Atât în roman, cât şi în piesele de teatru, ideea de absolut este o temă cu arie generalizată la Camil Petrescu.
Gelu Ruscanu, un tânăr ziarist, aspiră ca şi Ladima la ideea de dreptate absolută în societate. Conflicul cu el însuşi, cu cei implicaţi în evenimente, într-un fel sau altul, capătă treptat, o încărcătură dramatică.
Ruscanu deţine documente pentru a-l demasca pe ministrul Saru Sineşti, dar constată că acţiunea lui, întemeiată pe înalte principii morale, nu este luată în consideraţie, cu acelaşi simţ al probităţii, de toţi cei implicaţi, într-o măsură sau alta. Personaj romantic prin aspiaţiile sale nemărginite, Gelu Ruscanu exprimă, prin întreaga sa conduită, o intransigenţă absolută. Nu-l poate clinti din hotarârea sa nici fierbinţile rugăminţi ale femeii iubite – Maria Sineşti, nici faptul că, prin demersul respectiv urma să fie întinată şi memoria tatălui său, căci culpa lui Sineşti avusese ca substrat tocmai salvarea propriului său părinte. Cu toate acestea, Gelu Ruscanu nu are nici un fel de disponibilităţi pentru a înţelege esenţa faptelor, într-un anume fel, umană. El năzuieşte numai spre certitudine, indiferent de aria fluctuantă a sentimentelor: „Fără certitudine nu există adevăr şi nu există frumuseţe pe lume.”
Cum e şi firesc, un asemenea visător nu poate fi, până în cele din urmă, decât victima propriilor sale aspiraţii utopice, încât, moartea sa apare într-adevăr ca semnul superiorităţii sale unilaterale, al singurătăţii omului ce nu poate concepe compromisul, ca pe unul din sinusurile existenţei.
În concluzie se poate susţine că, în întreaga sa operă Camil Petrescu introduce personajul problematizat, sfâşiat de contradicţii, acaparat de aspiraţii absolute şi, totdeauna, într-un impact ireconciliabil cu realitatea brută.
Lasa un comentariu