Verde-lișiță sau Teal

Dacă tot mi-am vărsat aici săptămâna asta ofurile cromatice, vă mai servesc unul după caisiu și ciclamen: verde-lișiță. De fapt, nuanța asta e achiziție semantică nouă pentru mine și am descoperit-o săptămâna trecută în subtitrarea unui film. Acolo apărea drept corespondent pentru englezescul teal, cel pe care eu îl știam ca fiind un fel de albastru-verzui, respectiv:

Bine, e drept că documentarea ulterioară nu mi-a demonstrat că verdele-lișiță ar fi neapărat o expresie consacrată, dar măcar am descoperit că există o pasăre care se numește lișiță (Fulica atra). Din păcate, DEX nu-mi dă de înțeles că i-ar fi specifică vreo nuanță aparte de verde, menționând doar că are „pene negre și o pată albă între ochi”. Nici când am căutat imagini cu ea n-am descoperit cine știe ce verde-albăstrui misterios, deși am mai dat și peste câteva cadre în care lumina parcă-parcă bătea prielnic și distingeai un pic de „verde-lișiță” pe spate ori pe burtă; însă, de regulă, pozele cu lișița arată cam așa:

Așadar, căutarea corespondentului lui teal a continuat și așa am ajuns la acvamarin, acel albastru ușor verzui pe care s-ar putea să-l cunoașteți din lumea bijuteriilor, pentru că nuanța a luat numele unei pietre prețioase. Dar rudă bună cu acvamarinul (din punct de vedere al culorii și cel puțin pentru ochiul neantrenat) pare să fie și turcoazul, iar acesta cred că s-ar putea să fie cea mai fidelă aproximare (deși există în engleză și turqoise, iar mineralele care le dau numele au compoziții complet diferite.

[Apropo, dacă vreți să vă bateți capul cu distincțiile serioase dintre turcoaz și berilul verde-albăstrui, vă invit să studiați problema pe Wikipedia: aici și aici. Eu am reținut doar că turcoazul și-a consacrat acest nume abia în secolul al XVII-lea, pentru că turcii au fost cei care l-au adus în Europa din Persia. Iar despre beril mi-am notat că e familia mai mare care-l găzduiește și pe preferatul meu, smaraldul, respectiv că varietatea cu cel mai profund albastru se numește maxixe și că acest albastru se decolorează până la alb atunci când este expus la lumină sau la tratamente termice, dar și-l poate recăpăta prin iradiere.]

Revenind la achiziții semantice, dicționarul mi-a scos în față peruzeaua atunci când am căutat definiția lui turcoaz și înțeleg că așa s-ar (riguros) în limba română piatra în sine ori turcoază (deși cea din urmă e consemnat de DEX drept termen învechit, dar nu și de DOOM). Turcoazul pare să fie rezervat exclusiv culorii despre care vorbim, fie că este folosit ca substantiv sau adjectiv:

Ah, aproape era să uit și de prietenul meu cyan-ul, acel C din sistemul cromatic CMYK folosit pentru imprimare. În acest context albastrul nostru ușor verzui e de-a dreptul culoare de bază. Dar în realitate oamenii percep destul de diferit culorile între ei și în limbaj comun probabil că nici nu contează dacă până la urmă teal, verde-lișiță, cyan, verde-albăstrui, albastru verzui, albastru cu tente verzui, acvamarin sau turcoaz se suprapun perfect… Însă, știu bine că, dacă am purta discuția asta cu aplicații în lumea designului, micile diferențe ar conta; de exemplu, gândiți-vă că nuanța distinctivă a celor de la Tiffany & Co. (Tiffany Blue, celebra nuanță a cutiilor bijutierului de lux) este marcă înregistrată și se definește ca fiind o nuanță mediu-deschisă a albastrului oului de măcăleandru (Erithacus rubecula):