Cu prilejul primei reprezentări, în 30 septembrie 1879, cea de a doua dramă istorică din literatura noastră (prima fusese „Răzvan şi Vidra”), s-a bucurat de un răsunător succes. Arta de dramaturg a lui Alecsandri şi-a spus cuvântul. Aventurierul european, Despot, care escaladează şi cucereşte tronul Moldovei, a fascinat publicul.
Personajul este realizat antitetic, în viziune romantică. Atrăgător la chip, dublat de harul de a cuceri prin puterea şi farmecul cuvântului, înzestrat cu curajul şi cutezanţa de a înfrunta pericole, Despot cucereşte, relativ cu uşurinţă, poziţie după poziţie. Îl atrage pe Laski, promiţându-i bogăţii din pradă,pe Moţoc cu postul de prim sfetnic, pe boieri cu declaraţii utopice, susţinând eliberarea ţării de sub dominaţia otomană şi construirea unei universităţi, pe Carmina, soţia lui Laski şi pe Ana, fiica lui Moţoc, le câştigă promiţându-le căsătoria.
Autorul foloseşte un procedeu deosebit de ingenios în conturarea acestui personaj. Dacă, în prima fază a acţiunii sale, Despot merge vertiginos spre glorie, cu toate obstacolele întâmpinate, găsind resurse surprinzătoare pentru a se salva din numeroasele situaţii excepţionale: scapă de efectul otravei lui Lăpuşneanu, luând un antidot la timp, fuge din închisoare exploatând credulitatea nebunului Ciubăr vodă, ce se visa domn, se salvează de urmăritori prefăcându-se mort ş.a.m.d.
Despot nu mai dispune însă de aceleaşi resurse după ce a fost înscăunat Domn. Din acest moment nu mai este capabil să anticipeze evenimentele, ca în fazele anterioare, şi să le stăpânească.Ajuns în vârful piramidei
pare obosit de puterea pe care i-o dă funcţia supremă şi are naivitatea, care-l va pierde, să creadă că este suficient să ordone tot ce pofteşte. Din această cauză acum începe prăbuşirea şi, prin contrast, luăm act de marile limite ale personajului; căderea sa fiind la fel de spectaculoasă ca şi ascensiunea.
Promisiunile lui Despot nu se adeveresc. Dimpotrivă birurile sporesc, încât întregul popor, în frunte cu Tomşa, se ridică împotriva lui.
În cele din urmă, învins, Despot îşi pune încă odată în joc întreaga energie, izbutind imposibilul: să obţină iertarea după ce fusese condamnat la moarte:
Despot. (Privind în faţa tuturor cu mărire).
„Boieri şi tu oştime!/ Mormântul, caşi tronul, e sacră înălţime,/ Şi când vorbeşte omul pe peatră de mormânt,/ E drept să se asculte solemnul său cuvânt…/ Râvnit-am tronul ţării, dar râvna mea regală/ A fost însufleţită de-o ţintă colosală,/ Visând neatârnarea, voit-am prin Români/ Să dau loviri de moarte Osmanilor păgâni.(…)
Vreţi moartea mea?… Ucideţi!… Dar eu, tristă victimă,/ Istoria Moldovei vreu s-o scutesc de-o crimă,/ Să nu poarte stigmatul în ziua reînvierii,/ că a plătit cu moartea pe Despot, Domn al ţării.
(scoţându-şi coroana de pe cap şi aruncând-o)
Mi-arunc din cap coroana! Din mână sceptru-mi scot…/ Nu mai sunt Domn!…acuma ucideţi pe Despot!
(Toţi rămân încremeniţi)
Iliaş:(cu lacrimi) Iertare, tată!
Boierii: Tomşa, iertare!
Poporul: Îndurare!
Tomşa: O cereţi? …Fie!…Despot de moarte ai iertare,/ Dar tu la monastire pe viaţă-i fi închis.
(Ciubăr, dând semne de exaltare frenetică, se ânaintează şă strigă)
Ciubăr: Iertare?…Cui?…Lui Despot?…
Iertare?…Cine-a zis?/ În veci nu iartă cerul pe cel care-l desfide.
(Se repede furios şi înjunghie pe Despot)
Ai vrut să ucizi legea?…Mori!Legea te ucide!”
După ce uzurpatorul izbutise să obţină iertarea, moartea sa neprevăzută, prin apariţia lui Ciubăr, asigură deznodământului, atât de dramatic, oturnură excepţional de spectaculoasă. Estetica romantică îi serveşte autorului în chip strălucit. Acest personaj excepţional, clădit din lumini şi umbre, ce acşionează în împrejurări excepţionale, se impune cu desăvârşire. El se reliefează totodată şi în opoziţie cu alte personaje ca intrigantul Moţoc sau boierul patriot Tomşa, întrucât aspiraţiile sale de dimensiuniabsolute. De asemenea se impune prin vulcanica pasiune cu care se avântă ăn apele vieţii, în lupta pentru putere şi mărire.
Versurile se disting prin limpezime şi plasticitate, asigurând o deplină fluenţă în desfăşurarea evenimentelor.
Drama istorică Despot-Vodă rămâne unul din modelele clasice ale literaturii noastre.
Lasa un comentariu