Bucuria iernii

Fulguleţ înhamă iar
Doi căluţi strălucitori
La trăsura-i de cleştar
Ieşind iute printre nori.

Ceru-i plin de-o presimţire
Mai frumoasă ca-n poveşti,
Fulguleţ, de o iubire,
Cum, la oameni doar, găseşti.

Ca sǎ poată să ajungă
Şi să-mpartă tot ce are,
Trag căluţii albi, să-nfrângă
Neagra, muta depărtare.

Nechezatul lor trezeşte
Pe copiii ce visează
Că o stea, din drum, se-opreşte
Şi pe nas li se aşează.

Nori umflaţi, căzuţi pe spate,
Tăvălug, în urma sa,
Stau acu greu proptiţi pe coate,
Lung privind la Fulg-de-Nea.

Mititelul ăsta! – fie! –
A zbughit-o din lăcaş,
Ca a Iernii Bucurie
Să o ducă la oraş!