Am auzit ”fructă” în ultima vreme atât de des încât am început să pun la îndoială ce învățasem eu că ar fi corect. Însă știu bine că uzul frecvent nu e neapărat rudă bună cu regula. Altfel, probabil că ar fi trebuit să mă convertesc de ani buni la religia lui ”am decât” și ”nu mai mă”.
Dar nu m-am convertit și nici cu ”fructa” nu mă leg la cap. Am verificat și, chiar dacă și-a făcut loc în DEX ca variantă, corect e tot cum știam eu – ”fruct”.
Eu stiu ca e „fruct” atunci cand vorbesti despre produsul unei plante cu referinta la planta – „cireasa este FRUCTul ciresului” -, si e „fructa” cand vorbesti despre produsul unei plante cu referinta la produs – „cireasa este o FRUCTA”.
Cireașa este un fruct. Punct.
Ca și fructul pasiunii, ca și fructul dragostei.
O fructă nu există.
Pe lângă că este destul de complicată gramatica limbii române, timem neapărat să o facem imposibilă. Ajungem la concluzia ca ceea ce am învățat in ani buni de studiu, nu mai este valabil…