Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Belşug de Tudor Arghezi (comentariu)

Belşug de Tudor Arghezi (comentariu)
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

Apare ca şi „Testament” în volumul de debut menţionat şi este în esenţă, un elogiu adus ţăranului român, truditor devotat al pământului: „El, singuratic, duce către cer brazda pornită-n ţară de la vatră.”

Autenticitatea imaginii, senzaţia de participare nemijlocită la munca îndârjită a ţăranului este amplificată şi de introducerea gradată şi variată a diferitelor procedee stilistice.

Enumeraţia, una din cele mai simple figuri de stil, este folosită de poet pentru a sugera, atât dăruirea şi încrâncenarea ţăranului în munca pe ogor, cât şi sentimentul de preţuire absolută a produselor muncii sale: „Grâu, păpuşoi, secară, mei şi orz,/ Nici o sămânţă n-are să se piardă.”

Capacitatea de concentrare, de condensare a expresiei, caracteristică lui Arghezi, se poate proba şi în cazul poezei „Belşug”. Efortul, uneori epuizant, pe care-l depun vitele trăgând plugul, este sugerat prin metafora „împiedicaţi în fier”, alături de comparaţiile: „Par, el de bronz şi vitele-i de piatră”, ce vin să întărească ideea de trudă.

Durata muncii ţăranului, cuprinsă totdeauna între zorii zilei şi amurgul serii este relevată printr-o metonimie: „Ager oţelul rupe de la fund/ Pământul negru mucit cu duşmănie/ Şi cu nădejde, până ce, rotund/ Luna-şi aşează ciobul pe moşie.”

Citește și:   Riga Crypto şi lapona Enigel de Ion Barbu (comentariu)

În finalul poeziei se simte parcă integrarea orgaică a ţăranului în pulsaţia universală: „E o tăcere de-nceput de leat” şi Dumnezeu, însuşi, în sensul de intim, apropiat, familiar, păşeşte alături, binecuvântând astfel munca sfântă a ţăranului, truda lui eroică: „Tu nu-ţi întorci privirile-napoi,/ Căci Dumnezeu, păşind apropiat,/ Îi vezi lăsată umbra printre boi.”

Grupul statutar, ca imagine peisagistică-simbol, realizat din comparaţiile amintite anterior: „Par, el de bronz şi viele-i de piatră”, capătă în contextul poeziei, accente şi chiar implicaţii filozofice mai adânci cu privire la dragostea şi preţuirea ţăranului faţă de vitele şi uneltele sale de muncă, subliniind, în acelaşi timp, şi ideea de durată eternă a muncii ţăranului pe pământ.

Articole interesante

Lasa un comentariu