Naraţiunea evocă aventura cosmică a unui tânăr pictor francez atras de exotismul Orientului. El ajunge până la urmă în Valahia la vestitul „izvor al tămăduirii”, pe un alt tărâm „ca un Columb”cum se exprimă însuşi autorul.
Călătorul străin este confruntat cu realităţi paradoxale în raport cu civilizaţia din care descinde. Sosit noaptea în Amara, rămâne uimit fiindcă nimic din ceea ce ştia el despre o staţiune nu se afla aici. Îl întâmpină o aşezare, un sat cufundat în întuneric, cu poteci în loc de străzi pe care poposeau animale şi diferite atelaje la întâmplare. Chiar şi străjerul „o matahală naltă, groasă, spătoasă, bărboasă, fioroasă”, ce aruncă „din vreme în vreme o căutătură sălbatică” este pe măsura întregului peisaj.
Totul în această parte de lume de la porţile Orientului pendulează între sălbăticie şi rafinament, o etapă între vechi şi nou în procesul civilizator.
O călătorie cu poştalionul, cu căruţa, este povestită de pictorul francez cu umor:
„Mă urcai în sfârşit de izvoană pe cuibul acela de fân; dar astă dată mă apucai cu mâinile ţapăn de căruţă: „Allons!”
„Alon, domnule!”strigă poştaşul şi înţepenindu-se în scări, şi chiuind ca un furios, şi pocnind grozav din harapnic, el porni ca o bombă.”
Chiar şi despărţirea poştaşului de calul cu piciorul scrântit cu urarea: „mânca-te-ar lup!”i se pare firesc într-o zonă a fantasticului sălbatic în care nimerise insolit.
Umorul şi comicul se degajă din contrastele izbitoare ce răsar sub privirile călătorului între tradiţional şi nou, între sălbăticie şi rafinament.
Proza lui Alecsandri se remarcă prin filonul de umor şi jovialitate.
Lasa un comentariu