Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Știți că se spune despre limba română că tinde să aibă reguli puține, simple și clare, dar o mulțime de excepții? Nici măcar dulceața n-a scăpat, așa că avem două forme pentru plural: dulceți pentru sensul de ”lucru plăcut”, respectiv dulcețuri când vorbim despre bunătățile la borcan.
Sinceră să fiu, nu știu cât de frecvent m-am întâlnit cu primul sens (sau cu prima formă de plural) și aproape mi-a fost dificil să mă gândesc la un exemplu concret, dar nu cred că strică nimănui informația.
În continuarea capitolului ‘hai să-nvățăm regula”:
s: tandrețe, pl: -; s: -, pl: tandrețuri
s: politețe, pl: politeți; s: -, pl: politețuri
😉
franchețe – defectiv de plural :))
:Din cauza acestei dulceti n-am puut manca prea multa miere.” 😛
(Da, stiu, stiu – era vorba despre plural, nu despre genitiv-dativ, da’ atunci CUM te-as mai fi tachinat putin?
Cicu: de existenta pluralului „politeti” nici nu stiam, si (probabil fiindca sunt obisnuit de-o viata cu „politeturi”) mie forma asta „imi suna” cumva „peste mână”…
păi, cînd ai doi nepoţi drăgălaşi şi te duci în vizită la ei şi povesteşti după aia la vecine… vai, dulceţile alea două… zvăpăiaţi copii, mi-au turnat dulceţuri în galoşi!
@VictorCh: Ceea ce definește „politețea” într-un anumit context, istoric, geografic sau cultural, poate diferi radical; elementul comun unor politeți atît de diferite precum cea din Camera Lorzilor sau cea din cadrul unui trib pierdut de lume în jungla Amazonului nu este însă un anume gest specific, unul din elementele ce constituie „politețurile” uzuale, ci,…
v, am zis că ”aproape mi-a fost dificil”. M-am descurcat ca un om mare până la urmă 😀
nu ierea pentru matale, Emi, ierea pentru publicu’ de nu-i dăduşi iegzemplu’ ăla concret 😀
Cicu: Mda… N-as putea sa spun nici ca-i gresita, nici ca nu-i pertinenta diferentierea formelor – da’ n’-o stiam (si NICI nu ma gandisem la acest aspect)…