Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

Puiul de caprioara, de Virgil Carianopol

Puiul de caprioara, de Virgil Carianopol
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Ninsese toată ziua şi straturile de zăpadă se aşezaseră unele peste altele, aşa că troianul ajunsese până la ferestrele caselor.
Către seară, a început să viscolească atât de puternic încât ridica zăpada în sus, purtând-o zănatic din loc în loc.Mihăiţă, ghemuit după sobă, asculta povestea bunicii… „Şi atunci, dragul meu, spunea bunica, Preda Buzescu s-a luat la trântă cu hanul tătarilor şi s-au smucit, şi s-au smucit, până ce Buzescu l-a răpus pe duşman şi oastea tătărască a luat-o la fugă.”
– Şi ce-a mai fost pe urmă, bunicuţo? a îndrăznit să întrebe băiatul.
– Apoi, ce să fie, i-a răspuns bătrâna, trăgând cu urechea spre fereastră, unde parcă auzise un plânset de copil, n-a mai fost nimic.
– Dar Preda ăsta era atât de voinic?

Când să răspundă, bunica rămase cu răspunsul pe buze. Un urlet îndepărtat, venind din afară, îi înfioră pe amândoi. Bunica scăpă din poală ghemul de lână, care începu să se deşire, ducându-se de-a dura sub pat.
Un timp, niciunul nu mai scoase o vorbă, cu urechile aţintite spre fereastră. Nu se mai desluşea mare lucru. Cu toate astea, din când în când, parcă cineva, parcă o mână înmănuşată, bătea uşor în geam.
– N-o fi tata, bunicuţo?
Bătrâna se ridică şi se apropie mai mult de fereastră.
– Mai bine să stingem lampa, spuse Mihai. De la întuneric se poate vedea mai bine afară.

Aşa făcu femeia, şi-şi lipi faţa de geam, căutând să deosebească ce se petrece in curte. O clipă, nu-i veni să creadă ce vedea; pe urmă, descumpănită, se dădu câţiva paşi îndărăt.
– Ce e, maică-mare?
– Lupii, mamă, lupii fugăresc o căprioară!
Mihai se sculă de după sobă şi se strânse lângă bătrână.
– Sunt mari, bunicuţo?

Femeia nu-i răspunse şi atunci băiatul se se ridică pe vârfuri să poată vedea şi el.
Două mogâldeţe, ca nişte câini ciobăneşti, cu ochii lucind ca jarul, săreau prin zăpadă, căutând să încolţească biata căprioară, care, se vedea bine, nu mai putea fugi mult.
– Bunicuţo, spuse Mihai, să-i deschidem uşa să intre în casă! Altminteri o sfâşie dihăniile.
– Vezi de treabă, copile, îngână bătrâna, să nu se întâmple vreo nenorocire.
Fără să mai aştepte însă altă încuviinţare, băiatul aprinse lampa, găsi o cămaşă ruptă, o înfăşură pe un lemn, turnă gaz peste ea, îi dădu foc şi, deschizând uşa, aruncă făclia departe în zăpadă.
Ca prin farmec, lupii se opriră locului, iar căprioara trecu pragul casei, tremurând şi răsuflând din greu.

Era un pui cu ochii mari şi lucioşi, de parcă ar fi fost muiaţi în untdelemn. Abia se mai putea ţine pe picioare.

Băiatul, după ce închise uşa cu grijă şi trase zăvorul, se aplecă asupra lui, mângâindu-l.
Puiul închidea ochii, mlădiindu-se după mâna copilului, în timp ce lacrimi cât boabele de porumb i se prelingeau spre botul umed şi cald.
– Dar de unde ai ştiut tu, Mihăiţă, că lupii fug de lumină şi de foc, iar căprioara nu? întrebă într-un târziu bătrâna.
– Apoi, bunicuţo, nu mi-ai spus tot matale povestea aceea cu Ionică, băiatul care a scăpat de lupi turnând bidonul cu gaz la rădăcina unui copac şi dându-i foc?

… Târziu, când nea Alexe a venit de la oraş şi a găsit puiul de căprioară în casă, s-a minunat peste seamă. Toată iarna puiul de căprioară n-a mai fost lăsat să iasă din casă. Mihăiţă i-a făcut un culcuş de paie în iatacul în care nu mai dormea nimeni, îngrijindu-se de el ca de un frate bun.

În primăvară, însă, când a început să dea colţul ierbii, într-o dimineaţă, Mihai i-a deschis uşile şi a dat poarta la o parte. Peste tot era soare, şi pădurea, numai la un pas, îşi trimitea pretutindeni mireasma ei răscolitoare. Puiul de căprioară a păşit sfios afară, a mai primit încă o dată mângâierea băiatului, apoi a luat-o la fugă spre pădure.

De atunci a trecut mult timp şi nu l-a mai văzut nimeni din ai casei, dar oamenii satului, care au aflat povestea cu puiul de căprioară, spun că, din când în când, un cerb iese din singurătăţile pădurii şi se uită lung spre casa lui nea Alexe.

-Ce spui, bunicuţo? o întreabă Mihai de câte ori aude vorbindu-se despre cerb, n-o fi tocmai el puiul nostru de căprioară?
Bunica se uită la nepot, apoi îl sărută cu blândeţe pe părul ca spicul grâului copt, şi îi răspunde într-un târziu:
-De, maică, ştiu eu… se poate.
Apoi, întorcându-se, să n-o vadă Mihăiţă, îşi şterge pe furiş ochii de lacrimi, la amintirea nopţii aceleia.

13 comentarii

  1. nu stiu dar nu pot vorbi ca imi vine sa plang ca bunicuta
  2. Minunată povestea,o lecție de viață

  3. E GG LOL POVESTEA DAR CUVINTE GRELE DE ZIS SI PRONUNTAT
    DAR AN SCHIMB MIA PLACUT!!!!!!!!!!

  4. Super poveste . Mia placut foarte mult . Eu am lectura saptamanii la scoala si a trebuit sa o citesc.

  5. Povestea este minunata mă ajutat la școală deoarece am avut un proiect cu povestioara aceasta foarte frumoasa !

Lasa un comentariu