Şi tocmai când se gândea încotro s-o ia, ca să-şi afle ceva pe potriva vrerii sale, auzi în preajmă-i aşa un fel de foşnet slab. Ciuli de-ndată urechile, ridicându-le cât erau ele de lungi, ca să poată desluşi despre ce anume era vorba. Aha; cumatra vulpe se furişa viclenind să-l înhaţe! Pe dată şi-a desfăcut arcurile picioarelor şi, din câteva salturi, a pus depărtarea cuvenita între el şi vulpe. A cercat cumetriţa, ce-i drept, să-l poata prinde din urmă, dar n-a putut şi s-a lăsat păgubaşă, întorcându-se la izvor.
După o vreme s-a oprit şi Rilă-Iepurilă din alergarea lui, a stat şi-a chibzuit:
– Hm, ce m-aş fi făcut dacă urechile astea lungi ale mele nu m-ar fi slujit cu credinţă, dându-mi din vreme veste despre primejdia care mă păştea? Şi ce m-aş fi făcut dacă n-aş fi avut asemenea picioare vrednice şi lungi? Aşa-i că ajungeam în colţii vulpii? N-am nimica de schimbat! Tocmai de urechile mari şi de picioarele lungi am eu trebuinţă.
am mare nevoie de text!
Mi-a plăcut foarte mult povestea