George Bacovia (1881-1957, se situează în fruntea poeţilor noştri simbolişti, cu toate că şi la el transpar influenţe ale simbolismului francez: Baudelaire, Verlaine, Lafargue, originalitatea creaţiei sale se impune cu discreţie.
Poezia PLUMB este una dintre cele mai reprezentative pentru arta simbolistică bacoviană. Poetul operează cu elemente de determinare absolută. Pentru a sugera avatarurile izolării, alege ca simbol, în mod surprinzător, cimitirul-moartea. Uzând apoi de o tehnică simplă – repetiţia cuvântului plumb, ca simbol al greutăţii veşnice a neantului, ne introduce într-un univers straniu: „Dormeau adânc sicriele de plumb/ Pe flori de plumb şi funerar veşmânt -/ Stam singur în cavou şi era vânt…/ Şi scârţâiau coroanele de plumb.
Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe fori de plumb, şi-am început să-l strig -/ Stam singur lângă mort… şi era frig…/ Şi-i atârnau aripele de plumb.”
În numai două strofe de câte patru catrene, cu rimă îmbrăţişată şi ritm dominant iambic, în alternanţă cu peonul şi amfibrahul, Bacovia izbuteşte să sugereze impactul dintre sentimentul nemărginit al iubirii şi un adevăr absolut – moartea, unicul sens al destinului implacabil al fiinţei umane.
Muzicalitatea poeziei este adecvată conţinutului. Tonul grav de elegie este dat de inflexiunile imprevizibile ale realităţii, surprinzătoare în încremenirea sa: „scârţâiau coroanele de plumb…” „şi era vânt… şi era frig….”
Lasa un comentariu