Cred că întotdeauna am scris cuvântul ăsta cu majusculă și am impresia că așa a și apărut inițial prin dicționarele de neologisme. Dar sigur că în 2005, când a apărut ultimul DOOM, netul era deja banal în viețile noastre și poate de aceea l-am preluat în forma cu minusculă. Așadar, dacă aveați dubii, să știți că puteți folosi cu încredere forma internet. Însă nu știu dacă e neapărat cazul să considerăm că varianta Internet ar fi greșită.
Home/
Scoala/
Gramatica/
Stii sa scrii ?!/Internet sau internet
Internet si internet sînt două lucruri _diferite_ în limba engleză – cel puțin pentru cei care se pricep 🙂
Internet este ceea ce știm cu toții – și este unic. „internet” este o combinație de rețele interconectate _care însă nu trebuie să fie publică_. Și are plural… Deci este posibil ca niște interneturi să aibă conexiune (sau mai multe conexiuni) la Internet.
N-am pretenția că mă pricep, dar ce-mi spui despre ”internet” mie-mi seamănă cu ”intranet”…
Aia-i iarăși cu totul altceva. Este _o rețea_ interioară la ‘ceva’, în general unei organizații. Dar mai multe intraneturi de exemplu care se interconectează între ele pot forma un internet. 😉
Of, am stabilit deja că nu fac parte din categoria celor care s-ar pricepe. Nu-s chiar fiica ploii, dar m-ai pierdut pe la ”interneturi” și-am înțeles că vorbeam de lucruri de finețe. Dar, ca de obicei, mă bucur că rămân aici completări valoroase. În rest, sper că n-am greșit când am presupus că pentru uzul comun al termenului putem să mergem pe mâna lui DOOM 🙂