacă ne uităm la modul de funcţionare şi relaţionare a calculatoarelor vom putea afla mai multe şi despre noi.
Dacă în procesul de comunicare s-ar folosi (predominant) prescurtări, atunci conţinutul comunicării ar fi limitat, deoarece combinaţiile posibile ar fi limitate. Nu pledez pentru cuvinte gen sternocleidomastoidian, însă pot rezulta mai multe cuvinte diferite formate din mai multe litere, decât cuvintele formate din puţine litere (vezi algoritmul matematic al combinărilor).
Având cuvinte mai multe rezultate, putem nuanţa mult mai bine conţinutul comunicării. Altfel, am fi în situaţia de a comunica prin ”lătrături” aparent asemănătoare, uşor nuanţate prin tonalitate. (să mă ierte câinii dacă le subapreciez modul de comunicare, doar pentru că nu-l înţeleg!)
Până la urmă, noi oamenii considerăm că limbajul articulat este una dintre principalele deosebiri dintre noi şi restul mamiferelor. Dacă-i aşa, atunci să-l articulăm cum trebuie!
Iulian: Presupun ca in principiu n-ar fi imposibil ca dumneata sa ai dreptate, DAR verifica, te rog, numarul de cuvinte din lexicul roman (complet – inclusiv termenii de specialitate – si neglijand faptul ca unele sunt cuvinte compuse) si apoi, „mergand inapoi”, determina te rog numarul minim de litere care – prin (vorba dumitale) „algoritmul matematic al combinărilor” – ar permite crearea acelui numar de cuvinte. In opinia mea, nu este imposibil sa ai o surpriza referitor la micimea respectivului numar. (Da, stiu, trebuie „eliminate” din calcul cuvintele de tip „msgr”.)
Apreciez faptul ca – desi este „taios” (sau asa il „simt” eu) – comentariul dumitale este formulat intr-un mod (si pe un ton) civilizat, si nici nu este lipsit de accente umoristice.