Scrabble

Eu am avut întotdeauna scrabble în casă. De fapt, maică-mea a cumpărat jocul cu pricina de când era însărcinată și visa pe-atunci să ne jucăm împreună. Nu prea-mi amintesc să se fi întâmplat asta, pentru că mi-a ieșit în cale săculețul cu piesele cu mult înainte de a fi capabilă să joc (autentic) așa ceva și… Pe scurt, hai să zicem că, până să mă dezvolt cognitiv suficient de mult încât să am un vocabular rezonabil de bogat, spărsesem/pierdusem prea multe dintre litere ca să mai poată fi numit joc funcțional…

Abia prin gimnaziu am descoperit frumusețea jocului, grație profesorului meu de matematică. În timpul lui liber (și sunt convinsă că fără niciun fel de remunerație) organiza un ”cerc de jocuri”, iar doritorii se adunau Sâmbăta, la școală, și încingeau fel de fel de table (mai ales de șah și de scrabble). Apoi, prin liceu, am descoperit varianta asta online și încă mă mai joc ocazional pe platforma lor, dar ce-am descoperit eu cu adevărat interesant la ei au fost listele de cuvinte (nu sunt chiar congruente cu DOOM2 și nici nu mi-am pus problema de la ce vin abrevierile lor, dar dicționarul după care se joacă de obicei e LOC). Și lista care mă fascina în mod special era cea a cuvintelor formate din 2 litere. Pe unele le știam de la rebus, căci microbul ăsta chiar e activ la mine-n familie, dar cred că mai degrabă mai recent m-am întrebat și ce înseamnă (adică, de exemplu, știu probabil din clasele primare că im e un cuvânt valid, dar am impresia că abia de câțiva ani știu că înseamnă noroi, murdărie). Iar pe altele le-am descoperit mai recent – de pildă, xu sau ut (”vechea denumire a notei do”).

Însă motivul pentru care vă scriu astăzi despre scrabble izvorăște din știrea asta. Cei care se ocupă de joc tocmai au adăugat 5000 de cuvinte în listele oficiale, iar printre ele apar și: selfie, bling, dubstep, hashtag, bromance, vlog etc. Și iar mă-ntreb dacă e bine sau rău că limba română are inerție mult mai mare decât limba engleză. De regulă, flexibilitatea și capacitatea de adaptare sunt calități foarte utile, dar când vine vorba de limbă nu pot să nu văd și că mai pierdem câte un pic din ce-i al nostru…