1. Calculați conținutul în apă al plasmei sângelui unei persoane știind următoarele:
– volumul sangvin reprezintă 7% din masa corpului;
– plasma reprezintă 55% din volumul sangvin;
– apa reprezintă 90% din compoziția plasmei sangvine;
– persoana cântărește 67 de kilograme.
2. Un adolescent suferă un accident în urma căruia pierde 0,5 l sânge. Știind că el are 71 de kg și că volumul sangvin reprezintă 7% din masa corpului, aflați:
a) cantitatea de plasmă din sângele adolescentului după accident, știind că plasma reprezintă 60% din volumul sangvin;
b) cantitatea de substanțe organice din plasma adolescentului înainte de accident, știind că substanțele organice reprezintă 9% din compoziția plasmei.