[via Idei]
Micul dejun (masa de dimineață) ar trebui să fie forma corectă și există inclusiv în DEX, la definiția lui dejun (masa de prânz), mențiunea ”în sintagma micul dejun”. DOOM2 nu zice nimic, însă aș zice că mic dejunul ar fi fost corect doar în varianta mic-dejunul, deci ca formă articulată a lui mic-dejun (după principiul prim-ministrului). Doar că mic-dejun nu există ca atare nici în DEX și nici în DOOM.
Alin, îți mulțumim pentru sugestie!
PS: Cu ocazia asta am descoperit că în DOOM2 există mic-gros, dar n-aș putea să vă spun și ce înseamnă. E sigur substantiv și înțeleg că s-ar putea să se refere la o specie de magazin care exista pe timpul comunismului. Problema este că nici autorului acelui articol nu pare să-i fie foarte clar ce și cum, așa că orice completare e bine-venită.
PPS: Am mai aflat ceva și mulțumită comentariilor – limba română l-a adoptat și pe brunch, masa dintre micul dejun și prânz.
😀
sa ilscuzati pe Ion Muresan, el este poet, nu da explicatii, ci doar face licente poetice
Mic-Gros-urile erau niste depozite intermediare de en-gros. Din care puteai cumpara in vrac anumite produse care altfel se vindeau la unitate: zahar, ulei, stafide – te miri ce. Aceste magazine erau cu precadere in mediul rural. Si cred ca au fost desfiintate cam prin anii 80 ai secolului trecut
Mulțumim pentru clarificare 🙂
Actualul „Metro” este un mic-gros: (cel putin unele marfuri) pot fi cumparate in sistemul „en-gros” (nu „la bucata”, ci „la gramada”, „cu toptanul”), dar in cantitati… domestice (sau semi-domestice): nu cu vaporul, nu cu vagonul, nici macar cu camionul, ci cu „baxul”.
Cat despre „micul dejun”… Hm! Cartitorul de serviciu, care cauta logica in gramatica: daca vom considera drept corecta ACEASTA varianta pt denumirea mesei de dimineata, CUM facem diferentierea intre masa de dimineata si un dejun (masa de pranz) care a fost mic (fie ca durata, fie ca numar de participanti (in varianta „Icsulescu (sau vreo institutie) a oferit un dejun”), fie cantitativ)? Poate ca TOTUSI „mic dejunul” (EXACT dupa principiul „primului ministru” (care a intrat pe usa, care a luat cuvantul, care a adoptat ideea etc) vs „prim ministrului”)…
Victor, nu știu cum să-ți răspund, dar (cumva) comentariul tău mi-a amintit că limba engleză are și conceptul de brunch, ceva între micul dejun și prânz. Și cu ocazia asta am descoperit că l-am împrumutat și noi. Mi-a stricat tentativa de glumă cu dejunul mijlociu 🙂
Sare’n Ochi: Din cate stiu eu, la orice „Alimentara” (sau „Metalo-Chimice” etc) puteai (in principiu) sa cumperi produse „in vrac” (livrate magazinului „cu lada” sau „cu sacul” si masurate (cantarite / numarate / etc) „la fata locului”, in cantitatea solicitata de client) sau preambalate (in transe prestabilite) – spre ex smantana „la borcan” fata de smantana turnata in recipientul cu care venea clientul, sau biscuitii scosi din lada si cantariti in punga de hartie fata de cei in „pachete”. Spre deosebire de aceasta diferentiere, la „Mic-gros” si produsele preambalate se vindeau (in principiu) doar „cu lada” sau „cu sacul”, nu „la bucata” – in general in scopul revanzarii sau utilizarii in mica productie.
Poate ca ma insel, Emi, dar (din cate stiu eu) spre deosebire de „gustarea de dimineata”, care (in taberele noastre de copii) era servita intre „micul dejun” (Hm!) si dejun (pranz) (reprezentand – impreuna cu „gustarea de dupaamiaza” – mese suplimentare, pe langa cele trei mese principale ale zilei) „brunch” este un concept diferit: este el servit intre mic dejunul (!) si dejunul zilei, dar (dupa un principiu similar celui aplicat la metrou) se plateste nu consumatia ca atare, ci intrarea, iar consumatia este nu servita de catre personalul localului, ci luata de catre client (in sistemul „bufet suedez”), la alegerea sa si in cantitatile dorite, de pe mesele pregatite (incarcate dinainte cu diferite mancaruri) in acest scop.
Victor, sunt sigură că am dat peste brunch și forme (cum să zic? de sine stătătoare prin meniuri?) 🙂
P.S. Cu exceptia cafelei (pregatite deja si pastrate in recipiente termoizolante, si din care clientul se autoserveste), la brunch nici nu se serveste „mancare calda”, ci doar „rece”, si nici nu poate fi facuta comanda pt vreun anumit fel de mancare / vreun anumit mod / nivel de preparare, ci poti doar sa te servesti dintre „felurile” expuse (acestea reprezentand in general produse pregatite (dezghetate) pt mic dejunul (!) precedent si neconsumate atunci, astfel incat – intrucat nu pot fi re-congelate – sa fie vandute macar (mult) mai ieftin decat sa fie direct aruncate).
Eu nu am fost „in Vest”, informatiile mele sunt „la mana a doua” (din lecturi, din povestiri) si (in ultima vreme) cam contradictorii (in aceasta privinta, a brunch-ului), asadar nu pot sa contest informatiile dumitale sau sa afirm foarte categoric felul in care stiam eu ca stau lucrurile.
(Poate ca TOCMAI LA ASTA se refera acele brunch-uri din meniuri: „Ia-l asa cum e sau nu-l lua”, feluri de mancare deja pregatite si inca neconsumate, nu facute la comanda…)
Asta cu deja pregătit poate fi valabil cam pentru orice masă.
„Asta cu deja pregătit poate fi valabil cam pentru orice masă.”
…la localurile tip „Expres” („Fast-food”). Celelalte localuri pregatesc in general conform comenzii clientului (cantitate, calitate / compozitie / tip, mod de preparare (si servire), nivel de preparare etc (gen „Gratarul meu va rog sa-l faceti mai „in sange”, dintr-o felie de ceafa de porc mai groasa si mai cu grasime, dar fara os, fara garnitura dar cu mujdei; copanul de pui pt nevasta-mea sa fie fraged, fara piele si fript simplu, fara ceapa si fara usturoi, garnitura lui sa fie mixta (obligatoriu cu cartofi pai), iar salata – din varza proaspata; pt fiica-mea, pieptul de pui sa fie si el fara piele si bine facut, insotit numai de orez si cu salata de laptuci servita cu sosul separat si insotita de o portie de iaurt.”)
Pe de altă parte, ciorbele nu se fac pe loc, nici tochitura (aia moldovenească), nici rasolul, nici n alte preparate care necesită pregătire mult mai îndelungată decât ar fi omenește să aștepți la o masă într-un restaurant 🙂
Corect: acelea sunt „feluri” consacrate, cu reteta „batuta in cuie” si in general preparate cat mai simplu (dupa principiul „in general ulterior este relativ usor de adaugat un ingredient – in principiu un condiment / aromatizant – e mai greu sa scoti unul”…)
Eu ma refeream la un snitel care poate fi pregatit cu faina sau cu pesmet; la un peste care poate fi fript in faina sau in malai (sau fara); la un gratar care poate sa fie mai gros sau mai subtire, mai slab sau mai gras, mai „in sange” sau mai „uscat” (sau chiar „mai ars”); la o salata / maioneza care poate fi facuta cu ceapa sau cu usturoi (sau fara); la doua oua care pot fi fierte (moi, tari sau medii), fripte (ochiuri sau omleta), coapte (eventual in spuza) sau chiar crude (albusul „batut spuma” iar galbenusul „frecat cu zahar”); la un „fel” care poate fi gatit mai „pripit” sau mai „patruns”, mai fraged sau mai crocant etc.
Iar un fel de mancare mai laborios de pregatit poate sa fie comandat (conform preferintelor) la inceputul unui ospat si servit cateva ore mai tarziu, la sfarsitul ospatului, dupa servirea a cine-stie-CATOR altor feluri…