Lacustră de George Bacovia (comentariu)

Poezia LACUSTRĂ se remarcă, în primul rând, prin densitatea şi conglomerarea mai multor motive: al nopţii, al morţii, al ploii, al golului, al nevrozei şi al plânsului.

Pornind de la un procedeu specific prozei fantastice, de trecere, printr-un rapt sau printr-un vis, într-o altă realitate, Bacovia invocă intrarea într-un alt spaţiu şi timp, din care el, ca om, pare să fie însă exclus; un spaţiu sau anotimp apocaliptic: „Şi parcă dorm pe scânduri ude,/ În spate mă izbeşte-un val –”.

Dimensiunile spaţiului infinit, cele ale potopului de ape dezlănţuite sunt suferate pe cale auditivă, căci, în acest nou univers, unde a fost propulsat poetul, sensibilitatea, simţurile sale au căpătat noi proporţii. El are acum capacitatea să audă „materia plângând”.

Într-o împrejurare atât de vitregă, de dezlănţuire parcă ireversibilă a forţelor naturii, poetul simte primejdia morţii, intrarea într-un „gol istoric”.

Simbolurile suferinţei şi ale înfrângerii sunt elocvent conturate în contextul general de apăsare şi claustrare exercitat de forţele incontrolabile ale naturii dezlănţuite, de invazia apelor ca element ce produce inevitabil dezagregarea: „De-atâtea nopţi aud plouând,/ Aud materia plângând…/ Sunt singur şi mă duce-un gând/ Spre locuinţele lacustre/ Un gol istoric se întinde,/ Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…/ Şi simt cu de atâta ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc.”

Sentimentul acut de întoarcere în timp, de însingurare, de dispariţie în marea revărsare cosmică devine predominant: „Sunt singur şi mă duce-un gând/ Spre locuinţele lacustre.”

Lirismul este marcat la Bacovia de o tristeţe ucigătoare, indiferent de leit-motivul şi imaginea-subsol, aşa cum este cazul în Plumb şi Lacustră. De altfel, prin această particularitate, se distinge întreaga geometrie şi compoziţie bacoviană.

Muzicalitatea interioară gravă, aproape solemnă, dată şi de gerunziile: „plouând”, „plângând”, „aşteptând”, face ca poezia „Lacustră” să se situeze, în scara poeziei moderne, alături de acelea care au deschis, au defrişat drumuri noi în lirica noastră.