Oameni buni, vă rog frumos să nu mai spuneţi franşiză! Chiar sună dubios şi nu e corect! Luaţi în braţe franciza şi folosiţi-o cu încredere:
Franciză = dreptul acordat de o întreprindere cu renume altei întreprinderi prin care aceasta din urmă poate să exploateze drepturile de proprietate intelectuală sau industrială ale francizorului, în schimbul unei contribuţii financiare, în scopul producerii sau livrării de bunuri sau al prestării de servicii.
Franşiza apare în Dicţionarul de neologisme şi se referă fie la o „parte exceptată dintr-un total, exprimată în procente”, fie la o „clauză de asigurare în virtutea căreia asiguratorii sunt exoneraţi de anumite riscuri”.
Aici m-aţi lovit unde mă doare. La lucru folosesc zilnic „franşiză”, pentru că aşa apare scris în condiţiile de asigurare de la majoritatea asigurătorilor. Nu spun „franciză” şi din cauză că se referă la ceva diferit.
În schimb, deşi companiile utilizează „vignetă”, eu folosesc termenul din DOOM- „vinietă”. Cam nehotărât acest BoB-e, o dată DOOM e rău şi neactualizat, o data e mare şi tare.
Ambele variante sunt corecte, depinde în ce context sunt folosite! Sunt doi termeni diferiţi, aşa că e corect să spui şi „franşiză”. Nu vreau să te contrazic, însă în domeniul asigurărilor forma pe care nu vrei să o mai auzi este deseori folosită. În cocluzie, folosiţi cu încredere ambele variante, dar corect!
ma, exista. http://dexonline.ro/definitie/fran%C8%99iz%C4%83
si are sens diferit fata de
http://dexonline.ro/definitie/franciz%C4%83
Sunt termeni juridici care au sensuri diferite. Eg. Mc’ Donalds este operat in sistem de franciza. Fransiza la asigurarea Casco este de 100RON.
Franşiză îmi sună mai mult a variantă folosită de cineva de la ţară, din zona moldovei… 🙂
– Şi faşi ăi?
– Uiti tocmai am cumpărat o franşiză la Peco.
niste citate noi legate de franciza unde as putea gasi?
sau ma puteti ajuta voi cumva…am licenta,sunt disperata si nu gasesc nimic recent,2009,2010,2011
paula, zău? Citate? 🙂
Presupun că ai o temă anume, deci nu te ajută citate aleatorii şi parcă e şi cam târzior pentru cârpeli. Dar o sugestie de sursă am pentru tine – în mod normal, din biblioteca facultăţii ar trebui să ai acces la baze de date ştiinţifice (de exemplu, proQuest) şi, prin ele, la cele mai noi articole (serioase, documentate) din orice domeniu de interes.
este corect si „fransiza”. Asa cum au spus si ceilalti, sunt doi termeni, cu semnificatiile lor.
„fransiza” este folosita in cadrul reglementarii asigurarilor si este precizata in art. 2217 alin (2) din Noul Cod Civil, care a intrat in vigoare la 1 octombrie 2011.
Nu-s nici un (niciun, mă rog) doi termeni, e din nou o problemă de incontinenţă urinară; cineva a fuşărit o analiză şi în drum (grăbit) spre sacul cu „pempărşi” a ţinut şi o lecţie de franceză pentru francezi. Omonimele altei limbi se sparg în bucăţi mici la coliziunea cu pieptul dârz al românului, producând multiple cuvinte şi limbi înnodate, însoţite de explicaţii savante. La noi nu tâmpenia e boală, cât justificarea ei. La fel cu învestit.
Ce păcat că nu suferă şi englezii de incontinenţă din asta…cum vă sună „notevena” ?
fusereala ca orice lucru romanesc. carpeala. merge s-asa.
fransiza de care vorbiti vine din franceza veche (franchir, a elibera, franc – liber)
franchiza provine din acelasi loc. Au semnificatii diferite insa au la baza acelasi termen. In limbile oamenilor civilizati ele sunt doar pronuntate diferit, nu si scrise (franciaz vs franciz). Eventual pentru a nu crea confuzie cuvantul franciza este inlocuit cu „in sistem de franchising”.
Cu alte cuvinte nu mai corectati cei care spun franciza in locul cuvantului mizerabil tradus cu s de la soparlele din DOOM.
Da, Șopârlă, să înlocuim franciză cu ”în sistem de franchising” e fix în spiritul discuției și al tematicii site-ului în general 🙂
Din capitolul „sa ne certam online” si „io tin cu dintii la opinia mea fara sa o argumentez” n-are sens sa fii sarcastic.
Aici discutăm despre cum e corect în limba română, iar propunerea ta a fost să înlocuim un termen care poate să sune românește cu o expreisie care include un cuvânt în engleză. Pare mai argumentat dacă o spun așa?
am incercat doar sa induc ideea ca, eventual, pentru a nu crea confuzie este folosit. Propunerea mea era „franchiza” pentru ambii termeni si renuntarea completa de a mai spune/scrie „fransiza”. Desi nu vad nimic rau in prelua cuvinte din engleza. Franchisingul este un sistem inventat de ei. Limba romana s-a format preluand cuvinte tot timpul. Oricat de mult il respect pe regretatul Pruteanu, doar el avea o problema cu limba engleza si prefera doar neologismele de provenienta franceza.