Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Presupun că mulți visăm la un corp ”lucrat”, zvelt și cu musculatură bine definită, dar pentru că necesită mult efort, perseverență, timp și alte resurse, tonifierea rămâne pentru destui un vis și atât. Pardon, am spus tonifiere? Conform DOOM ar fi trebuit să spun tonificare. Tonifiere apare în DEX, însă a tonifia sau tonifiat nu sunt nici măcar acolo, ci doar într-un dicționar de neologisme, respectiv într-un dicționar ortografic. Corecte și riguroase par să fie doar tonificare, a tonifica și tonificat.
Habar n-am ce spun regulile (in privinta asta va cred pe cuvant), dar conform logicii mele ar trebui sa existe si „tonifiere” (ca efect spontan, exterior vreunei interventii intentionate), si „tonificare” (realizata in mod voit in urma unor actiuni constiente). Zic si eu, nu dau cu paru’ – si NICI nu imbii pe oarecine sa se ia dupa opinia mea (decat daca i se pare corecta si convingatoare SI daca-si poate permite sa nu tina cont de reguli).
io nu pricep. la ce fel de efect spontan și exterior ne-am putea referi?
Dupa o boala, la iesirea din convalescenta (sau la reluarea alimentatiei normale dupa o perioada de subnutritie / malnutritie) organismul devine mai tonic, este tonifiat, chiar daca nu se fac eforturi intentionate pt tonificarea lui.
Pt tonificarea intentionata a organismului pot fi aplicate oricare / oricate dintr-un numar de masuri – incepand cu mentinerea unei stari optime de sanatate, trecand printr-un regim optim (de viata si alimentar), prin practicarea corect dozata a exercitiilor fizice, prin mentinerea unui tonus psihic pozitiv si terminand (spre ex) cu folosirea unor produse (naturale, prelucrate sau sintetice) anume destinate acestui scop.
(Prin analogie, (spre deosebire de un produs artificial, sintetic) o planta (o floare, un fruct, o frunza) pot sa fie aromate in mod natural, spontan, chiar daca nu au fost aromatizate in mod intentionat.)
deci, zici tu, reluarea tonusului general după o stare morbidă ar trebui botezată tonifiere, iar îmbunătățirea tonusului muscular prin, să zicem, sport ar trebui botezată tonificare? de ce?
Nu „ar trebui”, ci eventual „ar putea”. (CATEGORIC nu este obligatoriu – si NICI vital nu e.)
Sugerasem deja analogia cu „aromat” – „aromatizat”. In ACEST caz – DE CE ar fi oportune doua forme? (Pt a indica existenta sau inexistenta unei actiuni intentionate pt obtinerea efectului sugerat. Sper ca nu ma vei intreba si de ce ar fi necesara aceasta precizare…)
nu te-ntreb, stai liniștit. 🙂 îți aduc doar aminte că a aroma n-are sensul pe care pari tu să i-l atribui. singurul verb acceptat pentru acțiunea la care te gîndești e a aromatiza.
eh, am închis pagina fără să zic ce era de zis: și condimentul (aromatul) și mîncarea pe care o aromatizezi cu el sînt aromate. nu se face nici o distincție aici
(mă scuzați, cred că mi-ar pica degetele dacă aș scrie nicio.)
distincția pe care o propui tu, fiat-ficat, s-ar fi impus, eventual, dacă limba ar fi simțit nevoia ei și dacă, evident, ar fi avut o logică. dar c-ul în plus nu sugerează nimic și nici nu vine de la nimic care ar putea sugera alt tip de acțiune.
zic și io.
și uite-așa am scăpat o virgulă, un punct… și nu mă mai uit, că cine știe ce-am mai scăpat :))
In optica mea, un fruct (caisa, portocala…), o floare (iasomie, crin…) sau o frunza (spre ex de menta) este putin probabil sa fie aromatizate (sa le adauge cineva o substanta odorizanta), dar cred ca n-ar putea nimeni sa afirme ca n-ar fi (sau macar ca n-ar PUTEA fi – daca ar fi de calitatea dorita) aromate.
Pe de alta parte, un (sa zicem) strudel poate sa fie aromat („de la natura lui” – spre ex daca este cu scortisoara sau cu fructe) daca ingredientele sunt de buna calitate si daca este bine pregatit, dar mai poate fi SI aromatizat (spre ex cu vanilie / zahar vanilat – sau cu esenta de rom sau de migdale – adaugate ANUME pt aromatizare).
Problema pe care o ridic eu este a denumirii diferite nu pt o aceeasi actiune de odorizare, ci pt existenta actiunii (in principiu intentionate) si respectiv pt absenta acesteia (aroma rezultand spontan, in urma proceselor firesti – de crestere / coacere a plantei, respectiv de gatire).
Victor, tu ceri participiu acolo unde nu există, cu alte cuvinte. 🙂
(glumesc, nu mi-o lua în nume de rău.)
De la primul meu comentariu fusese vorba despre „tonifiere” vs „tonificare”, deci despre substantive (este adevarat – derivate din infinitivele lungi ale verbelor).
De la al doilea comentariu (al meu) „disputa” s-a mutat pe dualismul „aromat” vs „aromatizat”, care sunt adjective (derivate in principiu din participii – da io’-‘te ca dictionarele „spun” (dupa afirmatia dumitale) ca unul dintre aceste participii nu are un infinitiv de la care sa derive – sau „deriveze”?).
Dumneata acuma-mi spui ca eu „cer” participiu. Nu neaparat: sunt de acord sa consideram forma de participiu a lui „aromat” drept o coincidenta.
Nota bene: eu de la inceput am purtat discutia NU despre verbe, ci despre substantive si apoi respectiv adjective DERIVATE (teoretic, in principiu) DIN verbe.
Chiar daca deocamdata sunt (temporar, sper) mai putin inclinat spre glume (in buna parte in urma unor imprejurari exterioare mai… (Hm!) „tensionate” din viata reala – prin contrast cu realitatea virtuala), sper sa-mi fi pastrat suficienta luciditate incat sa nu ajung sa iau cuiva (oricui, si cu atat mai putin (sau „cu atat mai mult”?) voua, celor cativa permanenti parteneri de dezbateri civilizate, cei care intotdeauna ne-am inteles „omeneste” intre noi, chiar daca uneori n-am reusit sa cadem de acord si am ramas cu convingeri constituind puncte de vedere divergente, poate chiar opuse) in nume de rau exprimarea unei optici diferite de cea initiala a mea (chiar daca niciunul dintre noi nu reuseste sa-l convinga pe celalalt prin argumentare) atata timp cat niciunul dintre noi nu incearca sa „impuna” (macar ca intentie, chiar daca lipsita de succes practic) celuilalt / celorlalti perspectiva sa asupra subiectului. Fiecare are dreptul la propria sa opinie (si pe acest blog – din fericire – ii este si ingaduit nu numai s-o prezinte ci si s-o sustina si argumenteze, fapt pt care sunt recunoscator autorilor / posesorilor).