Știți discuțiile alea despre limbajul corpului și afirmațiile de genul ”dacă se scaprină la nas e semn că minte”? Ei bine, așa ceva trebuie evaluat mereu în context și ideal ar fi să depistezi mai multe semnale pentru confirmare, că doar există și posibilitatea ca omul să fie un monument de sinceritate, dar pur și simplu să aibă o mâncărime.
Din punctul meu de vedere, cam așa e și cu pleonasmele (sau cel puțin cu unele dintre ele). Adică lucrurile trebuie evaluate în context și s-ar putea să greșim dacă ne pripim cu etichetele. De exemplu, lihnit de foame e, conform DEX, 100% pleonasm, pentru că lihnit înseamnă deja hămesit, flămând. Doar că există posibilitatea să vrei să folosești intenționat o asemenea construcție, pentru a accentua o idee. Unora le plac figurile de stil și hiperbolele par să fie preferatele multora. Ba, paradoxal, cel care folosește intenționat figura de stil cu pricina chiar s-ar putea să nu fie străin deloc de subtilitățile limbii române, iar etichetele aplicate în grabă s-ar putea să fie la ani-lumină de realitate.
Lasa un comentariu