Cât de curând am să termin de citit Arta conversației, iar pentru mine orice lectură e un prilej de acumulare. Poate că are legătură și cu specificul activității de aici, dar sunt foarte atentă la cuvintele noi pe care le întâlnesc. Și trebuie să vă spun că m-am îmbogățit lexical binișor cu ocazia acestei lecturi. Însă dintre toate noutățile, berjera apare cu o frecvență destul de mare, așa că nu pot să nu vă spun și vouă despre ea. Habar n-am dacă e un cuvânt care-i plăcea în mod special autoarei sau dacă era o piesă de mobilier foarte la modă în vremea în care se petrece acțiunea, dar cert e că de fiecare dată când intră cineva în apartamentul Sânzianei Hangan, e invitat pe berjeră. Adică, așa cum e normal, musafirul e invitat să ia loc. Unde? Pe ceva ce înțeleg că e un fotoliu larg, adânc și cu spătar înalt. Poate pe ceva care arată cam așa:
Sau poate că nu. Aici e marele farmec al cărților și avantajul pe care-l au de obicei asupra ecranizărilor aferente – fiecare cititor construiește altfel universul din carte.
Si eu am citit-o. Intr-adevar, o carte interesanta!
http://en.wikipedia.org/wiki/Berg%C3%A8re
Referitor la semnificatia cuvantului „berjera”: uite ca NICI MIE nu-mi era foarte clara semnificatia EXACTA a obiectului definit de acest cuvant, ma multumisdem (sa-mi fie rusine) cu intelegerea faptului ca era o piesa de mobilier destinata swederii comode, confortabile.
Referitor la poza din articol: citind definitia din dictionar, eu imi formasem ideea nu a unui spatar ATAT de inalt, ci a unuia doar „cu ceva” mai inalt decat inaltimea umerilor omului asezat. In plus, poza nu respecta (din definitia de dictionar) cerinta ca in partea superioara spatarul sa aiba „rezematoare” laterale, formand deci (dupa cum inteleg eu definitia) un fel de tetiera.
Referitor la carte*: SI EU o consider plina de invataminte (nu doar lingvistice – vezi (spre ex) „pontifEX maximus”, NU „pontifUS maximus” – ci si morale**).
Desi imi fusese recomandata calduros de catre cineva care ma cunostea bine (si care cu acea ocazie imi si imprumutase „cu forta” acea carte pt a o citi), si in ciuda pasiunii mele pt citit (care la mine depasise stadiul de simpla „pasiune”, devenind deja o marota, o manie) pe care (intrucat la acea vreme vazul inca imi era suficient de bun) pe atunci mi-o si satisfaceam, citind enorm de mult), dintr-un motiv care nu imi este clar nici mie (probabil fiindca titlul nu doar mi se parea foarte… ne-atractiv, ci de-a dreptul parea ca ma respinge) am amanat citirea cartii cu vreun an (cartea inca ramanand imprumutata mie!!!***), pana „n-am avut incotro” si intr-o anumita imprejurare – fiind pe neasteptate „consemnat” (de catre un interes) intr-un loc unde eram liber sa fac aproximativ orice (intre limite… rezonabile, decente) dar neputand pleca timp indelungat (neprecizat dinainte CAT de lung) – n-am avut la mine altceva de citit (AVEAM la mine alta carte – pt mine era de neconceput altfel – dar ma apropiasem deja de sfarsitul ei si am terminat-o repede) astfel incat am inceput s-o citesc pe asta. BINEINTELES ca (la propriu) „n-am mai lasat-o din mana”: am terminat-o de citit pana in dimineata urmatoare (am intarziat la serviciu vreo doua – trei ore), iar in aceeasi dupaamiaza (parca; sau poate „abia” in ziua urmatoare) am reinceput s-o citesc, de aceasta data pe indelete.
* Ma refer – bineinteles – la „Arta conversatiei”. Pe de alta parte, EU CONSIDER (opinie personala) ca – oricat ar putea parea de ciudat – o alta carte cu calitati similare de invataminte morale este si „Infanteria stelara” („Starship trooper”) (!!!) a lui Heinlein – daca din carte sunt alese NU paginile „de stiinta fantastica” si/sau cele „de actiune”, ci paginile de invataminte morale.
In principal – dar nici pe departe exclusiv – de acolo mi s-a cristalizat in cuvinte ideea (pe care pana atunci doar „o simtisem” intr-un mod vag – neexplicitat si neformulat in cuvinte) ca reciproca autoritatii este responsabilitatea (si invers): este absurd atat sa tragi pe cineva (pe oricine) la raspundere pentru ceva ce n-a avut autoritatea sa influenteze, cat si sa incredintezi autoritatea asupra unor probleme (in special a unora importante si care privesc si alte persoane) unui individ lipsit de responsabilitate, si/sau ca cel care si-a manifestat autoritatea sa nu fie „tras la raspundere” pt felul in care a facut-o si pt urmarile obtinute. (Cine nu crede sa studieze actuala evolutie a Romaniei.)
** Spre ex, mi-am insusit principiul ca nu doar infirmitatile fizice reprezinta niste tare si merita compatimire, ci si cele psiho-morale, si am inceput sa gandim in felul „saracul, e invidios (sau gelos, sau lacom, sau rau)” (vezi episodul cu „haşbilicele”).
Deasemenea mi-am insusit ideea ca – PE LANGA „rara avis” (un cadru medical care nu accepta recompensa materiala din partea pacientului) – este o mare diferenta intre „avis semi-rara” (un cadru medical care ACCEPTA „daruri” din partea pacientilor (acestea fiind interpretate drept modalitati materiale de manifestare a recunostintei morale) dar ii trateaza la fel de bine si pe cei care „nu dau” – ba eventual pe cei foarte lipsiti II AJUTA EL (material) din ceea ce primeste de la cei „mai bine situati”) si „şpăgari” (cadre medicale care conditioneaza calitatea actului medical (sau – MAI rau – insasi EFECTUAREA actului medical) de achitarea cuantumului pretins al sumei ceruta drept mita).
Tot la capitolul „medici” mi-am insusit ideea ca in locul unui chirurg – sau chiar medic de alta specialitate – care ajunge la serviciu cu mana tremurandu-i din cauza efortului de a se tine de bara tramvaiului si care – in loc sa fie preocupat de diagnostic si de stabilirea tratamentului – este framantat de necesitatea gasirii unei modalitati de procurare a sumei necesare pt a-si plati cheltuielile de intretinere, DE DEPARTE prefer un medic ajungand comod la spital la volanul propriei masini, odihnit, relaxat si care a avut timp (SI „posibilitati materiale” pt procurarea materialelor documentare) ca sa se SI documenteze despre cele mai recente descoperiri in domeniul specialitatii sale medicale (INCLUSIV despre cele din strainatate), si care (in principiu) poate sa fie preocupat DOAR de bunastarea pacientului care i se incredinteaza.
Mi-am mai insusit SI ideea ca intre un avar care tezaurizeaza bani si alte valori mobiliare de acelasi… (gen, rang sau cum sa-i spun) si un altul care tezaurizeaza valori sub forma obiectelor de arta valoroase (picturi, sculpturi, filatelie, numismatica etc) ii prefer pe ultimul, caci insasi vederea repetata a celor mai rafinate expresii ale frumusetii face ca acesta sa aiba sansa de a-si cultiva sufletul.
*** BINEINTELES ca ulterior (dupa restituirea cartii) mi-am procurat-o si eu. Pana acum am mai citit-o de cateva ori – integral sau doar „pe fragmente”.
Victor 🙂
Sa citesc comentairul lui Victor sau cartea?
Pe rand…
(Marturisesc faptul ca ma simt magulit sa fiu asemuit (fie si macar printr-un aspect colateral) cu Ileana Vulpescu – macar prin „creatiile” noastre… 😛 )
Ca numar de cuvnte, nu ca substanta. 🙂
Nici n-am presupus altfel. (Dealtfel, pana si in ACEASTA privinta mai am MU-ULT pana sa ma apropii…)