[via Idei]
Manifestare = acţiunea de a (se) manifesta şi rezultatul ei; exteriorizare (prin vorbe, fapte, acţiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalităţii etc. cuiva; acţiune, fapt prin care cineva sau ceva îşi manifestă existenţa, activitatea; realizare, înfăptuire;
Manifestaţie = demonstraţie de masă (pe străzile unui oraş) ca dovadă a simpatiei sau a protestului faţă de un eveniment de interes general sau faţă de o persoană; manifestare.
DEX consideră manifestaţia ca fiind un potenţial sinonim pentru manifestare şi mi se pare corect în condiţiile în care orice manifestaţie este de fapt o manifestare a unui sentiment faţă de ceva.
Bogdan, îţi mulţumim pentru sugestie!
După câte am observat, în limbajul comun fiecare dintre cele două cuvinte se foloseşte cu precădere în primul dintre sensurile menţionate. Nu am auzit nici de o „manifestaţie a sentimentelor”, nici că „în Piaţa X a avut loc manifestarea pensionarilor împotriva scăderii pensiilor”.