Pentru un
„perete al diversităţii şi
al toleranţei”.

Autor : Bogdan Stănoiu,
profesor de matematică
la Colegiul Tehnic „Edmon Nicolau”.
Bucuresti

Într-un stat laic modern există o separare între sfera publică şi sfera privată. Această separare implică la rândul ei existenţa unei separări între cetăţenie, etnie şi apartenenţă confesională.(apartenenţa confesională ţinând în exclusivitate de sfera privată.). Punctul de vedere laic recunoaşte faptul că (în principiu) un om are aceeaşi valoare din punct de vedere spiritual fie că este adept al religiei „X” sau al religiei „Y” fie că este agnostic sau ateu. Menţionez că din punct de vedere laic de domeniul spiritualului ţin raţionalul, filosoficul, ideaticul ş.a, acest fapt fiind în opozţie cu viziunea îngustă conform căreia spiritual=religios. Ca urmare a acestui fapt, într-un stat laic modern, problema apartenenţei confesionale precum şi problema credinţei sau noncredinţei în Dumnezeu sunt probleme ce ţin de opţiune şi nicidecum probleme ce ţin de educaţie. Principala problemă ce ţine de educaţie şi este tangentă cu celelalte două probleme invocate mai sus este aceea a învăţării elevului în spiritul toleranţei faţă de cei ce au alte opinii asupra fenomenului religios. Rolul şcolii în ceea ce priveşte fenomenul religios nu este acela de a face elevului educaţie confesională, aceasta este problema fiecărei biserici, ci de a-l educa în spiritul toleranţei faţă de alteritate. Şcoala nu trebuie să favorizez nici menţinerea apartenenţei confesionale a elevului la religia „X”(fie aceasta majoritară sau minoritară) nici convertirea elevului de la religia „X” la religia „Y” nici schimbarea opţiunii elevului din credincios în ateu sau invers.
Pe de altă parte o caracteristică a spiritului laic este dorinţa de a obţine un grad de exclusivism cât mai mic posibil. Conform mentalităţilor laice nu există (nici din punct de vedere juridic nici sub aspectul mentalului colectiv) cetăţean de mâna a doua pe criterii etnice sau de apartenenţă confesională, şi nici interdicţii în ceea ce priveşte drepturile civice şi politice ale unei persoane pornind de la aceste criterii.
În consecinţă, o naţie modernă se defineşte (atât juridic cât şi în ceea ce priveşte mentalul colectiv) nu în baza criteriului etnic sau în baza citeriului confesional ci în baza criteriului civic.
În cadrul unui învăţământ laic, obiectele legate de fenomenul religios pot fi prezente în calitate de opere de artă, nicidecum pe post de obiecte de cult.
Din nefericire, în învăţământul românesc, problema apartenenţei confesionale este privită în mod greşit ca o problemă ce ţine de educaţie. La acest lucru contribuie printre altele şi prezenţa în mod exclusiv a însemnelor religioase ortodoxe (reprezentate de icoane) în majoritatea sălilor de curs. În majoritatea cazurilor aceste icoane ortodoxe sunt prezente alături de Stema Ţării. Printr-o astfel de prezenţă, se conferă icoanelor ortodoxe prezente în sălile de clasă ale instituţiilor publice neteologice de învăţământ statutul de obiecte de cult ceea ce este în contradicţie cu principiile unui stat.
laic modern. Un alt efect negativ indus de prezenţa în mod exclusiv a icoanelor ortodoxe alături de Stema Ţării este inducerea în mod subliminal a ideii că apartenenţa la religia majoritară îl face pe cineva să fie „mai român” decât un alt cetătean român care fie aparţine unei religii minoritare fie nu are niciuna. Altfel spus este în mod greşit indusă ideea că definiţia noţiunii de român are şi o componentă confesională legată de religia majoritară, iddee incompatibilă cu definirea naţiei în baza criteriului civic specifică oricărui stat civilizat. În această privinţă, Grecia este în cadrul Uniunii Europene o excepţie regretabilă, nicidecum regula. Cred că atât în privinţa separării riguroase dintre stat şi biserica majoritară cât şi în privinţa definirii naţiei după criterii civice transetnice şi transconfesionale (atât sub aspect juridic cât şi din punct de vedere al mentalului colectiv) nu mai este cazul să invocăm modelele cele mai puţin evoluate ci dimpotrivă.
O cale de mijloc între menţinerea situaţiei de acum şi propunerea domnului profesor Emil Moise de eliminare a icoanelor din şcoli este dată de o soluţie perfect compatibilă cu un învătămînt laic neutru din punct de vedere confesional, soluţie ce constă în realizarea în fiecare sală de clasă (indiferentent de compoziţia clasei sub aspect confesional-excepţie făcând doar cabinetele de specialitate ale fiecărei discipline) a unui „perete al diversităţii şi toleranţei”. Altfel spus, un perete al fiecărei săli de clasă să fie rezervat obiectelor ce au legătură cu diverse religii precum şi cu gândirea liber-cugetătoare. De exmplu pe un astfel de perete ar putea fi puse o icoană ortodoxă, o icoană catolică , un tablou cu Martin Luther ca emblemă pentru protestanţi, un citat din Richard Wurmbrandt pentru neoprotestanţi, o stea evreiască, o semilună , un tablou al lui Voltaire sau al lui John Stuart Mill (sau reproduceri după coperţile originalelor unor opere scrise de aceştia) ca emblemă pentru gândirea liber-cugetătoare, etc-aceasta indiferent de componenţa fiecărei clase din punct de vedere confesional, deoarece, aşa cum am văzut rolul şcolii în ceea ce priveşte fenomenul reliogios este acela de a-l educa pe elev în spiritul toleranţei faţă de alteritate nu de a-i satisface nevoile confesionale, acest din urmă fapt fiind treaba fiecărei biserici in parte .