Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Am găsit asta în Centrul Vechi şi, cel puţin la prima încercare, ţi se cam frânge limba la pronunţie:
Cu înţelesul n-ar trebui să fie probleme, pentru că giuvaierul nu e încă uitat de vreme. Totuşi, mă aşteptam ca giuvaergeria să fi dispărut din DOOM. Dar încă e acolo. Ce e drept, într-o formă uşor schimbată – giuvaiergerie.
Iar în DEX… He he, exerciţiu de dicţie – arta giuvaiergeritului; lucrare făcută de giuvaiergiu. În limbaj comun, contemporan e arta bijutierului, dar în esenţă, nici asta nu mai e manufactură şi trudă a unui maestru atent la detalii.
In optica mea, CEL PUTIN bucurestenii ar trebui sa nu aiba probleme la pronuntie (ei fiind deja bine deprinsi cu pronuntarea „Giurgiului”)…
Din cate stiu eu, in limba romana de la acea vreme forma corecta era cea de „giuvaer”. Parerea ca i-ul a aparut odata cu simplificarea limbii, fiind un fel de „niciun/nicio” al momentului cand s-a schimbat forma.
Forma de „giuvaier” mi se pare mai inculta si nu-mi amintesc sa o fi intalnit undeva pana acum, in toate manualele de la scoala (chiar si cele revizuite in 2004) aparand cea de „giuvaer”. Totusi, la o verificare pe dexonline, „giuvaier” este forma care apare in DEX-ul de la 1998. Ciudat.
Parerea mea*, ma scuzati.
Magazinul prezentat exista inainte de 1989 dar s-a bucurat de succes dupa revolutie si pana in preajma anilor 2000. Nu am cum sa atasaz o poza in care sa se poata vedea cum arata in timpul functionarii. Pe mine ma interesa un ceasornicar ( pitic… da pitic ) care lucra in acel magazin. Un meserias cu o mana de aur care rezolva cele mai grele probleme in reparatia ceasurilor.