Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Junimea

Junimea
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Societatea „Junimea” a luat fiinţă la Iaşi în anul 1863, din iniţiativa unor tineri reîntorşi de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor şi Iacob Negruzzi.

„Junimea” va avea, din anul 1867, propriul său organ de presă, revista „Convorbiri literare.”Această publicaţie se va bucura de cel mai înalt prestigiu în istoria literaturii române. Ea a impus, încă de la apariţie, o direcţie nouă, modernă, întregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic şi sentimentul valorii estetice.

În activitatea societăţii şi a revistei se conturează distinct trei etape:

  • Între 1863-1874, când predomină caracterul polemic şi se pun bazele principiilor estetice  ale junimismului.
  • Între 1874-1885, perioada de desăvârşire a direcţiei noi. În paginile revistei apar operele marilor clasici: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, precum şi ale altor personalităţi de prim rang în artă, ştiinţă şi cultură. Este perioada de glorie absolută a revistei.
  • Între 1885-1944, o perioadă mai lungă şi lipsită de omogenitate. Transferată la Bucureşti, revista îşi schimbă în mare măsură profilul, predominând cercetările istirice şi filozofice.

Mentorul junimii, Titu Maiorescu, se detaşează prin publicarea mai multor studii şi cercetări, pe baza cărora se structurează principiile filozofice şi estetice ale culturii române.

Dintre acestea menţionăm:

  • „Despre scrierea limbii române” (1866);
  • „O cercetare critică asupra poeziei române la 1867”;
  • „Direcţia nouă în poezia şi proza română” (1872);
  • „Neologismele” (1881);
  • „Comediile domnului Caragiale” (1885) şi altele.

În prima lucrare, Maiorescu pledează pentru scrierea fonetică, sustinând ideea, novatoare pentru vremea aceea, că scrierea trebuie să reflecte schimbările survenite în evoluţia sunetelor limbii.

Citește și:   Epigonii de Mihai Eminescu (rezumat si comentariu)

Respinge alfabetul chirilic, susţinând folosirea literelor latine. Argumentează  şi probează necesitatea îmbogăţirii limbii, pe căi externe, prin introducerea neologismelor, combătând, în acelaşi timp, calcul lingvistic şi tendinţele de stricare a limbii („Neologismele”).

Ideile, privind procesul de desăvârşire a limbii române literare, emise de Titu Maiorescu, sunt larg receptate, încât, în anii 1880-1881, Academia Română îşi însuşeşte aceste principii, contribuind astfel, în mod efectiv, la unificarea limbii române moderne.

În celelalte lucrări, Maiorescu fundamentează teoretic conceptele estetice şi direcţiile criticii literare. Pornind de la estetica lui Hegel, în lucrarea „O cercetare critică asupra poeziei române”(1867), el conchide că „frumosul este ideea manifestată în materie sensibilă”, de unde artele se diferenţiază între ele, pornind de la materialul prin care se concretizează ideea. Muzica, de pildă, se bazează pe sonuri, în timp ce sculptura se reflectă prin piatră, lemn sau alte materiale.

Realizând, într-un anume fel, deosbirea dintre forma şi fondul operei literare, Maiorescu stabileşte, pentru prima oară, conceptele: „condiţia materială” şi „condiţia ideală” a poeziei, demonstrând că, nu cuvintele, în cazul literaturii, reprezintă materialul ei, ci imaginile ce se nasc în mintea noastră cu ajutorul lor.

Problema moralităţii artei este definită în „Comediile domnului Caragiale”.Operând cu elemente specifice analizei estetice şi ştiinţifice, criticul arată că arta devine morală prin propria sa valoare estetică şi nicidecum prin ideile morale pe care le conţine.

Citește și:   Baltagul de Mihail Sadoveanu (rezumat pe capitole)

Se ştie că, în anul 1872, în lucrarea „Direcţia nouă în poezia şi proza română”, el îl aşază  pe Eminescu, în fruntea pleiadei poeţilor, imediat după bardul de la Mirceşti, pe baza celor patru poezii publicate în „Convorbiri literare”, intuind geniul acestuia şi arătând că este „un om al timpului modern, deocamdată blazat în cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, (…) dar în fine poet, poet în toată puterea cuvântului.”

Dovedind o concepţie unitară, în întregul proces de dezvoltare şi consolidare a civilizaţiei române moderne, respingând fără ezitare imitaţia şi împrumutul, orice forme care nu se întemeiau pe fondul nostru autohton şi nu se puteau integra organic în specificul nostru naţional, Societatea „Junimea” şi revista”Convorbiri literare” au constituit avanpostul cel mai înaintat de direcţionare a culturii noastre moderne.

Astăzi se poate afirma că, atât de controversata, în perioada postbelică, teorie a „formelor fără fond”, elaborată de Maiorescu, a răspuns, în timp, necesităţilor obiective de respingere a mediocrităţii şi a altor forme de impostură manifestate în artă.

„Junimea” şi „Convorbiri literare” au avut un rol decisiv în cultura şi literatura română. După cum este unanim recunoscut şi după cum au subliniat cei mai reprezentativi monografi şi exegeţi ai activităţii „Junimii”, trebuie să recunoaştem că, „Spiritul junimist” a făcut să triumfe ideea conform căreia, în evaluarea operei de artă, este imperios necesar să primeze valoarea estetică,indiferent de ideea tematică.

Articole interesante

Lasa un comentariu