Nu de puţine ori am auzit vorbindu-se despre o „revoluţie spirituală românească”. Din nefericire, cei mai mulţi dintre cei care utilizează această sintagmă au în vedere nu un proiect de dezvoltare a laturii analitico-critice a culturii române ci un proiect de natură autarhică. Din nefericire, cei mai mulţi care folosesc acestă sintagmă au ca model nu culturile aferente societăţiilor deschise şi nici teoreticeni ai societăţii deschise cum ar fi Karl Popper, John Sturat Mill, Adrian Marino ci „învătăturile” date de gânditorii români aparţinând dreptei extreme tradiţionaliste din perioada interbelică. Tot din nefericire, cei mai mulţi dintre cei care folosesc sintagma de mai sus concep noţiunea de „spiritual” într-un sens îngust de tipul „spiritual=religios” nu într-un sens larg care include, printre altele, raţionalul, filosoficul, ideaticul.
Aşa cum reiese din citatul de mai jos, o excepţie notabilă a constituit-o Adrian Marino:

„Cultura română-şi acesta este pragul cel mai greu de trecut-va trebui să facă saltul în ordinea spiritului, de la imagine, simbol, mit la idee, teorie, sistem: de la concretul poetic, la abstracţia gândirii.
Suntem încă prea <<lirici>>, prea <<poeţi>> în toate. Şi <<rezolvăm>> mult prea multe, încă doar prin <<intuiţii>> şi <<imagini>>. Avem nevoie de o nouă cultură: mai teoretică, mai sistematică, mai <<rece>>, mai raţionalistă, mai pătrunsă de spiritul critic, de luciditate, de un superior <<bun simţ>>.
Iraţionalismul şi misticismul au făcut destule ravagii şi la noi. Avem prea mulţi filosofi-mit, profeţi, egumeni mesianici (Constantin Noica, NicolaeSteinhardt, Petre Ţuţea, etc.)
Nu de <<sentimentul tragic al vieţii>> (care şi în occident este o raritate) avem nevoie ci de sentimentul creaţiei durabile în orice domeniu: al lucrului bine făcut, al responsabilităţii, al seriozităţii şi onestităţii, al comportamentului consecvent, al refuzului odioasei improvizaţii. Idealuri „minore” vor spune unii mistici exaltaţi.
Sunt idealuri majore pentru un popor care le-a cultivat încă prea puţin.
Aceasta ar putea fi o adevărată <<revoluţie spirituală românească>>. Ar putea fi cândva…”

Personal cred că este de datoria intelectualilor români cu vederi liberale (termenul fiind aici folosit în sens cultural) să contribuie la realizarea proiectului început de Adrian Marino.
Printre condiţiile necesare pentru realizarea acestui proiect se numără preferinţa pentru idei inedite spuse cu ajutorul cuvintelor obişnuite în locul glorificării locurilor comune cu ajutorul unor metafore sforăitoare. Altfel spus, va trebui să înlocuim preferinţa pentru sintagme de tipul „uite ce frumos vorbeşte” cu preferinţa pentru sintagme de tipul „uite ce idei ineteresante spune” şi cu sintagme de tipul „uite din ce unghi abordează problema, nu m-am gândit”-deci va trebui să punem accentul mai mult pe conţinutul ideatic decât pe artificile estetice de exprimare.
O altă condiţie necesară pentru ducerea la bun sfârşit a proiectului realizat de Adrian Marino este dată de stimularea gândirii analitice critice şi libere de către şcoală şi de către mass-media. Din nefericire nici şcoala şi nici mass-media nu încurajează gândirea analitică critică şi liberă. Dovezi în acest sens sunt date de faptul că atât în mass-media românească cât şi în şcoală, fenomenul religios este abordat în mod (quasi)unilateral adică din perspectivă (quasi)exclusiv confesională când de fapt fenomenul religios poate fi abordat la liber din diverse unghiuri (sociologic, filosofic, politologic etc).
În ceea ce priveşte mass-media, a se vedea diferenţa dintre abordarea la liber a fenomenului religios la posturi cum ar fi Rfi, TV5, National Geographic unde sunt date atât părerile scepticilor cât şi ale credincioşilor iar comentatorul este neutru atât în ceea ce priveşte tonul cât şi î ceea ce priveşte conţinutul celor afirmate şi modul cum este abordat fenomenul religios în mass-media românească unde sunt date (apropae) numai părerile credincioşilor iar comentatorul şi/sau moderatorul este vădit partizan adoptând un ton pompos-solemn şi aruncând cu superlative. De asemenea a se vedea faptul că filosofii aparţinând dreptei extreme tradiţionaliste sunt mult mai des invocaţi în mass-media românească decât filosofii aparţinând gândirii analitice.
În ceea ce priveşte şcoala de remarcat faptul că cei mai mulţi elevi nu fac pe parcursul a doisprezece ani niciun an de sociologie, niciun an de drept, niciun an de politologie-unde ar putea fi formaţi în sensul discuţilor analitico-critice la liber despre idei , un singur an de filosofie în timp ce religie predată în spirit confesional-unde sunt formaţi în spiritul ideilor primite de-a gat- fac an de an.
Închei cu speranţa că atât mass-media românească cât şi scoala românească se vor reforma astfel încât să favorizeze formarea de spirite analitice care să contribuie la dezvoltarea laturii anlitice a culturii române şi la realizarea revoluţiei spirituale româneşti în spiritul citatului dat din Adrian Marino. Nu de „omul ontologic” avem nevoie ci de omul logic.

Bogdan Stănoiu