Limbile lumii nu se diferențiază între ele doar prin cuvinte și atât. Există diferențe de sintaxă, topică și, în general, există diferențe între manierele în care efectiv se gândesc niște concepte. De exemplu, în limba română poți transforma un enunț afirmativ într-unul interogativ și dacă schimbi doar punctul de la final cu semnul întrebării, respectiv pronunția; în limba engleză, în schimb, regulile formale spun că trebuie să schimbi și topica și să reformulezi într-un fel anume (adică, dacă e să fim riguroși, în limba engleză e musai să spui „Is he writing?” în loc de „He’s writing?”, în timp ce în limba română nu e o problemă să spui „El scrie?”). La fel, limba engleză tinde să aibă o problemă cu dubla negație, iar limba română e mult mai permisivă cu asemenea formulări. Sau gândiți-vă că noi avem doar „el” și „ea”, iar în limba engleză există „he”, „she”, „it”, cel din urmă fiind destinat animalelor și obiectelor neînsuflețite.
Iar diferențele de a privi lumea s-ar putea să se vadă cel mai bine atunci când ne uităm la proverbe. De pildă:
- ”Though I am black, I am not the devil” este echivalentul românesc al lui „Nu toți cu urechile mari sunt de viță de măgar”;
- ”A man’s hat in his hand never did him any harm” – „Vorba dulce mult aduce”;
- ”You have a head and so has a pin” – „Cap ai, minte ce-ți mai trebuie?”.
Așadar, sper să fie destul de clar că uneori nu e suficient să faci o traducere literală, pentru că pur și simplu spui altceva. Și dacă nu e încă suficient de clar, sper ca acest ultim exemplu să spulbere orice urmă de îndoială: când spui câți ani ai, în limba română vei formula aproximativ în forma „am X ani”, dar dacă ai traduce asta în engleză, fără adaptare, respectiv dacă ai spune ”I have X years”, se înțelege mai degrabă că ai X ani la dispoziție ca să faci ceva sau, mai rău, mai ai de trăit doar X ani; invers, dacă ai traduce mot-a-mot forma englezească corectă ”I’m X years old”, ți-ar ieși fix „sunt X ani bătrân”.
Și singurul motiv pentru care m-am străduit să fac o introducere amplă, cu exemple relevante și (sper eu) pe înțelesul tuturor, este că NU vreau să mai aud/citesc despre chestii care fac sens! Da, în engleză e ”it makes sense”, dar în limba română lucrurile au sens, nu-l fac! Hai să renunțăm la expresia asta nefericită. Chiar nu face sens să o folosim, dar are sens să fim mai atenți la ce, cât și cum împrumutăm de la alții.
PS: V-am tot dat exemple din limba engleză, pentru că e limba străină pe care o cunosc cel mai bine și oricum discutam un subiect de romgleză. Însă mi-ar fi plăcut să știu mai bine limba germană, pentru că am impresia că abia mania lor de a compune cuvinte și de a condensa conceptele în șiruri luuuuuungi (deși logice) ar fi fost chiar mai relevantă pentru cauza mea. De exemplu:
Alina și Laurențiu, vă mulțumesc pentru sugestie! 🙂
…apropos de Rabarberbarbarabar, si in limba germana „face sens”: „macht Sinn” 🙂
Bine, dupa aproape 4 ani, intamplator am aterizat aici.
Deci, in germana corect se spune: „ist Sinnvoll”, iar „macht Sinn” „face sens” in germana la fel de mult ca si in romana.
mmarius, nu mă surprinde. Engleza e tot limbă germanică 🙂
Emi, ar fi cazul sa realizezi ca nu tot ce vrei tu se va intampla. Aceeasi abordare au avut-o multi oameni cand discutam despre expresii sau chiar forme ale cuvintelor pe care le folosim in viata de zi cu zi si in final rezultatul le-a fost contrar asteptarilor.
Intr-o proportie foarte mare vocabularul unei limbi a fost modificat de masele de oameni si nu de regulile trasate de unul sau de altul (in special pana in secolul XX dar si dupa). Este posibil ca peste o suta de ani lumea sa foloseasca „face sens” si unul la fel de inversunat ca tine sa ii blameze pe cei care spun ca ceva „are sens”. Gandeste-te la asta!