În romanul PATUL LUI PROCUST, realizat printr-un procedeu narativ, derivat din Proust, Camil Petrescu dă naştere unei opere ca efect al „memoriei involuntare”.
Structura acestui roman este compusă din: trei scrisori ale doamnei T, către autor, jurnalul lui Fred Vasilescu în care se includ şi scrisorile lui Ladima adresate Emiliei, un epilog tot al acestuia, precum şi un alt epilog şi notele de la subsol ce aparţin autorului.
Aviatorul Fred Vasilescu dă întâmplător peste aceste scrisori în budoarul Eugeniei, actriţă de mâna a doua şi prostituată, iubita poetului şi ziaristului Ladima.
În timp ce scrisorile sunt citite de cei doi: Fred Vasilesc şi Emilia, se conturează o realitate, un univers existenţial şi câteva personaje distinct conturate. Poetul şi ziaristul George Demetru-Ladima, însufleţit de ideea de dreptate absolută, victimă a propriei sale intransigenţe morale (se sinucide când constată că idealul său de dreptate absolută s-a spulberat) este văzut într-o divergenţa de opinii, în raport cu nivelul şi ţinuta etică a comentatorilor. Emilia, cocota, de pildă, îl vede ca pe un bărbat fără şarm, „cam aiurea”; Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu, potenţaţi corupţi, ca pe un „om de paie”. Unii îl consideră „poet de geniu” iar alţii „dobitoc”. Fred Vasilescu, circumspect şi obiectiv, nu poate trece peste amănuntul că Ladima era, într-un anume sens, demodat dar, cu certitudine, o personalitate
Semnificaţia, cu trimitere la cele patru personaje: Ladima, Emilia, Fred Vasilescu şi doamna T, derivă din sensul mitului în care se spune că, în Atica, se află coliba unui tânăr ce-i găzduia pe călători dar îi scurta sau lungea pe măsura patului. În sens alegoric, cei care nu sunt capabili să se adapteze unei relaţii, sfârşesc prin a fi înfrânţi, amputaţi.
Foarte Ok