[via Idei]
Original – Care constituie întâiul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă; care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat; care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit; care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul; care iese din comun, neobişnuit, ciudat, bizar.
Originar – Care este de loc din…, care îşi are obârşia în…; în forma de la început, de origine; iniţial.
Teo, îţi mulţumim pentru sugestie!
asmarandip@yahoo.com
propozitii cu cuvintele originar- original
Insuficient clarificat, după mine. Au fost pur și simplu copiate definițiile din DEX ale celor două cuvinte.
Câtă vreme lăsăm cuvântului „originar” doar înțelesul de „cu originea, obârșia [în]”, e ok și clar.
Ambiguitatea începe în momentul în care „originar” poate avea și celelalte două sensuri menționate acolo: «în forma de la început, de origine; iniţial». În cazul ăsta mi se pare că se cam suprapune cu sensurile «care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă; care constituie întâiul exemplar» de la „original”.
Poate cineva clarifica mai bine?