Este o monografie-artistică a legendarului râu, Oltul. Călătoria sa neîntreruptă de la izvor şi până la vărsarea în Dunăre este văzută de autor ca o adevărată metamorfoză în şapte trepte: minerală, când izvorăşte din Hăşmaşul Mare; vegetală, pornirea spre miazăzi; împlinirii totale, străbaterea Transilvanieispre apus; a marii istorii, străpungerea Carpaţilor; a liniştitului amurg, traversarea câmpiei şi întoarcerea în cosmos, vărsarea în Dunăre.
Imaginea se impune prin metafore şi epitete rare, neaşteptate: „uriaş rug universal”; „poem simonic al pămâtului”; „claviatură simfonică a plutelor”; „oceanul de munţi”; „lumina rece a eternităţii” ş.a.m.d.
Descrierile surprind de asemenea prin reliefarea unor aspecte reale cu elemente de comparatie de potenţial cosmic hiperbolizat: „…în acel loc pământul începe să se ridice deodată spre cer, ca o vânătă suprafaţă oceanică prinsă de violenţa unui ciclon… Acest poem simfonic al pământului e muntele Hăşmaşul Mare, izbucnind deodată în plină câmpie, categoric, masiv, dominând nordul şi răsăritul”.
Imaginile peisagistice abundă prin conturarea unor aspecte inedite particulare: „Chiar şi în miezul verii poate să plouă asupra Hăşmaşului Mare cu bulgări de ghiaţă, care-l acoperă câte două zile cu o sticloasă mantie polară. (De reţinut forţa vizuală percutantă a dublului epitet: „sticloasă mantie polară”)
Realitatea demografică, într-un continuu proces de interferenţă, îi stârneşte autorului, când curiozitatea, când uimirea: un sat de mineri, un obicei secular, diferite locuri istorice cum ar fi: mormântul lui Mircea la Cozia sau masa lui Mihai ş.a.m.d., toate sunt evocate parcă pentru a demonstra procesul continuu de osmoză dintre trecut şi prezent.
Lasa un comentariu