Zilele trecute am auzit o expresie cu care nu mă mai întâlnisem de ani buni – mi s-a spus despre cineva că ar fi ”mare figurant”. Și am început să mă întreb de ce s-ar folosi termenul figurant cu sens peiorativ când sensul propriu nu ascunde nimic rău:
Figurant = persoană care participă la desfășurarea acțiunii unei piese de teatru, a unei opere sau a unui film numai prin prezența fizică sau prin gesturi, atitudini etc., fără să rostească nicio replică; persoană care este prezentă la desfășurarea unui eveniment, la o întâmplare etc., fără a participa efectiv la ea.
Dar gândindu-mă la asta îmi dau seama că, în ciuda faptului că este o expresie ”șmecherească”, are profunzime și e chiar o metaforă destul de reușită, pentru că surprinde un tip de individ care afișează o anumită atitudine, dar îi cam lipsesc acele calități care ar trebui să o susțină.
s-ar putea să n-aibă chiar atîta profunzime; „figurantul” e ăla care „face figuri”.
v, hai, nu-mi spulbera iluziile :))
aoleu, scuzați :)))
:)) Ma amuza comentariile voastre, mari figuranti sunteti!
Prin sine insusi, „figurant” intr-adevar nu constituie vreun cuvant peiorativ (nu mai mult decat „debarasor”, „servitor” sau „gunoier”), insa expresia imi pare (mie) a fi folosita EVIDENT „in deradere”: dupa ce numa’ ce-ai definit „protagonistul” expresiei drept persoana care asista / participa (relativ) pasiv (sau macar tacut) la desfasurarea actiunii, incat imi pare a fi o luare in deradere insusi faptul de a-l denumi „mare”…
Nota bene: NU ma refer la cazul vreunui mim, care nu spune nimic tot spectacolul dar TOTUSI este foarte graitor, nici la vreo secventa in care vreun mare actor face o „scena muta”, in care isi lasa mimica / ochii sa exprime o poveste intreaga.