Testament de Tudor Arghezi (comentariu)

Apare în fruntea volumului de debut din 1927, intitulat „Cuvinte potrivite” şi exprimă poziţia programatică, „arta poetică” a lui Tudor Arghezi.

Poezia surprinde, în primul rând, sub raport lexical. Imaginile sunt foarte concrete. Este relevantă valoarea muncii creatoare, truda investită pentru modelarea cuvintelor spre a le da forţă să exprime, cât mai concis şi mai plastic, ideile.

Pornind de la graiul „cu îndemnuri” pentru vite, Arghezi ajunge la poezie, la limbajul cizelat, ca expresie inefabilă a spiritului elevat.

„Ca să schimbăm acum întâia oară,/ Sapa-n condei şi brazda-n călimară,/ Bătrânii-au adunat, printre plăvani;/ Sudoarea muncii sutelor de ani;/ Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite.”

Din poezie se desprind mai multe idei programatice:

• Cartea este menită să reflecte idealurile şi aspiraţiile celor mulţi, ale poporului şi să devină unul din bunurile sale cele mai de preţ: „E-ndreptăţirea ramurei obscure/ Ieşită la lumină din pădure/ Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii întregi.”
• Poezia este forma artistică de reflectare şi de răzbunare a realităţii. Ea poate da cuvintelor o nouă substanţă semantică: „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
• Prin intermediul poeziei, urâtul poate deveni frumos, aşa cum şi frumosul poate izvorî din urât: „Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane/ Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.”
• Poezia este atât har-inspiraţie, cât şi meşteşug: „Slova de foc şi slova făurită/ Împerecheată-n carte se mărită,/ Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”.

Îmbinările neaşteptate de cuvinte dau poeziei o încărcătură tulburătoare. Epitetul, comparaţia, metafora au, la Arghezi, altă coloratură, sfidând convenienţele: „Am luat ocara, şi torcând uşure/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure./ Am luat cenuşa morţilor din vatră/ Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră.”

Comparaţia „ca un ciorchin de negi”, în care se include şi un epitet, rezultă , din îmbinarea stranie a cuvintelor – ciorchin şi negi, de unde şi forţa imagistică atât de revelatoare. Epitetul oximoron: „ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte”, ca şi cel ornant: „slova de foc şi slova făurită” au la Arghezi o rezonanţă estetică unică.

Poezia „Testament” se impune, atât în ceea ce ţine de inovaţia lingvistică, de limbajul poetic, cât şi în ceea ce exprimă estetica literară argheziană.