Inregistrare

Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.

Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.

Login

Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.

Resetare parola

V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.

Va rugam sa va autentificati.

Please briefly explain why you feel this question should be reported.

Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.

Motivul pentru care raportezi utilizatorul.

AniDeȘcoală.ro Latest Articles

Profesori

Profesori
Poți fi de ajutor la urmatoarele teme

În ultimii ani s-a vorbit mult și urât despre profesori. Ba că-s prost pregătiți, ba că nu predau la clasă mare lucru doar ca să-și umple buzunarele la meditații, ba că nu știu ce. Sigur că sunt și profesori de genul ăsta, dar mă îndoiesc profund că ei sunt norma. De asemenea, sunt unele aspecte pe care să zicem că mi le explic chiar și la profesorii care nu-și fac treaba chiar așa cum se cuvine. Însă azi am eu chef să vorbesc despre profesorii buni. Despre profesioniști pe nișa lor care au într-adevăr har sau aptitudini aparte în direcția asta sau oricum altfel vreți să le spuneți.

E drept că am avut noroc de părinți care m-au îndrumat spre carte. Apoi s-a întâmplat să nimeresc mereu în clase foarte competitive. Dar peste toate astea și peste tot bagajul de cunoștințe pe care l-am acumulat din școală, cei mai buni profesori mi-au fost cei care se mai abăteau de la programă și aveau grijă să ne mai dea și câte o lecție de viață.

Cronologic vorbind, primul dintre profesorii mei care merită un loc în povestea asta ar fi profesoara mea de limba română din gimnaziu. Era (și încă este) o femeie puternică și inteligentă. Ne-a învățat o mulțime de lucruri, deși cred că am asimilat noi prea puțin din ce ni s-a spus pentru că unele aspecte nu le-am înțeles atunci. Însă din multitudinea de lecții, cel mai bine îmi amintesc cum ne-a spus că în viața asta n-o să putem lua mereu câte o coardă și să ne rotim cu ea în mână ca să eliminăm concurența din jurul nostru. Din contra, concurența există din plin și are un rol extrem de important – în raport cu alții poți să-ți depășești limitele. Altfel, dacă ai sta izolat undeva, ai fi cu siguranță cel mai bun atlet, cel mai talentat actor, cel mai bun la orice. Însă valoarea ta absolută s-ar putea să nu fie cine știe ce.

Citește și:   Puţină latină 18

Apoi, în liceu, unul dintre profesorii pe care i-am apreciat cel mai mult a fost profesorul de fizică. În niciun caz nu mă atrăgea materia în sine și nici nu ne speteam cu programa, dar ne spunea o mulțime de lucruri interesante și ne punea note (aproape) exclusiv pe felul în care gândeam. Practic punea note pe raționamente și nu pe cunoștințe. Era la curent cu toate inovațiile din domeniile sale de interes și avea chiar un site personal (lucru mare pentru cineva în 2002). Asemeni lui era și profesorul de geografie care la un moment dat chiar ne punea note pentru că povesteam la clasă vreo emisiune văzută pe Discovery. Doi oameni inteligenți și avizi de informație care mi-au insuflat o autentică sete de cunoaștere și care m-au învățat că e mult mai important să învăț să jonglez cu informația decât să tot asimilez, însă e musai să tot caut noul și progresul.

În facultate mi-a plăcut mult profesorul de statistică. Era normal ca materia asta să fie aproape de sufletul meu în condițiile în care eram absolventă de profil real, iar acum studiam Psihologia, deci aproape exclusiv teorie seacă (pentru că da, fix asta se face în facultatea cu pricina :). Dar chiar și în ciuda faptului că aveam eu o afinitate pentru curs, mai toți colegii mei îl apreciau pe profesor, chiar dacă fugeau de statistică de abia-i țineau picioarele. Care era secretul? Era (și sunt sigură că încă este) un om extraordinar de corect. Sigur că asta e o trăsătură pe care am văzut-o și acasă și sigur că în ziua de azi mai mult te încurcă, însă îmi amintesc mereu cu drag de dumnealui și îmi dă speranță că încă se mai poate reuși în viață și ca om corect.

Citește și:   Cum să te ferești de boli când mergi la şcoală

La Master deja aveam o relație mai de la egal la egal cu profesorii din fața noastră și cred că de la toți am avut câte ceva de învățat. Ba chiar și la profesorul ăla care ne era tuturor antipatic pentru că era exagerat de pretențios și efectiv ne făcea analiză pe text la orice eseu am putut să apreciez câte ceva – rigoarea și răbdarea (că, deh, nu e lucru puțin să stai să citești zeci de proiecte a câte zeci de pagini, ba să mai fii și atent la ce citești). De fapt, mi-a rămas în cap că așa rămâi ager până la o vârstă repectabilă – ținându-ți mintea antrenată.

În rest, lecții mici am furat de la mai toți, inclusiv de la ăia mai puțin buni că doar și lecțiile de ”așa nu” sunt lecții valoroase. Și nu știu dacă am fost eu al naibii de norocoasă, dar vă spun sincer că am avut mai degrabă profesori buni…

Articole interesante

19 comentarii

  1. FELICITARI pentru articol.. A fi recunoscator celor care te-au ajutat sa te formezi nu mai e la ordinea zilei…

  2. George, sunt oameni de care-mi amintesc oricând cu drag. Dar e drept că în general nu prea practicăm recunoștința 🙂

  3. Stii de ce ar trebui sa se vorbeasca urat despre profesori? Pentru ca te invata sa furi: te lasa sa copiezi, te trec daca dai ceva sau stii pe cineva sau pur si simplu pentru ca oricum nu te duc capul, asa ca n-are rost sa te chinui. Iar cand vezi asta de la 7 pana 20 de ani, iti dai seama ca sigur va functiona si de acum incolo.

  4. Emi: In sinea mea (ca doar n-o sa scriu „in minea mea”, prin similitudine cu „in sinea sa” 😛 😀 ) eu sunt convins ca majoritatea dintre noi sunt (macar oarecum si oarecat si macar din-cand-in-cand, cand isi aduc aminte) recunoscatori CUIVA, si pt multi dintre noi printre acei „cineva” caroa le suntem recunoscatori – PE LANGA parinti, si eventual pe langa cineva care ne-a salvat viata / libertatea / sanatatea – se mai nimereste si cate un profesor (sau – pt cei norocosi – mai multi profesori). Iar unii dintre noi se gandesc mai des, mai intens si cu mai mult drag si recunostinta la mai multi profesori*.
    (Asta – bineinteles – dupa ce-i lasam deoparte pe cei pt care „rationamentul” decurge invers: „Ui’ la ăla/aia cat se chinuie cu noi si cum isi mananca nervii (asta dupa ce a pierdut atata timp invatand) – si PT CE? Ca nici plata nu-i buna (numa’ nu moare de foame, n-are pt trai pt o saptamana intreaga nici cat cheltuiesc eu intr-o seara la club / cazinou), nici de respect n-are parte (lasa ca n-are de la noi, da’ UITE – CUM ii trateaza autoritatile, si ASCULTA NUMA’ cum vorbesc acasa parintii despre ei: numa’ nu spala pe jos cu ei…)”)
    * Eu personal am (de la scoala elementara) invatatoarea; din „generala” (actualul gimnaziu) – proful de romana si profa de geografie, cea de matematica si cea de fizica; iar de la liceu: profa de romana si cea de chimie anorganica**, precum si proful de mate, cel de fizica si unul dintre cei de filozofie (suplinitor la noi la scoala, dar profesor universitar, seful catedrei de filozofie de la Universitate (!); oare CUM (Biiip!) l-or fi convins sa preia – si inca in calitate de suplinitor temporar – o clasa de zurbagii ca a noastra***? Da’ „ne-a pus cu botul pe labe” („cu duhul blandetii”) dupa primele vreo doua ore, stateam „smirna” la ora lui.)
    **Evreica fiind, catre sfarsitul clasei a noua „si-a depus actele ca sa plece in Palestina” (era in curs infiintarea Israelului modern), asa ca „autoritatile” au considerat ca „nu are calitatile moral-cetatenesti necesare” si n-au mai lasat-o sa predea, desi din tara (si din oras) n-a plecat inca vreun an, pana i-au venit „actele” aprobate. Da’-‘n alea doua trimestre jum’ate reusise sa ne (sa MA) invete toata chimia care mni-a ramas in minte (din care mai stiu pana si-acum cate ceva), ce-am invatat ulterior am invatat de sila, pt nota, si mi s-a sters din memorie imediat ce-a trecut teza…
    *** Din toata scoala, noi eram renumiti (de-a lungul intregii scoli, de printr-a sasea pana la bacalaureat) drept clasa cea mai buna la invatatura (la cunostinte, nu si la note) din toata scoala, dar si cea mai indisciplinata.

    Alex: Teme ziua (dac’-o veni vreodata) cand se va instaura brusc o reala intransigenta… („Ai nostri” n-au auzit de procese desfasurate gradual, pt ei este „ori alba, ori neagra”.)

  5. Multumesc ca profesor de 25 de ani pentru acest articol.

  6. Alex, e drept că se întâmplă și de astea. E drept că spre finalul liceului am avut și eu revelația faptului că cei din top sunt și isteți, dar și abili. Însă de la o vârstă încolo ești responsabil pentru tine însuți și nu mai ține cu argumente de genul ”așa am văzut acasă/la școală/etc.”. Indiferent de ce ai văzut la alții, e decizia ta dacă te conformezi sau vrei să fii altfel.

  7. Asa este. Ca profesor si mama, spun ca nu poti obliga pe nimeni sa invete .I-l poti doar ajuta, daca vrea. Dumnezeu ne da, dar nu ne baga in traista. Asta trebuie sa inteleaga toti tinerii, cand nu mai sunt copii.

  8. AU! doamna (bagsama tanara de 25 ani) profesoara elena (fara majuscula)! „I-l poti doar ajuta”?
    Fie „Il poti doar ajuta” (fara cratima), fie „ajutorul i-l poti doar oferi”…

    POTI obliga pe cineva sa invete (metode de coercitie exista destule, chiar daca majoritatea celor legale sunt ineficace si majoritatea celor care-ar fi eficace sunt ilegale), dar este adevarat nu poti sili pe nimeni sa invete astfel incat informatiile dobandite sa se si pastreze in memorie pe termen lung. (Cred ca noi toti care am trecut printr-o forma de invatamant „oficial”, formal, avem amintiri despre MACAR cate-o „materie”, „disciplina” ici-colo care nu ne placea (fie materia, fie profesorul, fie ambele), la care invatam „de sila” si ale carei informatii le uitam de indata ce nu ne mai erau imediat necesare (in cazul cel bun le tineam minte pana dupa teza)…

  9. Asa sa fie, mai gresim si noi. E tarziu, suntem obositi . E bine ca voi stiti.

  10. ASA-i, doamna profesoara, oameni suntem si noi si mai gresim – da’ suntem profesori (care sunteti)! (Macar oleaca de cainta pt greseala…)

  11. Emi: Daca „cei din top”, pe langa „abili” mai sunt si „isteti” – inca e o socoteala. Din pacate nu sunt chiar atat de rare cazurile in care nu sunt isteti (ba poate nici abili) ci doar exceptional de bine dotati la portofel si lipsiti de zgarcenie, in ciuda faptului ca uneori nici macar sireti nu sunt, ci de-a dreptul… limitati (pt a evita folosirea unui cuvant mai „tare”).

    Iar autoeducarea… Iti spun EU, care am practicat-o (pe larg), ca (desi am pretentia ca nu-s catusi de putin „limitat”) e grea, si uneori „doare”, si-i al dr(Biiip!) de greu de practicat daca alaturi de exemplele negative n-ai si exemple pozitive. (Numai din exemple „asa da” se poate invata relativ usor (exemplul negativ – pt comparatie – fiind propria persoana / comportare), dar numai din „asa nu” se invata mult mai greu, trebuind sa nascocesti singur acel „da’ CUM altfel?” care sa fie acceptat atat de catre propria persoana (sa nu te nemultumeasca) cat si de catre mediul social.)

  12. Citeste nota. Mi-am recunoscut greseala. Si mai sunt si inginer. Invat copii meserie, nu limba romana. Asta nu inseamna ca nu stiu limba romana. Dar uneori mai gresim. Ne grabim. Trebuie sa ne corectam unii pe altii onest, nu sa ne jignim.

  13. O citisem: recunoastere obiectiva, „plata”, nepasatoare, lipsita de cainta, de auto-repros. Ceva de genul „asa-i, am gresit – ei si? CE-o sa-mi faceti? Imi luati boii de la bicicleta? Sau sa va ofer un kilogram de pene?”

    TOT inginer (mecanic) sunt si eu, si ocazional am mai desfasurat si eu (in mod pasager) si activitate didactica (in cadrul educatiei formale – pe langa quasi-inevitabilele „meditati”) (in educatia formala – mai mult cu adulti mai mult sau mai putin tineri decat cu copii) – EVIDENT, predand TOT discipline de specialitate – dar imi place sa cred ca pe mine nu m-au „prins” elevii mei scriind „invat copii meserie” cu doar doi de „i” in loc de trei de „i” (unul de la radacina cuvantului, unul pt forma de plural si al treilea pt a indica prezenta articolului hotarat).
    (Chiar si profesorii care predau alte discipline decat limba romana – INCLUSIV cei de sport, de desen, de caligrafie sau de „atelier”, dac’-o mai fi existand aceasta… (ocupatie? disciplina?) scolara – (in virtutea a insusi faptului ca sunt profesori) constituie pt elevi exemple de referinta, si-ar fi pacat sa invete elevii forme gresite.)

    Hai sa lasam raspunsul pt cand veti fi mai putin obosita.

  14. Raule! Nu cred ca a uitat sa puna al treilea i, pentru ca banuiesc ca exprimarea era cam asa: ” ii invat pe copii meserie” , dar prescurtat. Putin straniu, dar cred ca merge. Cred…

  15. Da, Tatiana, pt un strain care cunoaste limba romana relativ bine dar nu este familiarizat cu subtilitatile ei ar „marge” si o asemenea forma de exprimare. In caz contrar eu persist in a considera ca intentia era de a folosi forma articulata (hotarat) a cuvantului si ca ortografia este cea gresita, nu sintaxa.

  16. PS: N-am nici o dificultate in a mi-o imagina pe Ana Szeles (ca tot a aparut recent alaturi de Florin) formuland – cu accentul ei specific – o asemenea propozitie in exact acest mod… Sau (mai din tineretile noastre) pe Marina Voica (asa cum vorbea ea romaneste la inceputul carierei sale artistice, nu la sfarsit, dupa ce-si ameliorase mult folosinta limbii romane).

  17. Erata: Nu „ar „marge” „, ci „ar „merge” „.

Lasa un comentariu