Evident, vorbim despre subiectul la limba română – în particular, despre subiectul al doilea care făcea referire la următorul text:
“De Craciun mi-am facut cadou un e-book. (…) Cred ca am fost victima publicitatii si a usurintei cu care poti cumpara acest model. Dar cu proxima ocazie imi voi procura si dispozitivul rival (…), care-mi va da acces la cartile franceze sau romanesti.
Am facut cumparatura, sfidand avertismentele amicilor mei care aratau cel mai mare dispret pentru acest tip de lectura. (….) Au dreptate, intr-un anumit fel, cei care m-au dispretuit fiindca mi-am cumparat e-bookul. (…) Dar nu pot sa spun ca au in intregime dreptate. (…) E usoara cat cea mai usoara carte de buzunar. Ecranul, citit la lumina reflectata ca orice pagina, este extreme de lizibil. Nu luceste, poti tu potrivi dimensiunea caracterelor. (…)
Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii….” (Ion Vianu, Kindle, in revista Dilemateca)
Cu ce începe? Cu o confuzie între e-book şi e-reader. Văzând nişte (…), primul impuls a fost să caut articolul integral, în speranţa că poate pasajele eliminate au dus la confuzia cu pricina. Din păcate, cei de la Dilemateca îmi impun oarece costuri pentru a-l accesa, aşa că nu am reuşit să citesc sursa integrală. Şi până la urmă, nici copiii care au avut în faţă subiectul nu ar fi putut accesa textul iniţial, aşa că rămânem cu fragmentul. La drept vorbind, pentru a rezolva cerinţele nici n-ar fi aşa mare lucru că s-a strecurat confuzia. Poate doar să-i fi dezorientat uşor pe unii. Dar mi se pare pur şi simplu o alegere neinspirată. Învăţământul obligatoriu merge acum mai departe de clasa a VIII-a şi de examenul ăsta, deci se adresează întregii populaţii, aşa că ar trebui să rămână în termeni accesibili tuturor, inclusiv copiilor din satele în care nici calculatorul şi Internetul n-au pătruns bine, ba chiar şi copiilor din satele în care electricitatea e o problemă. Repet, teoretic subiectul se putea rezolva fără probleme şi fără să fi auzit vreodată de e-book, dat fiind faptul că se menţiona în cadrul subiectului semnificaţia termenului („carte în format electronic”), iar cerinţele (găsirea unui avantaj şi a unui dezavantaj al e-bookului) ţineau de logica textului. Doar că, pornind de la aceeaşi justificare, s-ar fi putut da un pasaj ce făcea referire la vreun termen din aeronautică sau nanotehnologie. Hei, câtă vreme explicăm în linii mari la ce se referă, suntem bine! Dar am vaga senzaţie că la un text despre aeroelasticitate sau despre rezonanţa plasmonică superficială, făceau părinţii un scandal monstru…
Şi unde mai punem la socoteală că limba română e suficient de bogată, încât chiar nu era nevoie de e-bookuri şi e-readere care, apropo, nici nu sunt în DOOM?!
Şi nu în ultimul rând, confuzia… E-bookul nu prea are cum să aibă „model” şi nici „dispozitiv rival”. E doar un format de carte, digital mai exact. Kindle-ul, alături de JetBook, Nook, Cybook, BeBook, eDGe, eSlick, WISEreader, Papyrus, Reader-ul Sony şi încă destule specii sunt dispozitive electronice menite să ne ajute să citim cărţi/ziare în format electronic.
Ceea ce prezinti tu aici a fost doar una dintre probleme,a doua problema a fost la cerinte…Cand ambele variante e raspuns sunt crecte,dar ei punteaza doar 1(excercitiul de gramatica in care iti cerea felul subordonatei)!
„încât chiar nu era nevoie de e-bookuri şi e-readere care, apropo, nici nu sunt în DOOM?!”
Aș vrea doar să mai adaug încă odată că DOOM (sau orice altă lucrare de referință de acest gen) _NU_ este măsura [tuturor] lucrurilor. _Întotdeauna_ va fi în urma realității, de multe ori cu ani [mulți]. Ar fi grozav dacă lingviștii ar găsi o cale de a se cupla la problemele reale altfel decît a fi niște observatori din depărtări, dar pînă cînd nu există o modalitate ca vînzătorul din supermarket să întrebe pe cineva oarecum autorizat cum s-ar traduce e-reader sau e-book dacă se scrie cu sau fară cratimă sau poate eReader, săracu’ va trebui să se descurce cumva. La fel jurnalistul care prezintă drăcovenia, la fel specialistul care lucrează cu ea, la fel cumpărătorul interesat… DOOM vine ca poliția după o încăierare: să constate ce a rămas 🙂
Din acest punct de vedere, faptul că subiectul s-a dus mai degrabă înspre o zonă de interes mi se pare salutar, dincolo de problemele generate.
Nico, sunt convinsă că mai are şi alte bube examenul ăsta.
Cicu, ştiu bine că asta e părerea ta, dar fiind vorba de un examen care testează cunoştinţele de limbă română, m-aş fi aşteptat ca Ministerul să fie mai catolic decât Papa. Chiar mi se pare că e o situaţie în care dicţionarul normativ ar trebui să fie măsura. Şi, în general, poate fi periculos să nu iei în calcul DOOM-ul. Adevărat, nu se actualizează chiar cât de des ar trebui, dar cealaltă extremă ar fi adăugarea de fel de fel de cuvinte de care nu e nevoie (de exemplu, am scris odată despre „hendăluit”). Şi pe lângă împrumuturi discutabile, nici uzul frecvent nu cred că e neapărat motiv de modificare de reguli. De pildă, la cât de des aud eu „am decât”, ar trebui modificată norma, dar sper că nu e cazul.
Sub text dadea definitia corecta a e-book-ului, ca fiind o carte in format electronic. Dar se contrazic cu fragmentul. Proaste subiecte anul asta.