Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
[via Idei]
S-ar părea că circulă în eter o reclamă care propovăduieşte „preţuri permisive”. Conform DEX, permisiv are sensul de „îngăduitor, tolerant” sau, mai nuanţat, se referă la ceva „care manifestă o mare toleranţă faţă de comportamentul nonconformist”.
Suspectez că ideea reclamei trebuia să fie mai aproape de „ai să-ţi permiţi X chestie pentru că noi avem preţuri mici”. Dar preţurile permisive ce să fie? Cum să te mângâie îngăduitor preţul pe cap când n-ai bani să cumperi produsul?
cerchez duiu, îţi mulţumim pentru sugestie!
Presupun ca preturile „permisive” se vor a fi opusul preturilor prohibitive. 🙂 Stupizel, oricum.
Este doar o strategie de marketing ca să te facă să cumperi produsul, gândindu-te că e mai ieftin decât alt produs. Mereu când merg la cumpărături, nu pot să nu remarc faptul că oamenii cumpără produsele mai ieftine. Îi înțeleg, dar este și frustrant să fii într-o asemenea situație, să nu poți să-ți iei ce vrei, fără să te uiți la bani. Aș fi acceptat mai degrabă forma ”prețuri accesibile” decât ”prețuri permisive”, sună cam aiurea. Vorba ta, Emi, când nu ai bani, ei pot să pună ce titlu vor la reclamele lor, nu au decât. Singurul lucru care mă deranjează este faptul că ne cam cred proști și ușor influențabili.
Si eu sunt frustrat cand vad ca lumea cumpara produse mai ieftine si am grija mereu la supermarket sa le pun un produs scump in carucior. Desi la casa il vor plati mai mult din jena probabil, sunt convins ca acasa, alaturi de cei dragi, vor fi fericiti consumandu-l.
Sa fiu sincer nu o fac doar din altruism, pentru fericirea respectivilor, si eu ma simt mai implinit stiind ca am facut o fapta buna, oricat de mica.
Cataline, SE VEDE ca dumneata esti foarte tanar (sau MACAR nechibzuit) SI ca provii dintr-un mediu… poate (dar nu neaparat) cu-adevarat „bogat” – sau macar „instarit” – dar oricum macar mai „inlesnit”, ca nu iti/va lipsesc (cu-adevarat) mijloacele de subzistenta (fizica, biologica, de baza).
Pt vreo familie CU-ADEVARAT mai saraca, in urma gestului dumitale „altruist” (daca vrei sa faci un asemenea gest, ai putea macar sa le pui in cos in acelasi timp SI mijloacele de plata necesare pt platirea oprodusului in cauza) (daca INTR-ADEVAR ei la casa PLATESC produsul respectiv, ceea ce eu nu ma astept sa se intample: in principiu, atunci constata prezenta lui intre cumparaturi si il refuza, il returneaza) poate sa insemne pt ei (mai ales pt copii si pt tinerii – sau chiar adultii – la fel de nechibzuiti ca si dumneata) intr-adevar o bucurie la consumare, dar sunt mari sansele ca acea bucurie sa fie… „compensata” cu „facut foame” – poate chiar zile intregi – din cauza… perturbarii socotelilor lor pe care poate si le vor fi facut cu mare grija (motiv pt care adultii chibzuiti in loc sa se bucure consumand produsul respectiv poate ca nu pot sa sufere nici macar sa-l bage in gura, neputandu-se gandi decat la necazurile care urmeaza).
Pe de alta parte, sa stii ca nu este exclus ca pt vreo asemenea familie acele cumparaturi „ieftine” (dupa aprecierea dumitale) pe care le aveau initial in cos sa insemne un adevarat festin pe care nu si-l permit decat arareori, in cazuri exceptionale, ca abatere de la meniul obisnuit de cartofi – varza – orez (fara carne, ca aia-i scumpa).
Cam ASTA-i (POATE fi) adevarul, realitatea referitoare la „fapta dumitale buna, oricat de mica” pe care o faci din altruism – pe banii altcuiva…
Si-apoi… CE treaba ai dumneata cu ceea ce se intampla (sau cu ceea ce NU se intampla) in cosul de cumparaturi al altcuiva? Buna-crestere (sau macar bunul-simt dobandit chiar si fara o crestere buna) ar trebui sa te impiedice chiar si numai SA VEZI (altfel decat in treacat) CE anume contine cosul altcuiva, necum sa studiezi cu deamanuntul continutul cosului astfel incat sa constati si costul produselor cumparate. Nu crezi ca interventia dumitale reprezinta o… imixtiune activa in viata privata a altcuiva?
In aceeasi ordine de idei – chiar daca pe un alt subiect – CUM ti-ar conveni dumitale daca „cineva” binevoitor fata de dumneata (si la fel de putin indreptatit fata de problemele dumitale cat esti dumneata fata de cosul de cumparaturi al altcuiva) ar interveni activ (in interesul dumitale real, dandu-si seama ca „nu va potriviti”) pt a-„ti strica sustele” cu vreo tanara careia „ii tragi clopotele” de cine-stie-cata vreme si IN SFARSIT esti pe punctul s-o convingi? Sau (ca sa ma limitez si eu cu exemplele la probleme pecuniare) daca acel „cineva binevoitor” (fara sa stie SI fara sa-i pese ca dumneata pleci undeva la drum lung pt un sejur mai lung cu banii „pe sponci”, incercand sa ti-i gospodaresti cat mai chibzuit ca sa te poti bucura de ei cat mai bine si mai indelungat) – fara sa te consulte, dar pe cheltuiala dumitale – ti-ar schimba biletul de tren de „clasa a doua asezat” contra o cuseta „clasa intaia la vagon de dormit”, „pt ca sa ajungi odihnit la destinatie, putandu-te astfel bucura mai deplin de deliciile sejurului”, astfel dumitale nemairamanandu-ti (poate) nici macar suficienti bani ca sa-ti platesti drumul de intoarcere, fara sa mai poata sa fie vorba despre vreun sejur distractiv – fie si scurt – la destinatia dumitale (sau vreo alta varianta similara – spre ex un zbor cu bilet economic la avion schimbat pt contra unuia la clasa „bussiness”…)? Nu i-ai… „povesti ceva „de dulce” ” unui asemenea bagaret?
1. Da, inca tanar, multumesc
2. E mult spus nechibzuit, sunt inofensiv
3. Vad ca-mi oferiti variante
a. cu adevarat bogat
b. instarit
c. inlesnit
d. nu imi lipsesc mijloacele de subzistenta
Tinand cont ca ati acoperit toate clasele sociale mai putin sarac-lipit, da, ma incadrez in una din ele, tinand cont ca am internet
In rest, mi se pare deplasat sa criticati o fapta buna, fie ca sunteti de acord cu ea sau nu sunteti.
Momentan nu prea mai merg cu trenul, dar in timpul studentieie mergeam cate 8h+ pe relatia Cluj-Craiova si pe cuvant e pacat sa dormi cand poti cunoaste lume noua si interesanta. (salut Ema, Alina, Georgiana, Iulia, tipa din Italia, tipa din Italia, tipa din Bals, si inca vreo doua parca)
Hei, daca ma gandesc mai bine ar fi fost frumos sa ne dea cineva bilete la vagonul de dormit!
Am inteles CAT si CE anume ai inteles dumneata din toata „poliloghia” pe care ti-am scris-o…
(Internet puteai sa nu fi avut dumneata, ci sa fi avut doar acces prin bunavointa altcuiva, sau la serviciu;
Critica intentiona tocmai sa-ti arate (exemplificat) CA si DE CE si CUM anume acea fapta a dumitale ar putea sa nu fie buna;
Iti urez sa-ti faca cineva „cadou” (pe banii dumitale) acel loc la vagonul de dormit, lasandu-te astfel – pt MULTE zile – fara MACAR banii „de-o bere cu baietii”, daca nu chiar fara cei „de mancare”.)
Pot tolera comentarii lungi si demagogice, dar urari de bine de genul sincer depasesc niste limite. Accept ingustimea unui punct de vedere, accept nevoia constanta de aprobare, de a demonstra ceva, cuiva, oricui. Nesanatoase, neplacute, inutile, dar tolerabile.
Dar comentariul anterior denota o grija exagerata fata de capra vecinului si grija altuia. Nu stiu de ce ati dori cuiva sa raman fara bani de mancare, nu am simtit niciodata astfel de sentimente nici fata de „dujmani”, dar o persoana de varsta dumneavoastra ar trebui sa aiba maturitatea sa nu le scrie.
Sa inchei, stiu ca aveti o parere despre orice si ca este luminata, dar as aprecia pe viitor sa evitati a raspunde la comentariile mele. Varsta acorda o prezumtie de respect, dar este o prezumtie relativa.
Multumesc pentru intelegere,
Catalin
P.S. Chestia cu produsul scump in carucior era o gluma
Pe mine m-a amuzat răspunsul la comentariul meu, considerând că este o glumă sau pură ironie. Nu înțeleg de ce unii sunt deranjați de un comentariu și continuă să atace subtil sau chiar prea direct. La urma urmei, fiecare răspunde pentru faptele lui. Eu una nu cred că ar sta cineva să arunce în coșul cuiva un produs scump, vorba aceea: ”Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.
Meredith, poate ca si eu as fi considerat totul drept fiind o gluma daca n-as fi fost inzestrat atat de imbelsugat cu empatie (pana sa ma gandesc eventual la ipoteza glumei eu deja ma cutremurasem punandu-ma in pielea amarasteanului care constata cum un asemenea gest „galant” il lasa (spre ex) fara banii pt plata unei facturi, sau fara banii pt painea zilnica pt multe zile). Iar „tonul” comentariului caruia ii raspundeam MIE nu-mi „sunase” a gluma.
Intentia mea fusese nu sa atac pe cineva (stii multe exemple in care eu sa fi atacat persoane, nu idei?) ci sa corectez un eventual „derapaj” (de la comportarea corecta) – ocazionat de cele mai bune intentii – derapaj cauzat de negandirea la posibilele consecinte negative: eu consider ca nu facusem altceva decat sa etalez aceste posibile consecinte negative.
Iar al doilea raspuns, mai… agresiv, fusese cauzat de impresia mea ca explicatiile mele – in loc sa fi fost intelese si asimilate – fusesera luate in ras. Cer scuze pt neintelegerea unei asemenea glume – se pare ca sunt putin prea sensibil cand este vorba despre minima subzistenta.
Vă asigur că v-am dat și dumneavoastră dreptate cu empatia, pentru că nici mie nu mi-ar fi convenit să mă trezesc cu alte produse în coșul de cumpărături, lucruri ce nu au fost selectate de mine. Remarca mea a fost mai degrabă asupra tendinței de agresivitate în comentarii, lucru care îi poate incomoda pe cei ce conversează cu dumneata.
Intenția dumitale a fost bună, numai că s-a ajuns la altceva. Mă gândesc că aveți totuși o vastă experiență de viață și că ați învățat cumva, de-a lungul timpului, că oamenii, în general, nu prea țin cont de părerile unor străini în ceea ce privește comportamentul lor.
Trăim într-o societate în care libertatea este prost înțeleasă, însă alegerile ne fac ceea ce suntem. Nu vă așteptați să se țină cont de încercările dumneavoastră de a corecta anumite greșeli în comportament dacă loviți în orgoliu persoanele respective. Fiecare om gândește și acționează în funcție de educația sa, de concepțiile sale, de cum s-a format el însuși de-a lungul timpului.
Personal, cred că vă amăgiți cu speranța că îndreptați anumite lucruri la alții pe care le vedeți greșite. Nu am nimic împotrivă, dar așa sunt oamenii, cu greu acceptă să li se spună ce să facă sau cum să se comporte, mai ales dacă au deja o anumită vârstă la care sunt capabili să gândească și să analizeze singuri împrejurările.
Dumneata ești empatic, dar câți au același sentiment în privința dumitale? Legat de oamenii care se trezesc cu alte produse în coșul de cumpărături, aceștia pot alege să renunțe la acele lucruri. Am văzut destui oameni care lasă la o parte anumite produse, mai ales cele care nu au codul de bare și nu mai au chef să aștepte pentru înlocuirea produsului. Nu e nimic rușinos dacă un om renunță la un produs, oricine se poate răzgândi, fără să fie vorba neapărat de situația financiară.
„…tendinței de agresivitate în comentarii…”
NU ACEASTA imi fusese intentia, ma voi stradui sa-mi supraveghez cu mai mare atentie modul de exprimare ca sa nu mai dau loc la asemenea interpretari eronate.
(Este o perioada mai dificila pt mine in viata reala – prin contrast cu lumea virtuala – si se pare ca nu numai ca nu mai am suficienta energie si rabdare, ceea ce face sa ma pripesc SI sa nu-mi prea mai verific comentariile dupa editare si inainte de publicare, da’ pare-mi-se ca „sufera” si atentia, concentrarea.)
„Trăim într-o societate în care libertatea este prost înțeleasă…”
In optica mea, libertatea (sau – parca mai potrivit – la plural: libertatile) sunt SUFICIENT de bine intelese, problema este cauzata de faptul ca in general se omite faptul ca lucrurile „vin” in perechi complementare, la adoptarea unuia dintre membrii perechii celalalt membru trebuind (teoretic) sa urmeze „de la sine”: reciproca libertatilor ar fi indatoririle, reciproca autoritatii ar fi responsabilitatea…
„…vă amăgiți cu speranța că îndreptați anumite lucruri la alții pe care le vedeți greșite.”
(Hm! Cam intortocheata formularea – poate ca „la altii” si-ar fi gasit un loc mai bun intre „indreptati” si „anumite”.)
Cu exceptia putinor persoane FOARTE apropiate mie, eu DE MULT nu mai incerc sa schimb (EU) ceva in firea altor oameni (mai ales daca este vorba despre un „ceva” innascut, instinctiv – SAU dobandit de atat de mult timp incat „s-a incetatenit” acolo in fire). Nu am renuntat insa (INCA) (atunci cand consider ca este cazul) sa atrag atentia unor terti (despre care imi formez – fie si numai superficial – o parere destul de buna incat sa consider ca „se merita” sa contribui la posibila corectare a unor eventuale greseli sau derapaje pe care ei – in opinia mea – le fac) asupra unor aspecte (ale problemelor) despre care mi-am facut impresia ca omisesera sa le ia in considerare, ajutandu-i astfel sa se corecteze ei insisi (prin luarea in calcul SI a acelor aspecte) – DACA VOR.
„…cu greu acceptă să li se spună ce să facă sau cum să se comporte…”
Eu NU – LE SPUN ce si cum, ci doar le indic CE (si le explic DE CE) – in opinia mea – au gresit, dandu-le astfel ocazia sa se corecteze EI – din nou, daca vor.
„Dumneata ești empatic, dar câți au același sentiment în privința dumitale?”
In opinia mea – mai toti cei in varsta (care nu sunt „iertati” de intelect).
Tinerii… chiar daca (inca) nu au (innascut) acea empatie, mai au timp s-o dobandeasca (sau poate „sa si-o formeze”).
„…aceștia pot alege să renunțe la acele lucruri.”
Da – dar (in special din partea celor umili) este de asteptat o… sfiala, o reticenta in a face un gest pe care ei il pot considera (pe nedrept) drept fiind cel putin nedelicat, nepoliticos, daca nu chiar sfidator, si poate pur-si-simplu se tem s-o faca.
Sau poate (in special cei care foarte rar isi permit asemenea „fantezii” cum este achizitia dintr-un supermarket) vor fi trimis la cumparaturi vreun tert mai deprins cu aceasta actiune, care cumpara pe baza de lista si care poate nu confrunta intr-una (si poate – nefiind direct interesat – nici macar la casa) continutul cosului cu lista, si poate NICI „nu striga” la el inadvertenta unui pret mare intre cele marunte.
Mă bucur sincer că există oameni ca dumneata care nu se sfiesc să-și spună părerile. Apreciez oamenii care dezvoltă și argumentează o idee, un subiect într-o manieră organizată, străduindu-se să se facă înțeleși și să detalieze totul în așa fel încât să evite pe cât posibil interpretările eronate.
Nu mă deranjează că avem păreri diferite, dimpotrivă, este interesant ceea ce spuneți și consider că am ce învăța de la oamenii care au o cultură mai vastă și sunt mai trecuți prin problemele vieții și căliți de acestea.
Cred că, într-un fel sau altul, cu toții avem perioade mai dificile, important e să avem tăria să trecem peste toate. Eu încă sunt tânără, nu-mi pot compara experiența de viață cu a dumitale, dar vă mulțumesc pentru sinceritate și pentru modul de exprimare. Vă doresc numai bine.
Multumesc pt opiniile exprimate, se pare ca IN SFARSIT opiniile noastre se armonizeaza. (EU ma bucur sincer ca exista tineri ca dumneata, care nu se jeneaza sa asculte si parerile altora – INCLUSIV ale „bosorogilor” – si apoi nu sa le adopte / sa li se supuna neconditionat, ci sa le treaca prin filtrul propriei judecati.).
Si – cu scuze:
– „…au o cultură mai vastă și sunt…”
„Vast” este un adjectiv cu sens de superlativ („foarte mare”), astfel incat (aidoma altor asemenea exemple, cum ar fi „maxim”, „optim”, „superior” etc) este gresit sa i se aplice grade de comparatie. (In privinta anume a ACESTUI cuvant esti „colega de greseala” cu Florin Busuioc de la rubrica meteo de la Stirile ProTV, si – din cate imi amintesc – este cam singura greseala relativ flagranta (pe care am remarcat-o) pe care acesta o face in mod repetat in exprimare.)
– „…nu-mi pot compara experiența de viață cu a dumitale, dar vă mulțumesc…”
Suna putin „câş” aceasta alternanta (in adresarea catre aceeasi persoana cu aceeasi ocazie si in aceleasi imprejurari) intre persoana a doua singular si persoana a doua plural.
(Din perspectiva MEA privind lucrurile, sa stii ca in imprejurari… informale – cum este si blogosfera – eu nu simt catusi de putin nevoia folosirii de catre alte persoane la adresa mea a politetii formale, ci politetea de fond – continuta (implicit) in ideile exprimate si in limbajul si „tonul” prin intermediul carora acestea sunt exprimate – imi este perfect suficienta, deci poti sa folosesti fara probleme si fara remuscari „dumitale” – sau chiar „tau” – si „iti multumesc”.)
Ai dreptate, abia acum am văzut greșeala la partea cu ”mai vastă”, chiar nu am obiceiul să scriu așa. M-am cam grăbit să scriu și văd că a ieșit un pic ”haotic”.
N-are nimic, oricine poate greși la scris, important este să învețe. Sunt situații în care, din cauza oboselii și stresului, mai greșesc și eu în exprimare. Omul cât trăiește învață. Legat de modul meu de exprimare, niciodată nu m-am adresat cu ”tu” persoanelor mai mari ca vârstă fără permisiunea lor. Așa am fost educată și-mi permit să mă adresez cu ”tu”, ”ție” etc. numai dacă persoana respectivă îmi spune să nu mă mai adresez așa.
Există persoane care pot fi deranjate dacă cineva tânăr nu li se adresează cu ”dumneavoastră”, cu acele formalități care țin de bunul simț și de respectul față de ceilalți.
Oricum, țin să menționez că nu-s prea mulți oameni care s-au născut cu o deficiență de auz (sper să nu se interpreteze ca fiind lipsă de modestie ceea ce spun, pentru că mă încadrez în acea categorie) și care, totuși, nu au greșeli gramaticale grave comparativ cu auzitorii, care nu au absolut nicio problemă în a citi și a auzi, însă au mai multe greșeli.
Eu cel puțin, în situația mea, m-am străduit să învăț să scriu corect, dar știu că se mai întâmplă să greșesc. Oricum trebuia să fiu un pic mai exigentă cu mine la scris, având în vedere faptul că știu să scriu și să citesc de la 5 ani. Până la intrarea în clasele primare, deja citeam subtitrările la filme și mă plictiseam rău la școală, fiindcă ceilalți copii abia învățau să scrie … bastonașele.
Poate că am lenevit un pic, dar și-n cărți găsesc greșeli, unele chiar mai grave decât ale mele și mă întreb cine e de vină, scriitorul sau editorul.
Nu încerc să mă scuz în privința greșelilor la scris cu ceea ce am spus mai sus, dar cred că e un ”defect” profesional al meu să țin cont de factorii și împrejurările care au determinat un om să se exprime greșit. Nu mă concentrez doar la greșelile cuiva, ci mă întreb care sunt cauzele acestora: lipsa de informație, de cultură, oboseala, stresul, obișnuința, neatenția, încordarea, agitația.
Din fericire, greșelile pot fi îndreptate.
– Te rog adreseaza-mi-te cu „tu” si „tie” (sau eventual cu „dumneata” si „dumitale”), nu cu dumneavoastra.
– Regret dezavantajul (la noi cuvantul „handicap” a dobandit o incorecta si nemeritata nuanta peiorativa) dumitale fata de persoanele… cu simturi… normale, felicitari pt CA si pt CUM l-ai depasit (cel putin aparent).
– Greselile (in scris – spre deosebire de cele „de vorbire”, orale) nu „tin de” vreun handicap al simturilor (eventual doar de unul mintal), ci de neinvatare si dezinteres.
– Greselile dumitale nu erau grave, puteau fi relativ usor „trecute cu vederea”, dar altfel dumneata PREA scrii corect (felicitari!) ca sa nu incerc sa te „imboldesc” sa eviti chiar si greseli marunte.
– In carti (in special in cele tiparite acum, dupa „revolutie”) sunt MULTE greseli (chiar si in manuale). Vina in general nu este a autorului (chiar daca el a gresit din pripeala – sau chiar si din nepricepere – teoretic ar trebui sa mai existe si altii pe „lantul” editorial (de la editori la corectori) care sa corecteze greselile. (Vina este a autorului doar daca el insista pt pastrarea ortografiei (!) lui – ceea ce are dreptul sa pretinda.) Din pacate, de multe ori corectorii actuali sunt EI cei care introduc greseli, „corectand” autorul acolo unde acesta scrisese corect – si neatragandu-i acestuia atentia (ca sa poata interveni).
– ” „defect” profesional”? CE profesie ai (daca nu te superi ca intreb)?
Cuvintele handicap, deficiență și dizabilitate nu sunt sinonime, conform Organizației Mondiale a Sănătății, de aceea, în prezent, este eronat ca dumneata să folosești termenul ”handicap” pentru o persoană care are o deficiență, dar este integrată în societate și se descurcă singură. Spun asta doar pentru informarea dumitale.
Unii, din păcate, încă mai au concepția că sunt sinonime cuvintele care le-am menționat la început.
Sunt psihopedagog și am obiceiul să caut să înțeleg ce anume a determinat cutare greșeală la un om, bazându-mă pe faptul că orice efect are o cauză.
De exemplu, consider că vocabularul sărac al cuiva sau greșelile sale gramaticale pot fi cauzate de mai mulți factori, nu doar din cauză că individul nu a învățat cum să scrie corect. Tulburările de limbaj și cele ale scris-cititului mi-au atras atenția, văzând că există o legătură între toate și de aceea am de gând să aprofundez, să devin logoped, dar și scriitor.
Cărțile m-au ”salvat” și mi-au dezvoltat frumos imaginația și gândirea încă din copilărie, de aceea cred că un om, dacă vrea să învețe să scrie corect, trebuie să-și dezvolte limbajul și să citească mai multe cărți, nu să învețe numai ce i se predă la școală.
În prezent, cei din tinerele generații au devenit mai comozi în ceea ce privește literatura și pe urmă se miră de ce sunt criticați și de ce ajung să scrie perle la bacalaureat.
Mă bucur că există acest site, creat de o echipă tânără (așa cred, poate mă înșel) ce dorește ca oamenii să se informeze și să-și corecteze propriile greșeli și abia mai apoi să îi îndrume și pe alți semeni să scrie corect și să se exprime adecvat.
Nu m-a supărat întrebarea dumitale, chiar mă așteptam la asta, din moment ce nu am mai detaliat în comentariul meu anterior la ce m-am referit când am spus ”defect profesional”.
1. Este adevarat ca nu meditasem suficient la diferenta intre termenii mentionati (handicap, deficienta si dizabilitate), si nu stiu CE anume prevad recomandarile „standardelor in vigoare” in aceasta privinta (in special in privinta raporturilor de… „intensitate a gravitatii”), dar – acum, ca ma gandesc la asta – sunt de parere ca o deficienta / dizabilitate reprezinta un handicap (nu (neaparat) foarte grav) chiar daca persoana in cauza reuseste sa depaseasca obstacolul: pt a-l depasi este nevoie sa foloseasca mai mult efort, vointa, timp, nervi, adica sa lucreze mai mult decat o „persoana normala”, ceea ce este greu de contestat ca ar reprezenta un handicap (v http://dexonline.ro/definitie/handicap ): o „persoana normala”, identic inzestrata (mintal) in mod nativ (care ar depune acea cantitate suplimentara de efort pe care o persoana cu vreo deficienta sau dizabilitate o depune pur-si-simplu pt a-si depasi „handicapul”) ar avea drept rezultat nu ajungerea la egalitate cu celelalte „persoane normale” cu inzestrari similare, ci depasirea acestora.
Da, si eu am citit mult la viata mea (probabil ca este vorba despre zeci de mii de titluri): in adolescenta si tinerete, cand vederea imi era mai buna si resursele de energie mai mari, probabil ca media multianuala a numarului paginilor citite de mine zilnic se situa undeva intre doua si trei sute (si parca mai multe erau zilele in care citeam peste patru sute de pagini decat cele in care citeam sub o suta) la o viteza de lectura situata cam intre saizeci si o suta de pagini pe ora (in functie de mai multi factori: marimea paginii, marimea textului (a literelor), conditiile locale de iluminare, gradul (nivelul) meu de oboseala si eventuale alte preocupari intense, imprejurarile concrete in care citeam etc) din carti provenite din orice sursa: din biblioteca proprie (atunci aveam cateva sute – spre mii – de volume, acum am probabil zeci de mii – vreo doi metri cubi de carte stivuita, daca nu mai mult), de pe la cunostinte (RAR ieseam dintr-o casa cu biblioteca fara sa am sub brat cateva (sau mai multe) titluri luate cu imprumut – pe care in general le restituiam incredibil de repede), de la bibliotecile… oficiale (judeteana, orasenesti, scolare etc)… (Mentionez ca citeam GANDIND la ceea ce citeam, nu „mecanic”, ba – de multe ori – chiar ma… (cumva) simteam, ma imaginam, fie vreunul dintre eroii cartii (nu neaparat erou pozitiv, si nici macar neaparat erou uman – vezi „Colt alb”, vezi „Cartile junglei”), fie ca un fel de… observator extern care (cumva) urmarea toata actiunea si toate dialogurile si toate descrierile si simtamintele de undeva „de sus”. DE ATUNCI mi-am dezvoltat in halul asta* empatia.)
* „In halul asta” pt ca „ce-i prea mult strica”, or eu am PREA multa empatie, deja nu mai este o calitate ci un defect.
Cu unii reprezentanti ai „tinerei generatii” – intr-o mare de (din pacate) confirmari – eu am avut SI un numar (nu chiar neinsemnat, desi proportional cam prea mic) de surprize DEOSEBIT de placute – in privinta cititului. Unii dintre ei – fara sa fi tinut prea multe carti in mina de-a lungul anilor – aveau un nivel si un ritm de lecturare (prin internet) comparabile cu ale mele la varsta lor, chiar daca pe alt suport…