Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
De sclifosit știam și chiar e unul dintre puținele atribute pe care le asociez instant cu un individ anume. Dar aseară am dat (în David și Goliat) peste cuvântul sclivisit și, deși ar putea fi considerat ca fiind o rudă îndepărtată a atributului de mai sus, pare să nu aibă conotații negative. Adică sclifositul e năzuros, fandosit, izmenit, fasolit, afectat, mofturos, iar sclivisitul e pur și simplu dichisit, gătit, aranjat (sau netezit, lucios, lustruit, șlefuit).
In sensul sau initial, „sclivisire” desemneaza o operatie din constructii prin care o suprafata rezultata in general prin tencuire este in final acoperita cu un strat superficial de material mult mai fin, cu un mortar format cu nisip mult mai fin, mai marunt. (Daca operatia este realizata cu un material negranulos (care nu contine nisip, ci este o pasta – spre ex var, sau pasta de ciment sau de ipsos (ghips) ) ea se numeste gletuire.) Suprafata astfel rezultata este „sclivisita” – si nu este lucioasa, lustruita sau slefuita ci cu o asprime foarte putin pronuntata.
Iar sclifositul este (din cate stiu eu) o persoana care doar in aspectele strict aparente, superficiale incearca sa para educat (in orice sens, dar de obicei in domeniul „celor 7 ani de acasa”), incercand sa para a apartine unei clase superioare careia ii mimeaza (fara indemanare si adesea „dand cu bata in balta”) comportarea si exprimarea (degetul mic tinut in aer atunci cand apuca ceva, folosirea expresiei „pentru caci” in loc de „pentru ca” etc).
Pentru căci? Zău? :)) Asta e nouă pentru mine!
GARANTAT autentic (am avut de-a face prin forta imprejurarilor cu o sotie de „colonel de garnizoana” (de „parte sedentara”) provenita dintr-o mahalagioaica, care tot mereu simtea nevoia sa sublinieze prin tot felul de asemenea manierisme (verbale si gestice) faptul ca s-a desprins de mediul de origine si a progresat, dar nu reusea decat – fiind grotesca – sa arate ca a luat mediul cu ea, in ea.
Putea totusi sa fie apreciata DORINTA ei de a se rupe de mediu, in ciuda nereusitei realizarii si a alegerii caii gresite. (Nici macar nu reusea sa-si dea seama ca ar trebui sa invete – asa baba cum era – (barbat’su se apropia de pensie atunci cand eu eram proaspat absolvent – sau inca nici macar atata nu eram inca), ea tot cauta cai de a „fenta” invatatura, desi o minte sprintena nu-i lipsea. DAR, din pacate, din cauza lipsei de educatie, acea minte era mai mult sireata decat desteapta.)
(de fapt, din toată seria aia sinonimică, sclivisit e singurul cu o nuanță peiorativă intrinsecă.)
v, te rog, dezvoltă. Eu nu prea l-am perceput așa după ce i-am citit definiția.
Si eu ALTFEL stiam – ca este (poate fi – CEL PUTIN atunci cand denumeste rezultatul operatiei tehnice care i-a dat numele) singurul FARA nuanta peiorativa (spre deosebire de „sclifosit”, pt care nu stiu nici o imprejurare in care utilizarea sa care sa nu rezulte intr-o exprimare peiorativa)
e o nuanță pe care-o percepi cu timpul. nu-i un peiorativ propriu-zis, care să fie marcat ca atare în dicționar. e mai mult așa, din colțul gurii. 🙂 ‘of, of, măi, măi, ce s-a mai aranjat și ăsta…’
dicționarele nu se prea pricep să surprindă astfel de nuanțe.
Mi se pare normal să fie așa, pentru că e un aspect foarte subiectiv. În plus, puterea contextului e enormă 🙂
da, prin forța lucrurilor se-ntîmplă așa, pentru astfel de nuanțe sînt alte resurse, nu dicționarele obișnuite. sigur, vorbim de resurse din țări normale la cap, în care institutele de lingvistică își iau misiunea în serios.
(da, știu, am o marotă cu institutul de lingvistică, dar nu-i vina mea, e vina lui.)
😀