Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Rezumat O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale

Rezumat O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Capodopera comediei româneşti şi una din capodoperele universale – O scrisoare pierdută – este o comedie de moravuri, a cărei acţiune se desfăşoară în timpul alegerilor de deputaţi, într-un oraş, capitală de judeţ.

Conflicul ia naştere între Nae Caţavencu, aflat în fruntea unui grup independent şi mai marii judeţului: Zaharia Trahanache – preşedintele local al partidului aflat la putere şi Ştefan Tipătescu – prefectul judeţului.

Situaţia îi devine favorabilă lui Caţavencu. El sustrage de la Cetăţeanul turmentat o scrisoare compromiţătoare, adresată de Tipătescu, amantei sale, Zoe Trahanache, soţia prezidentului. De aici si denumirea de O scrisoare pierdută.

În posesia unui asemenea document, Caţavencu se şi vede învingător, considerându-se chiar invulnerabil. Şantajul îi dă forţă şi aroganţă. El îi ameninţă pe cei trei că, dacă nu-i vor susţine candidatura, va publica scrisoarea în ziarul Răcnetul Carpaţilor.

Cei trei acţionează însă divergent la ameninţările lui Caţavencu: Zoe Trahanache intră în panică şi, în disperare, îi promite că-l va alege; Tipătescu se înfurie şi ar fi în stare să-l împuşte pe „mizerabil”; în timp ce Zaharia Trahanache, soţul încornorat, consideră scrisoarea o plastografie şi se pregăteşte să-i dea „stimabilului” Caţavencu o contralovitură.

În timpul şedinţei pentru desemnarea candidatului, când Caţavencu jubila, sigur pe situaţie, se produce o rasturnare cu totul neaşteptată, o adevărată lovitură de teatru. De la Bucureşti, prin telegraf, se ordonă să fie ales un necunoscut din afara judeţului: Agamiţă Dandanache.

Se poduce un adevărat scandal. Oamenii poliţaiului, Ghiţă Pristanda, trec la acţiune pentru a pune în aplicare planul prefectului de a-l „umfla” pe Caţavencu. În aceste împrejurări, dom Nae îşi pierde pălăria în căptuşala căreia avea ascunsă scrisoarea.

Situaţia intră într-o tumură inversă. Pe cât de arogant şi de intransigent fusese Caţavencu, pe atât de servil şi umil devine acum când nu mai are nici o acoperire. Îngenunchează în faţa rivalilor şi pentru a le reintra în graţii, acceptă să conducă, personal, festivităţile de sărbătorire a lui Agamiţă Dandanache, ales în „unanimitate”.

Citește și:   Apus de soare de Barbu Stefănescu Delavrancea (comentariu)

După cum se ştie, sursele comicului în comedia lui Caragiale, au fost amplu cercetate şi clasificate. Cele de mai largă substanţă sunt: comicul de situaţii, comicul de nume, şi comicul de limbaj.

Pretextul care declanşează conflictul in comedia O scrisoare pierdută, determină de altfel, şi răsturnarea de situaţii. Astfel, scrisoarea pierduta de amor compromiţătoare, cade în mâinile lui Caţavencu şi situaţia pare acum explozivă. Zoe îi cere amantului să acţioneze, s-o salveze. Conflictul ia amploare şi din linii colaterale. Membrii de bază ai partidului, se tem de trădare şi intră în alertă (Farfuridi şi Brînzovenescu).

Cand totul pare rezolvat, în urma hotărârii unilaterale, luată de Zoe, de a-i asigura candidatura lui Caţavencu, situaţia se răstoarnă din nou prin apariţia lui Dandanache.

În suita comicului de situaţii asistăm la răsturnări şi reveniri imprevizibile. Cetăţeanul turmentat regăseşte scrisoarea şi o înapoiază andrisantului. Caţavencu, la un pas de triumf, se prăbuşeşte definitiv după pierderea scrisorii, fiind acum la cheremul rivalilor săi; grupul Trahanache, Tipătescu, Zoe, pus în derută, controlează din nou, cu dezinvoltură, situaţia, nu fără o undă de amărăciune – din partea Zoei – după a cărei opinie, Caţavencu era onest, în raport cu noul ales, ce excelează prin ticăloşie.

Personajele se caracterizează prin acţiune, manifestări şi limbaj. Ele sunt realizate tipologic, la un asemenea nivel, încât „fac concurenţă stării civile” (Ibrăileanu).

Caţavencu, al cărui nume derivă din caţa-caţa, este tipul demagogului politic; Tipătescu de la  tipa-tipa, este amorezul şi politicianul abil; Dandanache, prin similitudine cu dandana este tipul prostului ticălos; Trahanache, ticăitul, tipul politicianului machiavelic, sub masca mişcării greoaie, în gândire şi acţiune, „ai puţintică răbdare”, ascunde o şiretenie de temut. Având nevoie de tânărul prefect pentru a stăpâni şi controla situaţia în judeţ, îl declară prieten. Scrisoarea acestuia pentru soţia sa o consideră plastografie, în timp ce pe Caţavencu îl torpilează cu o poliţă falsificată.

Citește și:   Literatura populară

Personajele comediei O scrisoare pierdută troiesc intens, nu numai prin modul de acţiune, ci şi prin limbaj. Mentalitatea, nivelul de cultură şi civilizaţie, diferitele tare de caracter, pot fi stabilite la personajele lui Caragiale şi în raport de nivelul de exprimare. Caţavencu, de exemplu, îşi ascunde vidul de principii şi orizont politic sub o ploaie de cuvinte şi fraze contradictorii sau comparaţii antitetice gratuite, ce dau, inerent, naştere comicului: „Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă). După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acum catva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! ieri bigotismul, azi liberpansisismul! ieri întristarea, azi veselia!… Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!”

Comicul este predominantsub toate aspectele, atât sub raportul răsturnării succesive de situaţii, cât şi prin limbajul, ideile şi acţiunile personajelor. Poliţaiul Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, a ajuns la anumite automatisme, în dorinţa de a-i fi pe plac stăpânului. Din aceste formule şablon, apar unele asociaţii comice, cum ar fi „curat murdar” sau „curat constituţional”.

În cazul altui personaj, care construieşte corect fraze, din punct de vedere sintactic, avocatul Farfuridi, comicul rezultă din contradicţia absolută dintre termeni: „ori să se revizuiască, primesc! dar atunci să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi aume în punctele… esenţiale…”

În esenţă, fiecare personaj din O scrisoare pierdută se individualizează, nu numai prin acţiune şi nume propriu, ci şi prin limbaj mai ales. Uneori, cu ticuri sau automatisme, alteori, în limitele normalului, limbajul se află totuşi într-un aport indestructibil cu starea socială a protagoniştilor, de unde derivă, în permanenţă, o puternică atmosferă de trăire şi autenticitate.

După cum a apreciat G. Călinescu „adevărurile spuse de Caragiale rămân eterne şi suave, în timp ce umorul e inefabil”.

Articole interesante

Lasa un comentariu