Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
Există verbul a voi, conjugat corect în forma voiam.
Există verbul a vrea, conjugat corect în forma vream.
Vroiam este o îmbinare incorectă a celor două de mai sus.
Asta chiar nu stiam. Frumos blog, util. 🙂
Ne bucurăm când putem fi de folos şi mulţumim pentru apreciere 🙂
O sursă mai mereu sigură, blogu’ diacriticii.
Reve, cu toţii ar trebui să ne raportăm la normele în vigoare, indiferent ce pseudonim îşi asumă mesagerul.
‘Vroiam este o îmbinare incorectă a celor două de mai sus. ‘ dar folosită de majoritate. În curând va fi considerată corectă, mă întreb oare cum o vor defini? Probabil că vor spune că este o axiomă şi că nu are nevoie de o demonstraţie. lol
Imi place initiativa. Buna idee si buna treaba.
conform cu ce?
normele actuale ale limbii române?
Nu se incepe propozitia cu litera pitica, Emi, chiar daca poate parea corect in conext.
:), Altu, cu două puncte mari, desigur 😛
@celine…Dar termenul „LOL”, tot o axioma sa fie? Prefer termenul „IOAI”, fiind postulat!
ai dreptate
ioai
Tocmai de-aia am specificat „mai mereu sigură”.
rederitor la „voiam” si „vroiam”…stiu ca sunt 2 verbe diferite,amandoua formele fiind corecte.a voi si a vrea!dar nu inteleg o chestie.cum adica „a vrea”,conjugat corect in forma vream.ce timp e asta?ce forma?nu inteleg,va rog ,lamuriti-ma.
Silvana, dacă de la „a avea” ne sună bine „aveam”, de ce de la „a vrea” nu ne sună bine „vream”?
Ambele sunt corecte, dupa mine. Unul este putin arhaic si suna „ca dracu’ „, vorba unui „clasic in viata”. Nu va sfiiti sa folositi ambii termeni. VOIAM, VROIAM. In schimb VREAM mi se pare putin deplasat si ne la’ndemana, chiar daca va fi adoptat!
pai asa trebuia sa specifice,ca „vream” era forma de trecut.nu intelegeam ce timp au folosit,ma speriasem 😀
„Vroiam” e gresit! E o forma eronat combinata intre voiam si vream (ambele corecte) asa cum s-a mai comentat.Deci se foloseste ori „voiam”, ori „vream”, cum e corect in limba romana. Limba romana se poate imbogati sau moderniza cu cuvinte care n-au corespondent autohton si nu cred ca e nevoie de echivalente gresite.
„Dorinta” de „a vrea” sau de „a voi” are doua moduri de exprimare la alegere, daca tot „vroiam” (sic) sa ne exprimam corect….
Pentru cei care au mai si invatat cate ceva, „vroiam”…..: „suna ca dracu’ „. 😉
vroiam
O temă care este foarte prezentă în mesajele primite la DEX online este legată de corectitudinea formei din titlu. Există două largi curente în aceste întrebări/argumentări:
* nu există verbul a vroi, deci forma este greșită deci trebuie să fie folosite formele corecte voiam și vream (într-o silabă!) și respectiv
* este o formă foarte des folosită (mult mai des întîlnită decît contracandidatele voiam sau vream), deci uzul trebuie să se impună.
Ca de obicei, deocamdată adevărul este la mijloc! Alternanța acesta există de cînd lumea (vorba vine, aici vorbim numai de izvoarele scrise ale limbii române), inclusiv ale unor autori celebri: Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Ion Barbu, Gib Mihăescu, Tudor Arghezi (în unele opere alternanța voiam/vroiam existînd la cîteva paragrafe distanță).
Este evident că problematica aceasta a neliniștit generații de lingviști, însă, din păcate, îmi lipsesc sursele mai vechi de secolul trecut! În ordine cronologică: Gramatica Academiei (ed. II, 1966) prezintă la §278 paradigmele „împletite” ale verbelor a voi și a vrea și încheie paragraful cu observația:
„Nu trebuie folosite formele […] hibride rezultate din contaminarea formelor verbului a vrea cu cele ale verbului a voi. Numai forma vroiam, formată în același fel, este admisă în limba literară.”
Mai departe, în extraordinarul Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, în 1981, se trece la un nivel superior: forma a vroi fiind atestată. Totuși, avînd în vedere faptul că acest dicționar atestă toate formele (inclusiv cele greșite, noutate în materie pentru limba română), putem să considerăm că „nu se pune”! Totuși DEX-ul (edițiile 1996 și 1998) pune varianta a vroi în lista de intrări.
Ultima lucrare de acest fel care încearcă să tranșeze problema, Gramatica Limbii Române (2005), susține tocmai contrariul față de precedenta gramatică „oficială”, formele de acest tip considerîndu-se incorecte:
„În uzul neliterar, apar frecvent formele de imperfect vroiam, vroiai, forme imperfecte actualizînd o nouă variantă de radical: vro-.”
Sigur, nu e foarte clar de ce se folosește verbul a actualiza, deoarece această formă a fost tot timpul actuală, dar probabil pare un pic mai științific (să nu se creadă că aș avea ceva cu GLR, ba dimpotrivă, însă această exprimare chiar e un pic suspectă). În orice caz, pare lipsit de profesionalism ca o gramatică să se ocupe de realizări particulare ale cuvintelor și nu de reguli generale (dar aici ajungem să purtăm altă discuție), realizările particulare fiind de competența normelor de tip DOOM sau Îndreptar.
În fine, din DOOM2 (ca lucrare normativă) lipsește această informație, din păcate. Poate pe principiul: „ce nu e în DOOM2, nu există!”, am putea trage concluzia că nu se admite forma vroiam, însă acestă argumentație nu ar fi tocmai logică. În opoziție, Tezaurul limbii române trimite pe a vroi la forma (corectă) a vrea, unde a vroi este considerat o variantă (nu se spune dacă este acceptată sau nu, cert este că este folosită, deci consemnată în dicționar) a acestuia.
Înainte de a încheia trebuie să acceptăm că nu putem oferi un răspuns tranșant cetățeanului turmentat care se întreabă dacă vroiam e corect sau nu. Atît timp cît există atestări de ce puțin 100 de ani, o largă majoritate îl folosește și nu există un argument coerent împotriva folosirii lui, cred că vroiam poate fi folosită fără să ne întrebăm dacă intelectualul mediu din București ar face așa ceva…
si eu zic la fel,huissan66.
Multumesc Silvana, ai fost mereo o dulce, dulca ca limba romana!
Erata: „mereo” se va citi „mereu”, iar „dulca” se va citi „dulce”, scuze!
:))
si eu m-am mai confruntat cu „reglementari” care le-au venit asa peste noapte unor „inteligenti”,asa ca nu le adopt daca nu mi se par rezonabile.
pt asta suntem oameni inzestrati cu ratiune!
Cel mai bun si relevant comentariu. Subscriu la ce ai zis, si eu sunt de aceiasi parere.. cine face regulile astea, cine a decis, si cine decide cum sa folosim si sa adaptam corect frantuzismele, si mai nou miile de englezisme intrate in limbajul nostru zilnic, in anii 50-60 cuvantul „meci” se scria „match” luat din engleza corect si scris corect, acum e considerat gresit in limba romana sa-l scri asa (am dat doar un exemplu minor) pentru mine vroiam nu este gresit si nu va fi, la fel cum folosesc si voi folosi „ii” si nu „e”, nu ma adaptez dupa fiecare senil batran de la academie care are chef sa adauge sau sa taie, modifice , adapteze sensuri si cuvinte! In schimb cei care simt nevoia imediata de a corecta orice cuvant, sunt catelusi sinau probleme de natura psihologica
stai linstit !nu ne cramponam in chestii din astea :))
In teorie ar trebui sa ne cramponam si in chestii din astea, doar siteul o cere, dar ma rog, numa’ cine nu munceste nu greseste. Greselile noastre vin trecute cu vederea, cele a altora trecute cu auzul. Multumesc.
eu m-am referit strict la faptul ca am inteles ce ai vrut sa scrii 🙂
De acord cu tine. 🙂 🙁 :[
Stiam de curentele de care spui, ai dreptate s.a.m.d. Mai ales daca „vroiai” sa vorbesti si de Nichita Stanescu..;), atunci nu mai am ce comenta.
Oricum in afara licentelor poetice sau regulilor academice, timpul si oamenii le vor impune pe cele folosite mai des (cuvinte), dupa „regula”: „auzit, placut, insusit”.
Care-i problema daca vom spune „misto”, „nasol”, „naspa” ..in loc de frumos, urat si…nici nu stiu cum se „traduce” naspa…
Daca am fi de acord ca „suna” mai bine: „vroiam sa…”… atunci va trebui sa admitem ca exista verbul „a vroi” . Dar cum ar suna conjugarea?
Oricum apreciez ca ai cautat si ai dat cu „copy” si „paste” unor pareri avizate.
E misto limba romana, e nasol ca o pocim, naspa cine crede ca detine adevarul…persoanele de fata nu se exclud…lol, brb, gtg… sau pe romaneste: ha ha ha.
PS: Oricum, la noi la olteni se folosesc frecvent formele „vrusei”sau „vrusesi” si mai putin „voii” sau „voisi”, care p’aci chiar ca „suna ca dracu’ „…..;-). Asa ca, probabil, pana la urma va fi acceptat de toti si verbul „a vroi” ca forma populara sau regionala.
pai „vrusei” e la perfect simplu!nu are de ce sa fie luat drept forma populara,regionala.
si „a vroi” nu exista,doar „a vrea” si ” a voi”
@radug….Nici nu am pretins ca tot articolul este al meu, l-am adus ca stalp suport al ideii mele. Nu ma rusinez sa folosesc „copy-paste”, cand ideile sunt bune si subscriu fara a-mi rani buricele degetelor pe tastatura. Un profesor spunea; „Un inginer bun nu tre’ sa le stie pe toate, tre’ sa stie unde sa caute, cand are nevoie!” C-o fi RAM, c-o fi ROM, oricum e epuizabila! Cred ca am fost destul de clar. Multumesc pentru atentia acordata, sau incordata? Nu mai stiu, m-am pierdut! La buna vedere!
@ radug… nasól (nasoálă), adj. – (Arg.) Urît. Țig. nasvalo (Graur 176; Juilland 170); probabil că vocalismul se explică pornind de la f. nasoală. S-a confundat cu nasul, adj. (rău, nemernic), din țig. nasul (Vasiliu, GS, VII, 120; Juilland 170). – Der. nasoală, s. f. (femeie; țigară); nasuliu, adj. (urît); nasuli, vb. (despre un negoț, a eșua); nasulie, s. f. (ghinion, situație proastă); nasulii, s. f. pl. (cărți de joc).
Sursa: DER
Naşpa este sinonim.
Noi nu ne-am sfiit sa împrumutăm cuvinte din alte limbi, fie ea si ţiganeşte !
@husisan66
1-Tocmai asta am zis si eu, ca apreciez ca ai cautat si ai dat cu „copy-paste” unor pareri avizate…..;
2-Stiam ce inseamna si nasol, si misto, si naspa!!!;
3-Si eu sunt tot inginer. Si mie mi-a zis unu’ in facultate ca “Un inginer bun nu tre’ sa le stie pe toate, tre’ sa stie unde sa caute, cand are nevoie!” (ctrlC-ctrlV dupa tine:-)) sic!)
4-Si eu mai folosesc argoul, dar eu ce iau de imprumut dau inapoi…Daca un om latra „ham-ham”, nu inseamna ca e caine …;-)
5-Cat priveste problema cu „voiam sau vroiam”…dpdv academic, „vroiam” e gresit…. asa m-au invatat „profii” la scoala si vad ca si altii zic la fel: http://forum.wordreference.com/showthread.php?t=1426398
Asta e ce-mi mai aduc aminte prin „ROM” de acum 30 si ceva de ani cand am terminat liceul.
(ROM in sensul de Read Only Memory, nu bautura, tigan sau altceva;))
imi place blogul vostru … nedumeririle sunt toate adunate aici asa ca poti trece de la una la alta foarte usor 🙂 bravo voua . Si chiar daca orientarea voastra profesionala este inspre domeniul tehnic limba romana e a tuturor… ma ingrozesc cei care „batjocoresc” limba romana (mai ales in scris se observa) dar si in vorbire . Ar trebui sa isi gaseasca timp sa isi corecteze greselile … e rusinos sa faci greseli gramaticale in limba materna, zic eu 🙂
In general e bine sa consultam DOOM pentru astfel de probleme..iar conform DOOM, ambele forme sunt acceptate 🙂
husisan66:
„…pare lipsit de profesionalism ca o gramatică să se ocupe de realizări particulare ale cuvintelor și nu de reguli generale…”
Asta ar fi PRIMA OARA in viata mea cand aflu ca o gramatica este normal sa „se ocupe de” REGULILE „GENERALE”, dar NU si de EXCEPTIILE de la acestea!
UNDE, in cadrul CAREI discipline, sugerezi dumneata sa fie „tratate” – spre exemplu – „verbele neregulate”, cele care nu se supun regulilor generale de conjugare?
„…cred că vroiam poate fi folosită…”
Indiferent de alte consideratii teoretice, forma (indiferent daca teoretic este acceptata – sau nu – a fi corecta) nu numai ca „POATE FI” folosita, ci CHIAR ESTE folosita – si nu numai de catre agramati ci si (dupa cum bine subliniai in comentariu) de catre „nume sonore”, de catre personalitati marcante ale literaturii (si nu numai de catre una dintre acestea), ceea ce face putin cam dificila sugerarea fie a unei simple greseli de scriere, fie a unei (punctuale si/sau momentane) ignorante.
silvana:
” “reglementari” […] nu le adopt daca nu mi se par rezonabile.”
„Rezonabil” mi se pare un termen putin mai incert, adica mai greu de definit si – MAI ALES – de delimitat.
SI EU – dupa cum mai afirmasem pe aici, si nu numai „pe aici” – regulile „de exprimare verbala” (toate – dar MAI ALES cele neexplicitate, ci doar enuntate „ex cathedra”) le trec prin filtrul propriei ratiuni, si nu ma sfiesc sa le „pun la indoiala”, sa le contest valabilitatea / aplicabilitatea – DACA am argumente logice care le contrazic, sau chiar si numai daca imi contrazic „bunul-simt lingvistic” (asta pana cand nu imi este demonstrat – LOGIC – faptul ca gresesc, ca ma insel). (Nu am pretentia de infailibilitate, dar AM pretentia de rationalitate.)
Eu folosesc varianta „voiam.” Şi aşa cred că e şi corect,chiar dacă uneori şi profesorii se mai contrazic pe tema asta.
Felicitări pentru iniţiativă.Aveţi un loc în blogroll-ul meu. 🙂
Mulţumim 🙂
care forma e corecta??
Vlad, eu mai clar de atât n-am putut să scriu. Dar ca să nu pleci nelămurit îţi fac un rezumat – voiam sau vream sunt forme corecte, vroiam nu e.
http://dexonline.ro/definitie/vroi
vai?
Nota de la final n-ai vrut să o citeşti… Dacă nu e în DOOM, nu există „oficial” în limba română.
Dupa o re-lecturare ulterioara:
celine (October 27, 2010 at 11:26 pm):
” ‘Vroiam este o îmbinare incorectă a celor două de mai sus. ‘ dar folosită de majoritate. În curând va fi considerată corectă…”
Sunt curios sa aflu cam cum ar suna toata conjugarea verbului al carui imperfect la pers intaia sa fie „vroiam”. Sau consideri ca va fi adoptata strict doar aceasta forma, ca o exceptie?
Altu (November 30, 2010 at 8:59 am ):
„Nu se incepe propozitia cu litera pitica, Emi, chiar daca poate parea corect in conext.”
Presupun ca dorisesi sa afirmi ca nu se incepe FRAZA cu litera minuscula. (Din cate stiu eu, majoritatea propozitiilor dintr-o faza – toate altele decat propozitia initiala – incep cu „litera mica”.)
(Din mistype a rezultat „conext” care suna dragut si ii pot fi cautate implicari si derivari diferite.)
husisan66 (March 7, 2011 at 1:21 pm):
„…nu putem oferi un răspuns tranșant […] dacă vroiam e corect sau nu. […] nu există un argument coerent împotriva folosirii lui…”
Poate ca absenta formei de infinitiv si a restului conjugarilor respectivului verb ar reprezenta totusi un argument destul de coerent?
husisan66 (March 7, 2011 at 2:00 pm):
„In teorie ar trebui sa ne cramponam si in chestii din astea, doar siteul o cere…”
Din fericire, nici site-ul nu o cere, nici comentatorii (majoritatea – atat cei de aici cat si cei din alte parti ale netului) nu „se leaga de” erorile de tastare (mistype-uri) – decat eventual in situatia cand acestea conduc la forme ale vocabulei care coincid cu erori gramaticale / ortografice frecvent intalnite: un semn tastat dublat nu are mare importanta – daca nu este dintre „i”-urile finale de la fi – fii – fiii – fiii-i (sau de alte cazuri similare), un semn tastat in plus (inutil) sau in minus (unde ar trebui sa fie) nu-i mare lucru (daca se mai intelege ideea care era de transmis) – daca nu-i vorba despre cratima, virgula, punct etc…
radug (March 8, 2011 at 1:27 pm):
„…va trebui sa admitem ca exista verbul “a vroi” . Dar cum ar suna conjugarea?”
Cu scuzele de rigoare, abia cu cateva cl;ipe in urma am remarcat acest fragment – regret suprapunerea ideilor mele peste a dumitale (NU de aici „ma inspirasem”).
radug (March 8, 2011 at 1:51 pm):
„…la noi la olteni se folosesc frecvent formele “vrusei”sau “vrusesi” si mai putin “voii” sau “voisi”…”
Din cate intelesesem eu, problema ridicata si discutata / disputata aici nu era frecventa utilizarii respectivelor forme (toata lumea pare sa fie de acord ca aceasta frecventa e mare), ci doar corectitudinea ei.
silvana (March 8, 2011 at 3:39 pm):
„…“vrusei” e la perfect simplu!nu are de ce sa fie luat drept forma populara,regionala.”
Eu personal te cred pe cuvant – de indata ce imi precizezi de la care verb deriva respectivul perfect simplu. (Forma ESTE populara – prin radacina, nu prin conjugare.)
husisan66 (March 8, 2011 at 4:07 pm):
„Un profesor spunea; “Un inginer bun nu tre’ sa le stie pe toate, tre’ sa stie unde sa caute, cand are nevoie!” ”
Dupa cate stiu eu, este vorba despre fie-iertatul profesor Bakonyi de la Institutul Politehnic Timisoara (un enciclopedist care a predat cu mult succes un mare numar de discipline tehnice, dar care nici la pensionare nu scapase de „pocirea” cuvintelor romanesti – el vorbind cu un foarte pronuntat accent maghiar – care accent insa nu impieta asupra intelegerii sensului celor spuse (decat daca nu exista bunavointa de a invata), expresia completa fiind: „Un inginer nu trebuie se stie nimic pe de rost, el trebuie se stie ce se caute, unde se caute si cum se foloseasca ce ai gasit” – si in consonanta cu acest precept orisicare student de-al sau se putea prezenta la examen (la oricare dintre materiile predate de profesor) oricand dorea – la cabinetul profesorului (cabinet „tapetat” pe toti peretii – cu exceptia usii si a geamului – cu o biblioteca continand lucrari tehnice de diferite specialitati) la sfarsitul programului de lucru al acestuia. Intrebarile standard erau in ce an de studii se afla si la ce materie doreste sa sustina examenul, dupa care subiectul examinarii era cautat pe loc de catre profesor intr-un teanc de cateva MII (!) de biletele cu subiecte (cat avea la mai fiecare materie), subiecte extrase personal de catre dansul din cazuri reale intalnite in productie (unde era destul de frecvent chemat la cate o expertiza tehnica sau sa dea cate un sfat) si sortate dupa materia careia ii corespundeau si dupa nivelul de dificultate. Apoi profesorul il ruga pe student sa nu uite sa treaca pe foaie si numele sau, anul de studii si materia si la sfarsit, dupa ce lasa lucrarea pe birou, sa stinga lumina si „sa traga yala” – si profesorul pleca acasa, lasand studentul sa dea examen de unul singur, fara limita de timp (decat dimineata zilei urmatoare) si avand la dispozitie toata bibliografia profesorului!
Verificati si dex-ul 😉
dexonline.ro/definitie/vroit/paradigma
De preferat dexul de hîrtie…
am uitat de treaba asta. rusine mie. multumesc
Simmy:
?
(Nu stiu CARE „treaba asta” ai uitat – nu-ti regasesc pseudonimul printre autorii precedentelor comentarii (ca sa te referi la vreo idee anterioara de-a dumitale) (daca nu cumva DUMNEATA ai publicat comentariul sub pseudonimul „Altu” – fara apostrof final). Sau te refereai la ideea din corpul articolului propriu-zis, cel pe marginea caruia comentam noi aici? Poate precizezi la ce te gandeai? ca noi nu stim ce gandesti ci numai ceea ce comunici…)
A propos, erata (completare) la raspunsul meu catre numitul „altu”:
„…majoritatea propozitiilor dintr-o faza – toate altele decat propozitia initiala – incep cu “litera mica”.”
…cu exceptia situatiei in care acele propozitii „altele decat prima” incep cu un nume propriu sau cu vreun altul dintre cazurile care pretind initiala majuscula la primul cuvant: nume de firme sau institutii, sigle rezultate din abrevierea numelui acestora, titluri / intitulari de carte sau de alt gen de opera artistica (film, piesa de teatru, pictura, sculptura…) etc.
Si din nou „a propos” – de data aceasta relativ la cazurile care pretind scrierea cuvantului cu initiala majuscula: poate stie cineva – si binevoieste sa-mi comunice si mie – CUM mai stau lucrurile cu numele zilelor saptamanii (luni, marti etc) si respectiv al lunilor anului (ianuarie, februarie etc).
Intrebarea este reala, nu retorica – eu CHIAR NU STIU – CE pretind actualele reglementari: intr-o vreme aceste nume se scriau cu majuscula (fiind nume), apoi s-a renuntat si s-a trecut la „litera mica” (acestea fiind substantive comune, nu substantive proprii), pe urma s-a revenit la majuscula, si-apoi (Stiu! „Si” dupa virgula… Da’ mie ASA-mi „pica bine” de aceasta data, ASA-mi exprima corect felul in care „imi curg” ideile) din nou s-a abandonat majuscula…
ACUMA (din acest pdv) CUM mai stau lucrurile? Noile reglementari au adus oarece modificari si aici, SAU nu? CUM se scrie (acuma) corect: cu „litera mare”? Cu „litera mica”?
@VictorCh: Cînd anume s-au scris cu majusculă zilele săptămînii şi lunile anului?
(Apropo, înainte de „şi” se pune virgulă în atît de multe situaţii, încît pare ciudat că sugerezi – ori poate mi se pare mie – că n-ar fi corect.)
@VictorCh am uitat cum se conjuga corect. la scoala, evident, profesoara ne-a invatat „treaba” asta cu vream si voiam si cum se conjuga. oamenii nefolosind corect conjugarea m-au indus in eroare in timp, iar eu nu am mai stiut daca e sau nu corect si m-am documentat.
http://dexonline.ro/definitie/vroi, exista verbul a vroi, care se conjuga la imperfect vroiam. daca nu e mentionat in doom 2 (dupa cum zice cineva intr-un comentariu, nu stiu sigur) asta nu inseamna ca lumea n-o sa-l mai foloseasca.
@Andi: trebuie remarcată diferenţa între forme consemnate şi forme recomandate (în limba literară). „a vroi” este consemnat, dar nu recomandat, fapt pentru care de la el eşti trimis direct la forma corectă din româna literară.
acu nu stiu ce scrie in dex-urile actuale. Dar pe pagina pe care am dat-o mai sus, nu zice nimic despre ca nu ar fi recomandat. Eu inteleg din ce zice acolo ca doar inseamna acelasi lucru cu verbul a vrea.
Dar aici in articol nu zice ca nu e recomandat ci ca e gresit, de aici si comentariul meu.
Mai ţii minte cînd toată lumea a rîs de Bobu, care s-a trezit să zică la proces că „s-a întunericit”? Dintr-un punct de vedere – al limbii culte – era, într-adevăr o eroare. Din alt punct de vedere, era o formă nerecomandată: un regionalism. În cazul în care nu vezi definiţie, forme flexionare sau precizarea „regionalism” înseamnă că intrarea cu pricina e doar o înregistrare a unei forme incorecte aflate în masivă circulaţie, de la care se face redirecţionarea către forma corectă.
v
(September 9, 2012 at 2:18 pm):
” @VictorCh: Cînd anume s-au scris cu majusculă zilele săptămînii şi lunile anului?”
Regret ca nu pot face precizarea solicitata, dar in copilaria mea mare si in adolescenta mea am citit tiparituri (carti si brosuri) in care ASA scria. (TOT cu majuscula erau scrise – spre alt ex* – si numele diferitelor tipuri de nave militare**: „Crucisator”, „Distrugator” etc), si asta la unele tiparituri care atunci pareau foarte vechi, dar si in unele care pareau de o vechime mai modesta, concomitent (in aceeasi perioada, pe cand „descoperisem” biblioteca personala (VECHE) a unei cunostinte binevoitoare) citind si altele (care pareau de o vechime intermediara) in care aceste tipuri de substantive (CUM (Biiip!) sa le numesc?… fie „pseudo-proprii”) NU erau scrise cu majuscule.
* CU SIGURANTA mai existasera si alte asemenea exemple (de tipuri de cuvinte scrise cu majuscula conform unei logici despre care am considerat ca era mai… ciudata, mai neobisnuita, dar nu cu totul irationala: entitati cuprinse in categorii in care ele puteau fi considerate ca reprezentand nume (oarecum) „proprii”), dar nu mi le mai amintesc eu acuma – a trecut de atunci vreo juma’ de secol…
** Ciudat (acuma, cand ma concentrez asupra acestui aspect „gandindu-ma „inapoi” „): nu imi pot aduce in minte situatii in care sa fi intalnit celasi procedeu aplicat diferitelor tipuri de nave civile (pachebot, cargobot, feribot etc)…
(September 27, 2012 at 1:49 am):
„…toată lumea a rîs de Bobu, care s-a trezit să zică la proces că “s-a întunericit”?”
BOBU spusese asta la proces? SIGUR? Nu – dupa cum tin eu minte – generalul (parca) Marin Ceausescu, fratele „dictatorului”?
„În cazul în care nu vezi definiţie, forme flexionare sau precizarea “regionalism” înseamnă că intrarea cu pricina e doar o înregistrare a unei forme incorecte aflate în masivă circulaţie, de la care se face redirecţionarea către forma corectă.”
Intre timp am (cam) adoptat si eu (oarecum – TACIT) aceeasi opinie, dar initial SI EU avusesem aceeasi reactie ca si Andi: daca forma nu-i corecta – de ce este mentionata ca atare in DEX-on-line, si inca FARA sa fie precizat verbatim (undeva alaturi – sau in capitolul de comunicari generale de la inceputul DEX-ului) principiul cf caruia este aplicata metoda descrisa in acest citat?
Andi
(September 26, 2012 at 4:29 pm):
acu nu stiu ce scrie in dex-urile actuale. Dar pe pagina pe care am dat-o mai sus, nu zice nimic despre ca nu ar fi…”
Andi, dumneata esti roman(ca)? Nu „ma leg” acum de afirmatia dumitale ca ai fi „dat” pagina, da’ „a zice ceva despre că”? Asta-„ti suna romaneste”? CE s-a intamplat cu „a zice ceva despre FAPTUL că…”?
@VictorCh: acum, că mi-ai aruncat sîmburele îndoielii… nu cumva fusese Postelnicu? 😀
*
În privința majusculelor, m-ar fi interesat o regulă oficială, dar nu știu unde să caut… o istorie a gramaticii 🙂
v:
– Din amintirile mele, generalul fusese. (Am ras destul de el la acea vreme incat sa mi se fi fixat in memorie.)
– La vremea cand citeam eu acele tiparituri, pe mine nu ma interesa o imbogatire, o „suplimentare personala” (fata de ceea ce se preda la scoala) a cunostintelor teoretice de gramatica (de reguli – deoarece erau formulari cu forma (!) fixa, care trebuiau „tocite pe de rost” ca atare – nu stiam cum sa scap mai repede si mai usor), dar SI pe acea vreme aveam o fire curioasa, scotocitoare si speculativa, ceea ce facea ca asemenea… informatii (indirecte) mai neobisnuite sa nu-„mi scape”, ba dimpotriva – le cautam (singur) si noima, rostul (cauza si/sau scopul) si justificarea.
Da’ n-am avut curiozitatea (spre ex) sa ma informez cu-tot-dinadinsul (astfel incat sa le si atribui vreo semnificatie – si sa le si retin) referitor la date editorial / tipografice: anul aparitiei*, editura etc.
* Nu stiu daca o fi cuiva de vreun folos, da’ ACU’ imi amintii – si poate ca ar putea fi de folos oarecuiva in vederea datarii aproximative – faptul ca in aceleasi publicatii intalnisem (cu titlu regulat) si forma arhaica, terminata in „u”, pt participiu (respectiv pt perfectul compus): m-am dusu, am facutu etc.
As dori sa-mi explici daca se poate ce am gresit, in a folosi verbul a da. Postasem un link mai devreme, deci eu l-am <> ca referinta, si m-am referit la el (link) ca pagina, pentru mine nu e gresit (ceea ce o sa dovedeasca ca iar nu stiu gramatica, romana etc), dar totusi vreau sa aflu ce e gresit, ca sa ma corectez.
Intradevar acolo am uitat <>, multumesc pentru corectare, dar nu vad de unde asta concluzia ca nu-s romanca. La fel ca si la pagina cealalta, a face greseli (ceea ce toti o facem) inseamna pe acest blog ca persoana respectiva e lipsita de importanta, care a excaladat la nu e romanca.
Cum vad ca lucrurile au decurs pana acum, aici n-o sa imi petrec timpul decat citind despre mine ca sunt aia ca nu sunt aia, si apoi eu zicand da am gresit, am omis, am uitat nu stiu ce. Cum vad ca timpul petrecut aici pare ca va fi foarte sumbru, nu am de gand sa mai zic nimic.
Prostul care nu zice nimic, filozof ramane. Se pare ca aceasta zicala e potrivita pentru mine.
intre era cuvantul dat, si apoi faptul a fost sterse automat.
au*
ca sa nu ma corectati la asta, desi sigur o sa mai gasiti in alte parti alte greseli.
„a face greseli (ceea ce toti o facem) inseamna pe acest blog ca persoana respectiva e lipsita de importanta, care a excaladat la nu e romanca.”
Andi, nu confunda blogul cu comentatorii săi. Noi, inclusiv VictorCh, sîntem doar vizitatori şi comentatori aici. Deci nu face tocmai ce acuzi că ţi se face.
În al doilea rînd, dacă ceri să ţi se spună ce ai greşit, nu poţi în fraza următoare să reproşezi că ţi se spune.
Şi, nu în ultimul rînd, cumpără-ţi un DOOM sau un DEX. Serios vorbesc. Corect este a eScalada. De asemenea, ai o virgulă între subiect şi predicat la „Prostul care nu zice nimic, filozof rămîne”.
p.s. Stilul lui VictorCh este mai… flamboaiant. Uneori exagerează, alteori este cumplit de pedant. Dar fiecare dintre noi îşi are problemele sale de stil. Încearcă să nu ne-o iei în nume de rău.
Blogul consta si in comentatorii si vizitatorii lui, si eu cand vorbesc aici nu vorbesc cu blogul ci cu oamenii ce viziteaza si comenteaza.
Nu am reprosat ca mi se spune ca am gresit, chiar am multumit, intodeauna am de invatat. Am reprosat ce se asociaza cu greseala, lipsit de importanta, a nu fi romanca.
Din cate stiu eu a cere/intreba sa sti ce ai gresit sau de ce e gresit, e intodeauna recomandat pentru a invata ulterior, si pentru a nu face aceasi greseala din nou.
Nu vad la ce imi trebuie dex-ul, voi faceti un bun inlocuitor.
Acesta e efectiv ultimul comentariu al meu pe acest blog.
Multumesc mult pentru timpul accordat. Se pare ca eu nu sunt destul de romanca, destul de invatata in ale gramaticii sa fiu pe acest site. Sunt lucruri care mereu te depasesc, se pare ca limba romana e lucrul care ma depaseste. M-ati facut sa imi pare rau ca vorbesc aceasta limba.
Încă nu-mi vine să cred câte pasiuni stârnesc subiectele de genul ăsta, de altfel destul de aride. Cred că am să ajung să pun comentariul ăsta la toate subiectele cu multe comentarii. Poate-l facem şi motto 🙂
@Andi: ei, dacă zici că-i ultimul tău comentariu aici, atunci n-are rost să mai insist să-ți explic de ce ai nevoie de un dicționar și să te întreb de ce extinzi în mod incorect niște interpretări la rîndu-le incorecte, fiindcă oricum n-o să-mi mai răspunzi.
@Emi: iertăciune pentru paie! 🙂
v:
„@Andi: ei, dacă zici că-i ultimul tău comentariu aici, atunci n-are rost să mai insist să-ți explic…”
Hm! Nu stiu (EU nu stiu, nu inteleg) DE CE consideri ca explicatiile n-ar mai fi necesare?
In primul rand, Andi pare (dupa… stilul abordat si dupa rapiditatea cu care „se inflameaza”, convinsa fiind ca are intotdeauna dreptate si fara a-si mai fi „batut capul” sa verifice daca a inteles corect) (din nou – MIE imi pare) o adolescenta in etapa (din viata) a permanentei rebeliuni, a dorintei de a iesi cu orice pret de sub orice tutela si autoritate, iar aceasta etapa nu prea este in general caracterizata prin permanenta, perseverenta si constanta, deci este posibil (consider eu) sa mai comenteze. (Din perspectiva mea privind lucrurile, ar fi pacat sa nu o faca, stie suficient de multe lucruri si pare a fi – din ideile exprimate si din modul de formulare a acestora – suficient de „educata” (la forma de exprimare ma refer) incat sa fie pacat daca ar renunta la imbogatirea in continuare a cunostintelor si la „slefuirea” atitudinii, iar metoda „intrebare si raspuns” consider (TOT „eu”) ca este f eficienta.)
In al doilea rand, scrisese (daduse de inteles) ca doar NU MAI SCRIE pe acest blog, nu ca nici nu-l mai citeste, deci este probabil ca explicatia sa-i parvina totusi.
Si – in fine – in cel de-al treilea rand, noi toti aici nu comunicam „in privat”, ci pe un blog accesibil tuturor (si destinat a fi astfel), asadar chiar daca dumneaei nici nu mai citeste blogul (comentariile explicative), respectivele explicatii se pot eventual vadi utile altor cititori ai blogului. (Sau dumneata scriai in beneficiul exclusiv al persoanei dumneaei?)
„…dacă ceri să ţi se spună ce ai greşit, nu poţi în fraza următoare să reproşezi că ţi se spune.”
BA POATE! (Punem pariu? 😆 )
Emi:
„Încă nu-mi vine să cred câte pasiuni stârnesc subiectele de genul ăsta, de altfel destul de aride.”
Dupa cum vad EU lucrurile, in cazul de fata „pasiunile” au fost starnite nu atat de subiectul postarii cat mai mult pe de o parte de comentariile postate (mai mult de modalitatea de formulare a acestora decat de subiectele abordate) si pe de alta parte de pripeala „unora” in interpretarea acestor comentarii, fara a verifica daca nu sunt posibile si alte interpretari (din nou – apanaj (in general) al varstei permanentei rebeliuni).
Si – IN SFARSIT – si Andi, destinatarul primordial al acestui comentariu:
„As dori sa-mi explici daca se poate ce am gresit, in a folosi verbul a da.”
1. Eu nu scrisesem ca ai fi gresit, caci eroarea era minora (era mai degraba vorba despre translatarea in limbajul scris al unei frecvente exprimari orale… colocviale), dar daca m-ai intrebat incerc sa te lamuresc: poate ca ti s-ar lamuri mai bine lucrurile daca ai incerca sa inlocuiesti – in exprimarea dumitale „incriminata” – verbul „a da” cu (relativ) sinonimul acestuia „a inmana”. In exprimarea curenta – asa colocviala cum este – „a da pagina” inseamna in general „a intoarce fila (pe fata cealalta)”. In cazul exprimarii dumitale, corect ar fi fost sa spui ca ai indicat pagina (sau – in limbaj mai „calculatoristic” – ca „ai linkuit” pagina).
2. Nu crezi ca ar fi „sunat mai romaneste” o formulare de tipul „ce am gresit prin folosirea” decat „ce am gresit, in a folosi”? Dumneata parca ai gandi in alta limba si apoi traduci in romaneste respectivele idei, pastrand insa topica si alegerea cuvintelor care in acea alta limba ar fi cele corecte…
„Intradevar acolo am uitat , multumesc pentru corectare, dar nu vad de unde asta concluzia ca nu-s romanca.”
1. Referitor la multumire: cu tot dragul.
2. UNDE – in comentariul meu – intalnisesi dumneata CONCLUZIA ca n-ai fi romanca? Eu doar te intrebasem daca esti, sensul pe care intentionasem (si se pare ca nu reusisem) sa ti-l transmit fiind mirarea mea referitoare la faptul ca dumitale nu-ti „suna ciudat” (la o „pronuntare” fie si doar mintala) formularea pe care ai folosit-o.
3. IARASI ai reusit „s-o comiti”: dumitale iti suna romaneste formularea „…nu vad de unde asta concluzia ca…”? (AM INTELES ideea, nu este necesar sa mi-o explici – contestam doar modalitatea de transmitere a acesteia.) N-ar fi „sunat” mai bine „…cum ai ajuns de la asta la concluzia ca…”?
„…a face greseli (ceea ce toti o facem) inseamna pe acest blog ca persoana respectiva e lipsita de importanta, care a excaladat la nu e romanca.”
1. DIN NOU formularea…
„…a face greseli (ceea ce toti o facem)…” n-ar fi sunat mai bine fara „o”: „…a face greseli (ceea ce toti facem)…”? (Sau eventual „…a face greseli (asa cum toti facem)…”?)
2. Si TOT formularea: LA CARE dintre substantivele / pronumele / actiunile precedente face referire acel „care”? La importanta, la persoana, la blog? Sau eventual la a face greseli, la a insemna la a fi lipsit de importanta? N-ar fi sunat mai bine inlocuind „care” cu „ceea ce” ca modalitate de referire la intreaga idee precedenta?
3. Verbul corect este „a escalada”, nu „a excalada”.
4. Staruiesti si dumneata in confuzia intre aprecierea dumitale ca persoana si aprecierea ideilor enuntate de catre dumneata; este o MARE, ENORMA diferenta intre cele doua idei. Daca-ti critic (critica ce se vrea constructiva, pt corectare) ideile exprimate si/sau forma de exprimare a acestora asta nu inseamna ca-mi exprin respectiva parere fata de persoana dumitale ca entitate individuala (ceea ce ar si fi absurd, odata ce nu ne cunoastem si nu stim unii despre altii decat ceea ce constatam din comentarii).
„…aici n-o sa imi petrec timpul decat citind despre mine ca sunt aia ca nu sunt aia…”
Nu (CATEGORIC nu – cel putin din partea mea) ci „ca am formulat gresit, ca am ales gresit cuvantul, ca nu m-am exprimat suficient de clar, ca m-am pripit in interpretarea unor afirmatii ale celorlalti”.
„…si apoi eu zicand da am gresit, am omis, am uitat nu stiu ce.”
Modul in care raspunzi la comentariile noastre este la alegerea dumitale, nu a noastra. Eu personal m-as fi asteptat ca principalul raspuns din partea dumitale sa constea nu in cuvinte ci in nerepetarea aceleiasi / acelorasi greseli (macar a acelorasi) in comentariile dumitale urmatoare – eventual mai formuland si vreo intrebare ocazionata de vreo nelamurire, sau vreo sugestie.
„Prostul care nu zice nimic, filozof ramane.”
Originalul este in limba latina, si a fost tradus exact, ad litteram (de ACEASTA data „s-a potrivit”) prin zicala romaneasca „Daca taceai / Filosof ramaneai.” Si nici in originalul latin, nici in versiunea romaneasca nu face NICAIERI referire (direct) la vreun prost (sau la prostie), ci doar le sugereaza prin termenul lipsa, prin varianta opusa care nu este formulata.
„Se pare ca aceasta zicala e potrivita pentru mine.”
Sper ca nu-mi vei atribui TOT mie SI ACEASTA apreciere la adresa dumitale…
„Am reprosat ce se asociaza cu greseala, lipsit de importanta, a nu fi romanca.”
IARASI formularea! Aici textul a devenit greu de inteles, intrucat lipsesc multe cuvinte care ar fi precizat ideea pe care intentionai s-o transmiti. Spre ex, o posibila interpretare: „Este lipsit de importanta a nu fi romanca.” (In acest caz ai gresi grav: exprimarea dumitale, cea incriminata aici de noi, care este inacceptabil de incorecta din partea unui vorbitor nativ de limba romana ca limba materna, reprezinta (din perspectiva MEA privind lucrurile) o performanta rar intalnita de corectitudine in exprimarea in limba romana daca vine din partea unui individ a carui limba materna ar fi anglo-saxona, sau fino-ugrica, sau semita, sau (eventual) extrem-orientala.)
„…a cere/intreba sa sti ce ai gresit sau de ce e gresit…”
„sa stiI, cu doi de „i”.
„Nu vad la ce imi trebuie dex-ul, voi faceti un bun inlocuitor.”
ACEASTA fraza mi-a sugerat ideea ca poate gandesti in (spre ex) engleza si iti traduci ideile in romaneste.
„Se pare ca eu nu sunt destul de romanca, destul de invatata in ale gramaticii sa fiu pe acest site.”
Ai inteles anapoda, ideea de baza a acestui blog este exact inversa: blogul nu este dedicat dezbaterilor academice pe teme lexical / gramatical / ortografice intre lingvisti, ci exact precizarii si invatarii mai aprofundate a limbii romane de catre cei care mai au mult pana la perfectiune in cunoasterea acesteia – cu alte cuvinte EXACT celor care sunt asa cum te descrii pe dumneata (mai putin referirea la nationalitate, care nu stiu CE mai cauta in acest context).
„…se pare ca limba romana e lucrul care ma depaseste.”
Se pare ca da – INCA (si e vorba nu despre limba ca atare ci despre corectitudinea in utilizarea ei).
„M-ati facut sa imi pare rau ca vorbesc aceasta limba.”
Daca afirmatia are acoperire in realitate (daca este adevarata) ACEASTA este ideea pe care o regret cel mai mult…
(Intentia mea – si cred ca si a celorlalti „comentartori”* care au sustinut dialogul cu dumneata – fusese sa te ajut(am) s-o utilizezi cat mai corect, nu sa te determinam sa ajungi sa-ti para rau c’-o folosesti.)
* Forma prezenta a rezultat in urma unei erori de tastare. Am sesizat-o si am corectat-o la (firescul) „comentatori”, dar apoi mi-a parut rau sa se piarda o asemenea „perla” si am re-introdus-o (in forma in care rezultase in mod fortuit, aleator) pt a mai descreti putin si altora fruntile.
AM CONSTATAT (post-factum) ca am O MULTIME de greseli in comentariu, da’ am tastat deja o juma’ de noapte (probabil motiv al numarului atat de mare de greseli) si deocamdata nu mai am energie / rabdare / dispozitie sa scriu si erata…
„DE CE consideri ca explicatiile n-ar mai fi necesare?”
eraaaaa oleacă de sarcaaaaasm acooooloooo… acu’ ce să fac, Victor, zău așa, să pun asteriscuri? 🙂
Nu-mi vine să cred, ce-i aici? :))))) Oameni buni, apucați-vă de scris romane! :)) Sau un jurnal, un blog ceva :))
acuma, sincer vorbind, ce te face să crezi că nu scriem deja? 😀
Totusi, de unde pana unde „vroiam”? Eu doar asa stiu sa vorbesc, cu „vroiam”, de unde mi-a intrat mie in cap asta?
adevărul e că cei care folosesc vream/voiam sunt o minoritate…
VictorCh, tu ai nevoie să îţi cauţi un hobby sau ceva.
„Altu’ „-le, nu-i cam tardiva concluzia dumitale? (Dupa cate poti constata, eu mi-am gasit deja hobby-ul: ii exasperez aici pe cei ca dumneata.)
@v… chiar nu îmi pot da seama de unde ai scos tu acel „încît” :)))
@Marco: n-am înţeles ce n-ai înţeles, îmi pare rău. mai ales după aproape un an…
v: Nu stiu DE UNDE, din CARE comentariu al dumitale scosese Marco acel „incit” citat de el, dar (considerand STRICT forma acestuia) eu presupun ca se referea la „î” din „i” in interiorul cuvantului. (Corect: „incât”.)
corect e cum alegi să scrii. în doom se specifică destul de clar că scrierea cu â este doar o recomandare, atît. altminteri, sînt atîtea argumente în favoarea lui î, încît consider că discuţia e superfluă.
Cum adică „vream”? Îmi puteţi da un exemplu într-o propoziţie ?
eu: Ascunderea dupa un ASEMENEA pseudonim n-ar merita raspuns, dar cred ca ORICINE vrea sa invete tre’ sa aiba sansa de-a o putea face.
In ORICE propozitie iti alegi poti sa inlocuiesti imperfectul „voiam” (provenit de la verbul http://dexonline.ro/definitie/voi (definitiile a treia, a saptea etc) cu imperfectul „vream” provenit de la verbul http://dexonline.ro/definitie/vrea (clik pe „conjugari” in „bara” de deasupra definitiilor).
Spre ex, propozitia „Eu voiam sa beau apa.” isi pastreaza sensul nealterat absolut de loc SI ramane la fel de corecta sub forma „Eu vream sa beau apa. – fiindca „a vrea” si „a voi” sunt sinonime quasi-perfecte, singura diferenta (minora, de nuanta, de subtext, de conotatie) putand eventual sa fie faptul ca lui „a voi” i se poate atribui in plus o nuanta de surplus de ambitie, de incrancenare, pe cand „a vrea” poate fi interpretat drept fiind mai putin „intens”, mai „visator”, mai apropiat (ca nuanta atribuita) de simplul „a dori”.)
@v, inainte de conjunctiile: dar, iar, insa, ci, ba, se va folosi obligatoriu virgula.
@B. Giovani: mnașa. și? am ratat vreuna, sau care-i problema? să mă scuzi dacă după atîta vreme nu-mi dau seama despre ce vorbești.
Am avut impresia ca nu te-a lamurit nimeni in legatura cu folosirea virgulei din primele comentarii.
Păi, mulțumesc pentru lămurire; dar tot n-am înțeles de unde ți s-a părut c-ar fi fost necesară. Primele comentarii? Alea din 2010? Alea de acum un an? Nu pricep, îmi pare rău. Singura dată cînd am zis ceva de virgule a fost în discuția cu Victor (nu ne confunzi, nu?), cu referire la virgula de dinainte de „și”. Ce-mi scapă?
Da, primele comentarii din aceasta pagina, de sus. Nu vreau sa insist, am avut o impresie ca este nevoie de reamintirea acestei reguli, daca gresesc, te rog sa ma scuzi. Cat despre „si”, se poate folosi virgula inaintea acesteia (asta din cate stiu eu).
Si sunt constient ca in continuare sunt off-topic… O zi buna sa aveti!
Nu te scuza, nu-i cazul, eu încercam doar să mă lămuresc despre ce e vorba, pentru că nu-mi aduc aminte nici să fi întrebat care-i regula, nici să fi avut nevoie de explicarea ei. 🙂
Off topic sîntem mulți pe aici, noroc că deținătorii blogului sînt indulgenți cu noi. Măcar pentru că ne menținem în zona dezbaterilor lingvistice. 🙂
B. Giovani (September 20, 2013 at 9:00 pm):
– „@v” Daca nu e cumva vorba despre „plata unei polite”, alegerea destinatarului este gresita: v face parte dintre comentatorii acestui blog care foloseste exceptional de corect limba romana (vocabular, gramatica, ortografie etc).
– „inainte de conjunctiile: dar, iar, insa, ci, ba, se va folosi obligatoriu virgula.”
1. Nu stiu la CE anume te referi (NICI n-am de gand sa caut), dar eventuala absenta a unui semn (INCLUSIV a unei virgule – sau a unei cratime sau a unui „i”) – sau plasarea inutila a unui semn suplimentar ne-necesar – mai poate fi si mistype, nu doar dovada de necunoastere a regulilor.
2. Poate ca ar fi mai bine primita o formulare mai „elastica” (a aceleiasi idei), nu una atat de „rigida” incat pare condescendenta, ex cathaedra.
3. CE te faci cu exprimarile a la Creanga (de tipul „Ci lasa-ma, omule, si du-te in drumul tau!”), sau cu alte situatii in care noua fraza incepe cu „Dar” (sau prescurtarea „Da’ „) – sau cu alta dintre aceste conjunctii? (Ceva de tipul: „Ba MAI mult, avea pana si o…”, sau de tipul „Iar daca verifici dumneata in DEX la cuvantul…”)
September 23, 2013 at 11:27 am):
„…sunt constient ca in continuare sunt off-topic…”
Topicul acestui blog este scrierea corecta. Specificul administrativ al blogului este constituit de faptul ca nu se cramponeaza neaparat de respectarea in comentarii a topicului articolului pe marginea caruia se comenteaza, fiind acceptate orice subiecte… derivate referitoare la scrierea corecta (ba inca si la abaterea de la acest domeniu se mai fac derogari) – cu conditia utilizarii unui vocabular si a unui „ton” corecte.
In consecinta, conform conceptiilor acestui blog NU esti off-topic (ci* doar – in opinia mea – formulezi o idee gresita).
* Si iata INCA UN exemplu de folosire a conjunctiei „ci” fara virgula in fata sa…
Sunteti praf, nu stiti sa utilizati internetul, scandalagii, oameni care nu au alta treaba si carora le place palavrageala aiurea … vreau si eu sa stiu cum se scrie corect ‘vroiam’ sau ‘voiam’ … din punctul asta de vedere sunt si eu praf … dar voi sunteti si mai praf decat mine, nici nu stiti si va mai si certati… :))))
Joy, întâi de toate sper că te-a lămurit articolul în sine. Iar despre comentariile de după, nu-ți spun decât că nu e nimic în neregulă cu oamenii pasionați care scriu mult și amplu (și nici măcar cu abaterile de la subiect, pentru că măcar pe ici, pe colo ai să mai dai și peste informație nouă, utilă).
…si/sau de re-explicitarea (exprimarea in alta forma, poate mai „accesibila”) a acelorasi idei.
Joy: „vreau si eu sa stiu cum se scrie corect ‘vroiam’ sau ‘voiam’ ”
Si nu te lamurisera nici textul articolului pe marginea caruia comentam noi aici, nici toata puzderia de comentarii care a(u)* urmat?
* „(u)”-ul este ocazionat de faptul ca ideea si exprimarea ei raman (in opinia mea) la fel de corecte atat daca „urmarea” in cauza se refera la substantivul colectiv „puzderie” (sau la substantivul compus „puzderie de comentarii”) cat si daca se refera la substantivul „comentarii”.
Erata: „…si/sau de…”
…si/sau PESTE re-explicitarea in cauza – sau eventual peste alt tip de completari: contraziceri (in principiu argumentate), completari, limitari / extinderi ale intelesului / domeniului de aplicabilitate etc.
(@ Joy): TOT e bine ca macar suntem praf si nu „bolovani”!
(Semnul rasului de la sfarsitul comentariului dumitale m-a facut sa cred ca dumneata gandisesi toata exprimarea pe un „ton” jucaus, si ca atare am preluat si prelungit gluma. Daca cumva ai (fi) gandit-o „in serios”, se schimba situatia si ALT tip de… raspuns (altfel de idei si alta forma de enuntare) – din partea noastra – s-ar (fi) cuveni(t) unei astfel de exprimari din partea dumitale…)
@ v & @ VictorCh
Cel despre care vorbiti voi nu este nici Emil Bobu, nici Marin Ceausescu. Primul inca mai traieste, iar al doilea era sef al Agentiei Economice a Romaniei de la Viena si a fost… sinucis in zilele Marii Inghesuieli (a fost gasit spanzurat pe 28 decembrie 1989). El era unul dintre nomenclaturistii care controlau spionajul Romaniei comuniste in Europa de Vest, iar informatiile pe care le detinea cu privire la situatia presupuselor conturi secrete ale cuplului dictatorial s-ar fi putut dovedi cruciale. Omul cu pricina, tot un frate al dictatorului, purta numele Nicolae Andruta Ceausesu. De fapt doar Nicolae Ceausesu, deoarece tatal lor a uitat cand l-a declarat la primarie ca mai are un copil cu acelasi nume, astfel ca, peste ani, a fost… rebotezat, fiind adaugat si prenumele tatalui, pentru a nu se crea confuzii.
cre’ c-ai dreptate, Andruță – cu grădina lui zoologică…
ce vremuri! exact ca astea de-acu’…
ailalta saptamana si cealalta saptamana,are aceiasi semnificatie?
Domnule Victor Ch, cum e corect: de loc, sau deloc??? Ati scris mai sus „isi pastreaza sensul nealterat absolut de loc” . Eu nu mai stiu cum e acum. Cand am invatat era „de loc”, in sensul din exprimarea de mai sus. Dar acum m-a contrazis cineva si as dori sa stiu forma corecta. Nu sunt profesor de limba romana.
Anca, din păcate Victor Ch nu-ți va putea răspunde. Dar despre deloc am scris deja aici: http://scri.ro/deloc-sau-de-loc-266.html
Si totusi o explicatie filtrata poate fi gasita aici: ….