Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
Pentru că ne place să scriem după normele în vigoare, spunem că ar fi corect doar Sunt. Însă ştim că există controverse asupra acestui verb şi mulţi o să ţină neapărat să ne spună că ei aşa au învăţat. Nu vă atragem atenţia când scrieţi Sînt, deşi nu mai puteţi spune, în context, că nu aţi ştiut cum e corect. Totuşi, vă avertizăm că verbul Sânt nu există sub nicio formă în nicio normă.
corect – Sunt
confuz(vechi) – Sînt
greşit – Sânt
Că veni vorba:
http://beranger.org/post/508788197/ce-nu-reediteaza-humanitas-din-alexandru-graur
De asemenea:
http://beranger.org/post/657475798/ce-dracu-era-de-simplificat-la-nici-o-nici-un
Vivat Academia! (Vedea-i-aş morţi şi agăţaţi de gard.)
http://beranger.org/post/372314729/sa-mi-bag-p–a-in-academie
În genere:
http://beranger.org/tagged/language/
Sincer, eu pe vremea comuniștilor am învățat când trebuie scris cu î din i sau cu â din a… problema de fond este nesțiința și incertitudinea, de cele mai multe ori neștiința.
Formele gramaticale ,,sunt, sumtem,sunteti,, reprezinta o mare eroare impusa fortat de catre Academia Romana din dorinta de a arata desprinderea de perioada comunista.Explicatia data de academie cum comunistii au impus formele ,,sint,sintem,, este o prostie filologica de neacceptat intr-un asemenea for de cultura. Romanii au vorbit intotdeauna cu,,sint,sintem,, provenit din subjonctivul latin ,,sint,, si nu din latinescul ,,sunt,, pentru persoana iii-a plural,cum gresit s-a interpretat pe la sfirsitul sec, al xix-lea.A gresi poate fi inteles si iertat ,dar a persista intr-o eroare doar din ambitia de a arata puterea devine periculos.
eu cand vorbesc rostesc Sint si nu Sunt ! nu mai pociti limba romana ! multumesc !
Pronunția e înșelătoare 😉
Pronunţ „SUNT ” şi persoanele care scriu cu „sînt” emană o imagine proastă, par agramaţi.
Pai exista si forma sânt. Sânt-Ilie 🙂
:))
Sunt pentru varianta ‘sunt’. 🙂 Vorbim limva romana, sa-i respectam normele .
Cati ani ai Dragos ?
Daca ai caiete intregi, ani de zile, in care ai scris „sint” si vine Academia de bosorogi si iti spune ca de maine se scrie „msxz”, cum ti se pare ? ….
Normal, daca te nasti cand deja se scrie mxxz, ti se pare corect.
Limba nu este precum chilotii, sa o schimbi dupa bunul plac, sa introduci cuvinte noi la fel (a se vedea „cool” si altele) – nu mi se pare normal asa zisa modernizare.
In fine, o limba ca nu imi place, complicata si complexa.
Timpul costa si progresul cere timp, mult timp.
Nu mai poti sta sa inveti copii 4ani de istorie cu razboaie mondiale cand poti rezuma la un DVD bine facut sin care ramai cu mai multe informatii, in schimb folosesti timpul si ii inveti cum merge cu adevarat lumea, economie, nutritie, etc.
limba *
BRAVO, Ciupri! (Imi pare rau ca de data asta nu-mi picase MIE fisa…)
Mie as dori sa-mi explice Victòr cum vine aia cu emanatul ! De imagini! 🙂
Hâââ?!? CE-ti veni? DE UNDE scosesi „emanatul”, la articolul asta?
Victore, Victore, nu citesti comentariile? Uite aici:
” Schroder
March 18, 2013 at 7:19 pm
Pronunţ “SUNT ” şi persoanele care scriu cu “sînt” emană o imagine proastă, par agramaţi.”
Dragul meu, tu aveai ochi pentru astea, draga…
Aveam eu multe (si bune) – CANDVA, da’ acu’ PANA SI OCHII ma cam lasa… Din pacate in ultima vreme nu prea-mi mai sta mintea la din astea, ci doar pur-si-simplu imi sta.
(Initial crezusem ca solicitarea s-ar fi referit la ceva din textul articolului, apoi ma gandisem ca poate (intrucat solicitarea imi era adresata mie nominal) se referea la vreun comentariu de-al meu – mai departe nu m-a dus mintea.)
Presupun (:P ) ca autorul comentariului o fi crezand ca scrierea sub acea forma gresita o fi corelata CUMVA (presupun ca nu neaparat prin relatie de cauzalitate) cu existenta la autorul scrierii a vreunui organ special care sa emane imagini mai mult sau mai putin şcolite cam in acelasi fel (probabil) in care posteriorul nostru ofera uneori emanatii mai mult sau mai putin sonore si mai mult sau mai putin… (Hm!) „aromatizate”.
P.S. A propos de intrebarea de la inceput: ba le citesc (chiar daca uneori „pe diagonala”, din lipsa de timp / energie / rabdare), da’ bagsama mai nou le citesc cam „cu capu’-‘ntre urechi”.
Uf, in sfarsit!
Sus, Victòr, be happy, maine va fi mai rau!
Hehe, ai preluat „posteriorul” de la mine si nu altceva dintre sinonimele lui Bob… :))
– DEOCAMDATA inca nu e vorba despre sfarsit.
– Din pacate, eu sunt (deja de mult) FERM convins ca urmeaza mai rau (CEL PUTIN pt mine personal: inca n-am cunoscut / auzit / citit de nici macar un singur caz in care la imbatranire sa o duca (fiziologic) mai bine).
– Cuvantul nu l-am ales anume asa – este preferat si de mine (uneori folosesc mai-popularul „dinapoia”), si mai este posibil sa-mi fi SI ramas in subconstient dupa ce-l citisem in comentariul tau. (Ciudat: desi ITI CITISEM comentariul, cuvantul (bagsama) il considerasem (in mod subconstient) atat de firesc, de potrivit, de „la-locul-lui”, incat nici nu constientizasem faptul ca l-ai folosit – pana cand n-a subliniat Bob acest lucru in comentariul sau. Dar cand am citit comentariul său eu raspunsesem deja aici, folosindu-l si eu la randul meu.)
– Se pare ca imbatranesc accelerat: daca inaintea comentariului lui Bob as fi fost intrebat despre sinonime pt „cur”, nu stiu daca mi-as fi amintit de „popou” (probabil nu) desi (EVIDENT) CUNOSTEAM cuvantul. (Si tot mai des in ultima vreme ma pomenesc cu „lapsusuri” in vocabularul activ: STIU ca un anumit cuvant exista (si daca l-as auzi l-as recunoaste fara gres) dar nu-mi mai amintesc CARE e, CUM „suna”. SI MAI grav (pt mine, taximetrist): cand aud un nume de strada STIU (aproape de fiecare data si aproape fara gres: EXISTA exceptii, dar foarte rare) CARE este ea, dar nu totdeauna si invers: mi se intampla (deja PREA des) sa ma gandesc / refer la vreo oarecare strada (nu la una anume, mereu aceeasi) si sa nu-mi amintesc numele ei, desi n-am nici o problema s-o vizualizez in minte. Prefer sa nu ma gandesc prea mult la CE anume o fi prevestind acest simptom…)
Cei de la Gazeta Sporturilor nu folosesc „â”, deci, vorba cuiva de mai sus, emană și ei ceva.
Altfel, Victore, și eu am fost taximetrist în Timișoara, iar cel mai mult mă încurcau străzile care aveau denumirea schimbată – clientul voia pe Sălăjan și eu credeam că am prins un exterior până la București.
Eu am prins schimbarea la scoala si la meditatie (pentru examenul de admitere in clasa a a IX-a), si peste tot sa spus acelasi lucru:
SE SCRIE „SUNT” SI SE CITESTE „SÎNT” (sau „SÂNT”)
„s-a” nu „sa”, scuze… eroare de scriere in viteza
Aș fi dorit să vă aduc la cunoștință ca în limba română vorbită în Moldova în niciun caz nu se folosește sunt. Se consideră absolut greșit și folosim în totalitate sînt. De asemenea nu utilizăm „â” decît în cuvîntul română.
aandronic, reținem și-ți mulțumim pentru informații. În România, în schimb, regulile sunt exact cum am scris mai sus, iar noi abordăm aici normele românești 🙂
Emi, desigur, pur și simplu am dorit să menționez acest fapt.
Sunteti cu capul de prea mult invatamant,nu cultura,e o mica mare diferenta….daca m-ati auzi,v-as spune”santeti cu nasul prea sus dragii mei”’ si sa-l aud dracului pe ala care spune sunteti(chiar daca santeti)cu nasul prea sus ,lasati unu’ din ala cu salariu micut,un profesor adica,sa raspunda,nu va bagati voi,viitori ADI , pt ca din cauza asta se duce dracu’ credibilitatea noastra in alte tari….de asta nu mai sunt recunoscute diplomele,pt ca noi ne certam din cauza unei litere …..
Observ ca pe internet limba noastra a cam pierdut diacriticele, ramanand inteligibila. Ce parere aveti despre acest fenomen?
Lenea…
https://dexonline.ro/ spune ce e de aflat,
Eu la scoală am învățat cuvintele încep cu î din i și cu ă din a în interiorul lor, iar cuvintele pe care le folosim trebuie sa fie Românești, cum este: eu am fost, eu sunt, eu voi fi.
Folosirea lui „ î ” sau a lui „ â ” nu schimbă cu nimic pronunția ! Este o complicație în plus. Tipic românesc…
https://archive.org/details/bub_gb_bWYPAAAAYAAJ
Un dictionar Roman-German publicat in 1905, care il puteti descarca printr-un click.
Iata niste cuvinte din ortografia din 1905.
Sunt, nu „Sînt”
Suntem.
pământ, nu pămînt,
s.a.m.d
impamântire,
având, nu avînd.
dar: dîrloaga, v. dârloaga. (ambele)
Cand am aflat ca academia Romana a modificat ortografia in 1993, am privit lucrul asta cu aroganta, deoarece o limba impreuna cu ortografia ei au si o istorie…
Dar iata dovada ca si tot la istorie sau gandit academicienii, doar ca vor o istorie si mai veche ca noi (un mitologica, inainte de comunism si de WW2 TATAIE!).
Daca Academia este axata pe Romana Istorica, ar fi fost atunci bine sa si justifice publicului si sa publice de ce a ales ortografia din 1993…
Dar pentru ca nu o va face public, si va ramane doar ceva care il au scris si uitat undeva prin arhivele academiei (poate te lasa sa intrii sa vezi un dictionar vechi totusi, eu stiu?), mai bine fa-te tu arheolog si cauta un dictionar vechi.
Ai linkul de sus sa faci excavatii online, daca tu ca si mine nu te aflii in Romania sa intrebi la anticariate.
Sînt nu este confuz!!! Este forma originala!!!
Exista documente in care apare asa! mda…putinele documente dinainte de 1300…dinainte de cataclism. Catolicismul ne-a cam știrbit din autenticitatea limbii noastre vechi!
Mai mult: este la mintea cocosului raspunsul când te intrebi de ce DEX are 85% cuvinte imprumutate din alte limbi. ..celelalte” origine necunoscuta”…nici un cuvânt de origine dacă.
Cica nu se poate spune cu exactitate, nu exista documente care sa autentufice cuvintele vechi, antice , de origine dacă…
NU SE VREA !!
Din cate stiu, in 1300 era Valahia, Transilvania si Moldova.
Nu era România la propriu.
Epoca de aur a României a fost in perioada interbelica: Românii traieau in pace si siguranta, imperiul Otoman fusese invins, imperiul Austro-Ungar desemenea, si Romania a fost la intinderea ei maxima: cand Românii erau in România, si tot pamantul romanesc era teritoriu Român.
Limba Istorica a vorbitorilor de Româna, din România moderna si din afara (Republica Moldova) este cea interbelica.
Ortografia interbelica este singura care o pot justifica ca fiind istorica si standard in acelasi timp: „asa scrieau toti Românii, exact asa era ortografia standardizata peste tot.”
Păi ce dicționare și fost publicate în perioada interbelică ?
Fie ca spunem „sînt” sau „sunt”, aceste reguli au fost facute de domnii de la Academia Romana la gura sobei. As fi preferat ca domnii intelectuali da la Academia Romana sa lase astfel de frustrari , mai bine sa ia o doza din curajul si nebunia lui Eminescu si sa iesiti in strada domnilor, impotriva sistemului politic mafiot din tara, toate partidele sunt la fel. Apoi degeaba faceti aceste reguli daca nu ati fost in stare sa faceti ceva cu educatia romanilor.
la un popor, lipsa educatiei, da posibilitatea liderilor acelui popor sa-l manipuleze dupa bunul lor plac.
Dragi academicieni, sunteti reprezentativi pentru poporul roman. de aceea aveti un cuvant de spus, asa cum l-a spus si Eminescu, Eminescu era singur, dar voi?
Ba există sânt, doar că nu în limba literară. Dacă vorbim și scriem literar folosim sunt. Dacă vorbim sau scriem neliterar, să zicem așa, atunci depinde cu ce variantă ne-am obișnuit. Deci avem așa:
1. Dacă folosești ortografia veche și zici sunt, scrii sunt.
2. Dacă folosești ortografia veche și zici sînt, scrii sînt.
3. Dacă folosești ortografia nouă și zici sunt, scrii sunt.
4. Dacă folosești ortografia nouă și zici sânt, scrii sânt.
Deci depinde cum zice lumea și dacă folosește â sau î în mijlocul cuvintelor.
Există vorbire/scriere populară/în graiuri/neliterară și vorbire/scriere literară (folosită numai într-un mediu formal). Amândouă-s corecte, doar că una-i literară și una nu. De-aia, la sânt nu se pune problema „corect sau greșit” ci „literar sau popular”, pentru că există în limba populară.
Dacă un om zice sânt și scrie cu â în mijlocul cuvintelor, atunci o să scrie sânt, normal. Repet, nu mă refer la limba literară.
Eroare.
Pana in 1900 se scria subt dar se citea sînt. Din 1900 ( datorita unor needucati a inceput sa se citesca sunt)
Asca ca daca aplicam regula:
• „â” se folosește în interiorul cuvântului: fân, mâncare, cadână, cântec, râu, brânză, fărâmă, dânsa;
• „î” se folosește la începutul și finalul cuvântului: înger, în, însumi, început, însă, își, îmi, a coborî, a pârî, a tăbărî, a hotărî, a doborî;
• de asemenea, „î” se folosește și în interiorul cuvântului, în cazul cuvintelor formate prin prefixare: neîncetat, neînsemnat, preaînalt;
Rezulta ca ar trebuii sa se citesca Sânt
Mai jos exlicatia CUM S_A AJUNS LA SUNT
**********
Cuvîntul sînt nu vine din indicativul latinesc sunt, aşa cum umblă vorba printre nepricepuţi, ci probabil din conjunctivul sunt. Oricum, formele moştenite efectiv în limba română şi înregistrate în scris au fost: sănt, sămt, sunt, sem, săm, săntem, sîntem, suntem, seţi, set, siţi, sănteţi, sînteţi, sunteţi, sănt, sămt, sunt. Observaţi? Nu există nici un sunt, suntem, sunteţi. Aceste forme au fost inventate în secolul al XIX-lea de către latinişti. Iniţial au fost folosite numai în scris, iar de pronunţat se pronunţau cu i (Eminescu scria şi el sunt, după regula vremii, dar cu certitudine pronunţa sînt, ceea ce se deduce simplu din rime). Pronunţarea sunt a apărut recent, undeva în jurul anului 1900, din neştiinţă sau din snobism, sub influenţa scrisului, aşa cum azi unii pronunţă eu în loc de ieu. Ca urmare forma justificată etimologic este sînt, nu sunt, atît în scris cît şi în pronunţie.
**********
Toate cele bune
verbul Sânt, Sînt sau sunt NU EXISTA este vorba despre verbul “A Fi”
Limba trebuie să fie logică. De asta s-a inventat gramatica. Prin urmare, cum este corect și logic să spui: eu âs sau eu îs. De eu us nici nu poate fi vorba!