Se vede cu ochiul liber că generaţiile noi sunt din ce în ce mai puţin preocupate de corectitudinea gramaticală. Nu e aici locul să dezbatem motivele pentru care se întâmplă asta, dar pe scurt aş spune că pur şi simplu nu mai e o virtute să ai carte.
La fel de adevărat e că istoria are tendinţa de a glorifica trecutul, aşa că mulţi rămân cu impresia că „odată” era plin de oameni culţi şi citiţi pe străzi. Adevărul e că, având mai puţine opţiuni de petrecere a timpului liber, sigur se citea mai mult. Dar asta e doar o premisă, nu şi o garanţie pentru un intelect superior. În realitate, făcând abstracţie de faptul că să înveţi era o virtute şi că nivelul rezultatelor şcolare se corela mai adecvat cu succesul profesional ulterior, erau şi în Epoca de Aur destui analfabeţi. Inclusiv în funcţii de conducere, pentru că „pupincurismul” nu prea face casă bună cu inteligenţa.
Totuşi, m-a surprins peste măsură să găsesc multe i-uri în plus sau în minus într-o carte tipărită în 1979. Şi nu era vreo mizerie de carte, tipărită într-un subsol, ci Munca lui Émile Zola, de la Editura Cartea Românească. Mai jos aveţi 3 mostre, dar vă asigur că cele 600 şi ceva de pagini găzduiau cu mult mai multe greşeli:
Nu-mi amintesc să mai fi văzut greşeli de această natură până acum în cărţile din perioada aceea, dar e posibil să fi devenit eu mai atentă. Deşi cred că aşa ceva mi-ar fi sărit în ochi oricând…
Oricum, asta nu schimbă cu nimic faptul că uzul curent al limbii e din ce în ce mai departe de norme, dar parcă m-am cam plictisit să aud că „înainte era mai bine”.
Corecturile erau semnificativ mai bune înainte de răspîndirea pe scară largă a tehnoredactării cu ajutorul calculatorului pentru că pe de o parte era mai greu de greșit sau uitat o tastă (‘vitute’ mai sus în text ar trebui să fie virtute… 🙂 ), iar pe de altă parte volumul lucrărilor de corectat era *semnificativ* mai mic per cap de corector…
Relativ la “înainte era mai bine”: sînt grăitoare cifrele aduse în discuție de reportajul de duminică al lui Carmen Avram, „În premieră”, (Antena3), relativ la frontiera de vest a României: pe malul sîrbesc al Dunării sînt vreo 16_000 (!!!) de morminte ale „nimănui”, no-name, ale celor ce-au încercat să treacă granița pe acolo si nu au reușit. În actele oficiale ale statului român relativ la aceeași problemă, sînt de găsit 7 (!) cazuri.
Poate că unii au uitat cum era „înainte”.
Cicu, mi se pare ciudat că singurele greşeli sunt la i-urile finale din verbe. Ceva de genul „vitute” nu e nici pe departe acelaşi lucru cu „Nu sării!”.
Sigur că e ciudat. Poate scrie în carte cine a făcut corectura – uneori, se scria și asta. Poate era un oltean la care „stîrnii” și „sării” oricum nu săreau în ochi 😉
Scuze, Emi, dar o greseala de genul „vitute” este (POATE FI) de EXACT acelasi tip cu „Nu sarii!” – in ambele cazuri e vorba despre o gresire a numarului de semne tastate: in primul exemplu este un semn tastat in minus (fata de necesar), in al doilea – unul tastat in plus (inutil). Ceea ce (in ochii nostri) diferentiaza in mod esential cele doua cazuri este faptul ca doi DE „i” la sfarsitul unui cuvant (pe drept / pe nedrept) constituie o disputa veche, deja clasica, pe cand „r”-ul lipsa la „vitute” nu atrage atat atentia si nu conduce gandul la o corelare cu o posibila necunoastere (sau macar nerespectare) a unei reguli gramaticale / ortografice.
Iar „i”-urile finale sunt singurelee greseli CONSTATATE DE CATRE DUMNEATA, nu este catusi de putin sigur ca altele, de alt tip, nu exista.
In plus, nu stiu care o fi „DE FAPT” – CONTEXTUL in care apare acel „starnii”, caci (altfel) este o forma gramaticala corecta (persoana intaia sg. a perfectului simplu de la „:a starni”).
Cicu Inclin sa cred ca expresia „relativ la” iti place foarte mult. Doar asa-mi explic folosirea de 3 ori in doar 2 fraze ( sau 3 randuri ) a expresiei care-ti este draga. „Referitor la”, „cat despre” si/sau „in ceea ce priveste” sunt doar 3 variante care ar fi fost mai potrivite si care te-ar fi ajutat sa eviti macar suparatoarea repetitie, daca nu folosirea nepotrivita a lui „relativ la” in locul expresiilor recomandate de mine. Referindu-ma la „inainte era mai bine”, sunt relative si discutabile (nu graitoare) cifrele invocate de Carmen Avram. In f. multe privinte e mai bine acum decat inainte. Dar nu putem generaliza. Sunt destule domenii, situatii, aspecte, in care putem spune ca „inainte era mai bine”. Stiu multi batrani care ACUM traiesc mai rau decat ar fi trait „atunci”. Stiu elevi care daca ar fi fost la scoala „atunci” n-ar mai fi fost absolventi de liceu analfabeti acum. Stiu parinti care daca s-ar fi nascut cu 20 ani mai devreme nu si-ar mai pune copiii sa asculte guta, salam sau un avorton minunat. Stiu adolescente care nu s-ar fi drogat si nu ar avea ca model pe vreo dragusanca sau cruduta daca s-ar fi nascut cu vreo 20-25 ani mai devreme. Stiu ca „atunci” nu te agresau pe strada tiganii. Si inca multe alte „chestii” STIU ca „atunci” erau mai bune decat acum. Nu sunt un melancolic dupa acele vremuri (chiar daca asa par dupa randurile de mai sus). STIU sigur ca suntem mai liberi si ca cei care invata cu adevarat ACUM, au sanse mult mai bune decat am avut eu si cei ca mine ATUNCI. Nu sunt si nu am fost un adept al comunismului. Dar nu pot sa nu observ ca sunt al (sau poate „ale”) dracului de multe „chestii” nelalocul lor acum si la fel de multe cu susul in jos. Toate astea doar pt. a-ti spune ca nu sunt graitoare doar cateva cifre ( chiar daca sunt prezentate de apreciata Carmen Avram) si ca totul e RELATIV ( mai potrivit mi se pare AICI cuvantul „relativ” decat acolo unde l-ai folosit tu ). P. S. In concluzie : in situatiile de mai sus foloseste cu incredere expresiile „referitor la” sau „in ceea ce priveste” si renunta la acel aparent mai cu mot „relativ la”. Nu e doar mai putin potrivita ci e chiar GRESITA folosirea expresiei „relativ la” in contextul amintit. Parerea mea.
„Stiu ca “atunci” nu te agresau pe strada tiganii.”
Te înșeli. Și pe stradă, și în curtea școlii…
(scuzați de off)
„Atunci”, agresiunile tiganilor (si nu numai ale lor, ci si ale golanilor de orice alte natii) aveau loc cu preponderenta in zone mai bine delimitate din localitati (mai precis, erau mai bine delimitate zonele unde NU prea aveau loc aceste agresiuni), si agresiunile se petreceau de regula mai „pe infundatelea”Ş isi cautau prilejul cand sa agreseze, nu ca acuma cand agresiunile se pot petrece cam in orice zona din localitati si cam la orice ora din zi sau din noapte si cam in orice imprejurare (inclusiv in prezenta politistilor). („Atunci” frica era mai mare, caci si pedepsele – cele reale, fizice, nu cele teoretice, oficiale – erau mult mai „muscatoare”. Si TOT „atunci” riscul de a fi prinsi si pedepsiti membrii gastilor era mai mare, caci „gastile de cartier” nu prea apucau sa prolifereze si sa se organizeze fiindca cea mai mare si bine organizata si severa si puternica „gaşcă” – fortele de represiune – nu agreau concurenta si interveneau mult mai prompt, mai „dur” (agresiv-violent) si mai eficace.)
Intre „plusurile” de „atunci” se poate numara si faptul ca atunci SE CONSTRUIA (incepand de la locuinte, institutii de invatamant si cultura si de sanatate, intreprinderi, cai de comunicatie, flota, electro- si termocentrale etc). (Sa nu uitam ca noi acum nu mai suntem in stare nici macar sa mai intretinem / inlocuim stratul de uzura de pe drumurile construite atunci, nici macar sa zugravim / intretinem fatadele la blocurile construite atunci, iar hidrocentralele – cu costul de constructie deja amortizat – au devenit sursa de imbogatire usoara si rapida (prin obtinerea de curent electric cu pret mult scazut) pt „baietii destepti”, iar flota si utilajele si instalatiile intreprinderilor au fost taiate (fizic, la propriu) pt a fi vandute drept fier vechi, constructiile industriale au fost reconvertite in centre comerciale, cluburi etc – SAU demolate pt a vinde dezvoltatorilor imobiliari terenul de sub ele…)
TOT printre plusuri se poate numara (din perspectiva mea) faptul ca „atunci” chiar si cel mai… amarastean angajat (de tipul portari, femei de serviciu, maturatori de strada etc) – singur, fara o familie cu care sa se sprijine si sa se ajute si cu care sa imparta povara – putea (daca era chibzuit si dispus sa sacrifice o parte din confort si bunastare) „sa-si faca” o locuinta personala (corespunzatoare „rangului” sau si „amplorii” familiei sale: o garsoniera sau cel mult un apartament „cu doua camere” intr-un bloc „cutie de chibrituri”) (bineinteles, in rate indelungate – 25 ani – dar rate pe care ERA SIGUR CA LE VA PUTEA PLATI PANA LA SFARSIT, caci riscul de a fi dat afara de la serviciu era minim si atunci oricum ar fi gasit REPEDE alt loc de munca), pe cand acum o asemenea „realizare” (o locuinta proprie, fie ea cat de amarata) este ravnita de MULTI tineri salariati singuri (chiar si din clasele mai ridicate de salarizare) dar nu este realizabil decat de catre”elita” acestora – ca nivel al veniturilor (max 10 – 20 % dintre cel mai bine-platiti salariati). Iar cel care atunci considera ca nu poate face aceasta realizare (sau nu era dispus sa-si asume sacrificiile materiale care o insoteau) putea – stand cativa ani pe „liste de asteptare” – sa primeasca de la stat in folosinta pe viata o locuinta similara cu o chirie modica.
Vorba domnului cerchez duiu, asta nu inseamna ca as fi nostalgic dupa acele vremuri, mai ales ca nu i-am uitat nici minusurile: rafturile aproape goale ale „Alimentarelor”, alimente cu portia (o juma’ dintr-o franzela de vreo juma’ de kil de persoana pe zi, o juma’ de litru de ulei si cate un kil de faina, malai si zahar, plus 50 gr de unt – lunar de persoana), coada la lapte de la 4 dim (de la 3 daca voiai „sa apuci” si smantana / iaurt), carne pe sponci, si aia rar si vai-mama-ei (pui „fratii Petreus”, mici cat pumnul, vineti si costelivi, incat erau pusi cate doi intr-o punga pt ca greutatea insumata sa treaca de un kg, sau portii (tot cam de un kg) de „carne grasa de purcel”, din care aproape juma’ de kil era grasimea (slanina) si pielea (soriciul), vreun sfert de kil era osul si ce mai ramanea era si „ceva” carne), din-cand-in-cand hartie igienica (cate cinci suluri de persoana), oua (cate 11 oua a 90 bani intr-o punga „de 10 lei” de persoana) sau cine-mai-stie-CE asemenea „produse exotice”; deasemenea, doua ore de televiziune pe un singur canal (si asta zilnic, inclusiv sambata si duminica) (SI ASA consumandu-se primul si ultimul sfert de ora cu telejurnale despre „maretele realizari” si restul timpului cu emisiuni de tipul „sa traiasca – sa-‘nfloreasca” si cu vizitele tovarasului, incat era o sarbatoare miercurea cand era telecinemateca si sambata cand era teleenciclopedia), apa, incalzirea si „curentul” cu frecvente intreruperi, quasiimposibilitatea de a calatori peste granita (mai ales „in vest”), frica cu care spuneai un banc politic*…
* Ci’ca inspectie la puscarii, ca sa vada CUI i se poate da drumul pt a se face loc pt noii veniti.
Prima celula „De ce sunteti aici?” „Nu stiu” „Cum asa?” „Pai sa vedeti: eram in delegatie, seara dupa rezolvarea treburilor m-am dus sa mananc la restaurantul hotelului, dupa vreun sfert de ora reusesc sa fac semn chelnerului astfel incat sa ma observe, imi face semn sa astept putin, da’ dupa vreo juma’ de ora cand inca nu venise m-am ridicat in picioare si-am spus cu voce tare „Mi-e foame” – la care au venit doi cetateni in haine de piele** si m-au adus direct aici.” „Mda, sa vedem ce putem face…”
Celula a doua – „Pt ce sunteti aici?” „Nu stiu” „CUM „nu stiti”?” „Pai sa vedeti: eram in delegatie, seara dupa terminarea treburilor am coborat sa mananc in restaurantul hotelului, asteptand sa ma bage chelnerul in seama vad cum la una dintre mesele alaturate se ridica in picioare un cetatean si spune tare „Mi-e foame”, dupa care a fost ridicat de doi tovarasi in haine de piele** si dus de acolo. Gandindu-ma ca poate, fara stiinta mea, o fi aparut vreo lege care interzice sa-ti fie foame, m-am ridicat in picioare si am declarat cu voce tare „Sunt satul”, la care au aparut alti doi cetateni in haine de piele** si m-au adus aici.” „Mda…”
A treia celula – „Pt ce sunteti aici?” „Nu pot sa-mi dau seama” „Cum asa?” Pai sa vedeti: eram in delegatie, seara dupa rezolvarea problemelor cobor in restaurantul hotelului ca sa mananc, dar pe cand intram in sala se ridica in picioare un cetatean de la o masa si spune tare „Mi-e foame” si vin doi tovarasi in haine de piele** care il duc de acolo. Nedumerit, dar bucuros ca s-a eliberat masa, ma indrept spre ea cand se ridica alt cetatean de alaturi si declara cu voce tare „Sunt satul”, la care au venit alti doi cetateni in haine de piele** si l-au luat si pe el. Gandindu-ma ca poate o fi devenit interzis sa discuti despre mancare si foame si dorind sa evit neplacerile, am renuntat sa mai ajung pana la masa si am iesit din restaurant. Langa usa localului statea proptit un tovaras intr-o haina de piele** si citea dintr-un ziar deeschis pe care-l tinea in mana. Vrand sa citesc si eu pt a face altceva si a-mi lua gandul de la mancare, ma duc la cetatean si-l intreb „Nu va suparati, asta-i „Romania libera” de astazi?” – la care m-a luat si m-a adus aici…” „???”
** Hainele de piele (greu de procurat) reprezentau un fel de „quasi-uniforma civila” a reprezentantilor „in civil” ai Securitatii.
nah… îmi pare rău, nu rezist la atîta offtopic, dar mi-a sărit în ochi un „noii veniți”. iaca un subiect bun de însemnare (dacă n-o mai fi fost, scuzați), eventual în contrapartidă cu „noi-nouțe”, că pe aia o corectează toată lumea pricepută 🙂
1. Sper ca n-a facut vanataie.
2. a). Pe de o parte, incearca, te rog, si varianta cu „nou-venitii”, si vezi daca (asa cum este conceputa fraza, fara alte precizari suplimentare) „iti suna” mai corect.
b). Pe de alta parte, analizeaza, te rog, (la modul real) intelesul logic al exprimarii in forma in care am postat-o eu, si „vezi” daca ti se pare ca „schioapata”. (In optica mea, aici nu este vorba despre o diferenta ca cea intre „primul ministru” si „prim-ministrul”.)
hm, de fapt de ce discutăm pe subiectul ăsta? nou este adverb, îl determină pe veniți, salutăm cu drag gramatica. nu există loc întors în privința acordului.
Eu ma gandisem la varianta in care „noii” este adjectiv si se acorda in numar si caz cu participiul adjectivizat si ulterior substantivizat „veniti” pe care il determina. (PT CINE se face loc? Pt veniti. PT CARE veniti? Pt cei noi, pt noii.)
sintagma în sine este o locuțiune, un tot unitar cu o anumită funcție – de substantiv sau de adjectiv. în interiorul ei avem un adverb și un adjectiv provenit din verb la participiu.
@cerchez duiu: cînd ai dreptate, ai dreptate. Ce-i prea mult, nu-i sănătos, sînt mult prea multe ‘relativ la’ per silabă utilă în textul meu.
*Cu privire* la ‘chiar greșit’ mă mai gîndesc însă, acolo nu sînt (încă?) convins.
Iar revolta meu se referă exact la absolutizarea de care mă acuzi (și de care mă simt străin): nu am nici o problemă cu „înainte ASTA era mai bine” sau „înainte AIALALTĂ era mai bine”. Dar la absolutul „înainte era mai bine” (de care mă lovesc tot mai des) și care generalizează fără nici o nuanță mă cam sui pe pereți.
Ca să nu termin fără un mic ghiont: înainte, faptul că se scria cu diacritice și nu se [re]inventase â din a și sunt era mai bine. Părerea mea. 😉
Intrucat este probabil ca ale dumitale cunostinte de gramatica sa fie mai proaspete – si deci mai exacte si mai corecte – decat ale mele (recunosc – am cam inceput sa si uit) accept (macar teoretic) posibilitatea ca dumneata sa ai dreptate si eu sa fi gresit (desi marturisesc faptul ca eu TOT „nu simt” ca varianta (zice-se gresita) oferita de mine ar fi incorecta – sau mai precis, ca n-ar putea sa fie si corecta, reflectand un inteles usor diferit de cel care rezulta la aplicarea clasicei sintagme mentionate de dumneata).
CICU Numai faptul ca ai indoieli cu privire la al tau „relativ la” si ar trebui sa fie suficient pt. a folosi macar una din cele 3 variante propuse de mine. Suna nu doar mai bine, ci chiar romaneste ( in sensul de „normal” ). Eu unul, daca am dubii cu privire la o exprimare (si am deseori), folosesc alte cuvinte ( care nu-mi provoaca indoieli). Nici acum nu stiu sigur care e pluralul corect pt. ecler (chiar daca dexul nu condamna niciuna din cele 2 variante ) si tocmai de aceea evit sa folosesc pluralul cuvantului atunci cand comand mai multe astfel de prajituri. Din fericire, limba romana imi ofera nenumarate (cititi destule) variante de a comanda nu doar un ecler, ci mai multe, fara a folosi pluralul. Tocmai de aceea eu, avand ceva indoieli cu privire la faptul ca „relativ” poate fi folosit si ca sinonim al lui ” referitor „, nu l-as folosi. Si n-as face-o si pt. ca mai am cel putin 3-4 variante care mie imi suna mai „romaneste”. Era si este DOAR o recomandare.
n-am io multe calități, da’ am un doom. doi. și-n doom doi zice că pluralul de la ecler e ecleruri. asta doar așa, informativ.
Cam aceeasi situatie si cu nou-venitii sau noii veniti. Daca ne referim la cuvantul compus ” nou-venit „, desigur ca pluralul e ” nou-veniti ” . DAR… La singular, unde punem articolul hotarat? . Nou-venitul ? Suna ca dracu. De aia prefer si la singular „cel nou-venit”, daca trebuie sa articulez „hotarat”. Daca scriem ” noii veniti ” ( fara cratima ), n-are cum sa fie gresit ( explicatii justificative sunt destule ). Eu prefer sa scriu mai simplu ” cei nou-veniti ” sau ” cei proaspat-veniti „. Iar daca socotim ca ” proaspat-venit ” e (cam) sinonim cu ” nou-venit ” …hmmm.. avem o problema sa justificam ” proaspetii sositi ” la fel ca ” noii veniti „. E atat de simplu sa spun ” CEI nou (proaspat) veniti ” !! De aia e frumoasa limba noastra ! Ne ofera din belsug variante simple si evident corecte. N-am folosit nici macar o singura data (pana acum) cuvantul CELERITATE. Si de ce as face-o ? Sincer mi-ar fi jena. N-as putea sa folosesc acest cuvant fara a ma simti macar putin penibil si inutil „pretios”. Cred cu tarie ca folosirea cuvintelor simple atunci cand e cazul [ fara sa intelegeti ca pledez pt. folosirea cu parcimonie ( sic ) a bogatului nostru vocabular ], tine de cunoasterea limbii. Chiar daca marimea vocabularul activ conteaza, sustin ca folosirea cuvintelor asa-zis pretentioase, atunci cand avem la indemana mai multe sinonime „populare”, este neindicata. Cunoasterea limbii este aratata nu doar intelegand ( cunoscand ) cat mai multe cuvinte din lexic ci si facandu-te inteles de cat mai multa lume. Parerea mea
V Stiam asta, desigur. Dar exista si DEX care nu condamna forma „eclere”. Si n-am o problema in a mai folosi 3-4 cuvinte pt. a evita folosirea pluralului care ma „irita”. Aceeasi problema o am cu chibritul. Cand un DEX oarecare spune ca merg ambele forme….eu am o problema. Si mi-o rezolv asa cum cred eu de cuviinta. De aceea ma duc la cofetarie si spun : dati-mi, va rog, un ecler….sau nu…mai bine dati-mi 4.
Stateam acum si ma gandeam…Nou-venit…ultim-venit….nou-venitul…ultim-venitul…
dexul nu-i autoritatea în materie de ortografie și ortoepie. de-aia există doom separat.
altminteri, da, la singular, nou-venitul. și mie-mi suna prost „mi-ar plăcea” în jonețe, pînă să mă-nvăț cu forma corectă. acum îmi sună prost „mi-ar place”. de fapt e doar chestie de obișnuință. odată ce te înveți cu forma corectă, nu-ți mai sună prost. 🙂
(adresarea la persoana a doua aici este generică)
V…….”generica”?????
Nu cred ca te-ai gandit la cele cateva explicatii pe care le are cuvantul „generic” in D. O. O. M. 2. Chiar as dori sa stiu cum este aici ( pe acest site ) adresarea la pers. a II-a. Ti-as ramane indatorat daca ai detalia si ai explica la ce te-ai gandit cand ai folosit „generic”. Eu cred ca adresarea la pers. a II-a e normala, fireasca ( si nu generica ) daca ai de dat un raspuns, o replica sau explicatie cuiva. Eu ma adresez tie ( la pers. a II-a, deci ) la fel cum de altfel m-am adresat si altor persoane de aici cand am avut de dat un raspuns sau de facut o observatie. P.S.” Generic ” asta imi aminteste fara sa vreau de ” locatie „
Este incredibil si concomitent scabros cat s-a manelizat intreaga populatie. Cat poate fi de superficiala si la ce nivel acadamic poate fi ridicata mediocritatea. Nu mai incape decat blazare privind o parte a replicilor de substanta indoielnica de mai sus, care nu fac decat sa confirme laitmotivul articolului.
Cred ca este mult mai simplu in realitate. Din cauzele trecutului decris, avem parte de un prezent lamentabil care va provoca un viitor execrabil. Pentru unii.
cerchez duiu: Eu nu consider catusi de putin gresita formulara „persoana a doua generica” (eu de obicei pun in paranteza „un „tu” generic, fara a face (neaparat) referire la o anume persoana concreta”) atunci cand folosesc o exprimare (de regula cu expresii consacrate) care include adresarea „tu”, dar nu ma gandesc neaparat la o anumita persoana, ci acel „tu generic” inlocuieste de fapt (in intentia mea) persoana a treia: „cineva care…”.
Folosirea acelei expresii „persoana a doua generica” de catre preopinentul dumitale eu o interpretez drept o intentie de a arata ca dumnealui nu considera ca ANUME DUMNEATA ar trebui „sa te inveti cu forma corecta” (deci ca opinia dansului ar fi ca inca nu te-ai fi invatat cu ea ) ci ca el intentiona sa se se refere la faptul ca „CINEVA (o terta persoana), odata ce s-a deprins cu forma corecta…” etc.
Intrebari:
a. Cate erori de scriere contine textul anterior?
b. Care sunt eorile de punctuatie prezente in text?
c. 🙂
@cerchez duiu: fix la prima definiție din dex m-am gîndit cînd am scris acel „generic”; este un sens folosit pe larg atunci cînd, așa cum a observat și VictorCh, vrei să-i precizezi interlocutorului că remarca ta nu se referă anume la el; nu există nici o legătură cu problema la care bănuiesc că te gîndești cînd te referi la „locație” – de altfel, sensul de „loc” i-a intrat în dex, deci bătălia asta e deja pierdută, e cazul să ne retragem. 🙂
Mircea Stefan, înainte de a răspunde, vreau să-mi fie clar dacă te referi la comentarii sau la articole.
Am si mentionat. O mica dar importanta parte dintre comentarii. Articolul mi se pare foarte argumentat si concis.
Multumesc.
M
don’t feed the troll!
M, n-am avut o zi grozavă şi mă gândeam că inclusiv aici merg în linie proastă. Mulţumesc pentru că n-a fost cazul 🙂
M :
a). Daca te referi la comentariul dumitale precedent, DE SCRIERE (tastare) sunt doua: „acadamic” si „decris”.
Tot doua sunt si daca te referi la al meu: „formulara” si „sa se se refere”. (La mine as mai putea eventual sa includ aici si formularea „pun in paranteza” in loc de „pun intre paranteze” precum si „de regula cu expresii…” in loc de „de regula continand expresii…”
b). Pt cele de punctuatie nu mai am timp / energie/ rabdare / dispozitie sa le caut, poate le precizezi dumneata.
c). 🙂
P.S. Sper ca erorile pe care le-am facut eu (uneori sunt nevoit sa fiu mai… econom decat in mod obisnuit (ca sa nu scriu si eu „parcimonios” – dupa cum „imi venea” – ca sa nu fiu acuzat de plagiat) cu timpul si energia mea – n-au facut ca textul meu sa fie de neinteles SAU ambiguu (pretandu-se la interpretari radical diferite, eventual opuse). Sincer, eu m-as fi asteptat mai degraba la o analiza critica a opiniilor exprimate.
v, poate-mi explici si mie (la adresa victorch52[at]yahoo[dot]com) CE anume se intelege prin troll (ca dealtfel si prin „hetar”) – in internautica, bineinteles, ca altfel am aflat deja ce este un troll (in principiu, in linii mari, nu in detaliu, si nu suficient – spre ex – ca sa il pot deosebi de un gnom).
v, la fel de aprig m-ai fi combatut si daca formularea mea – in loc de „pt noii veniti” – ar fi fost „noilor veniti”, pretinzandu-mi sa fi scris „nou-venitilor”?
@Victor: la fel de „aprig”, da. 🙂 Am pus aprig între ghilimele pentru că induce o nuanță de îndîrjire pe care n-o am și n-am avut-o, în nici un caz în discuțiile de aici.
Trollul, îți răspund totuși aici, este o persoană care nu participă la discuțiile propriu-zise de pe un anumit sait, ci apare și trîntește nitam-nisam un comentariu inflamator, nu la subiect, cu intenția evidentă de a provoca iritare, scandal, în orice caz răspunsuri emoționale de la participanții la discuția de pînă atunci. În uzul internauților e folosită forma englezească, cu doi de l, pentru a-l deosebi (cel puțin deocamdată) de trolul prezent în dicționarele noastre.
Hetar nu știu ce e, e posibil să te referi la „heităr”, varianta ironic românizată a englezescului hater – individ care urăște și acționează în consecință.
1. Multumesc pt lamuriri. (Da. la heitar ma refeream; nestiind ce este nu ii retinusem ortografia corecta (!) ).
2. Chiar ATAT de tare m-am abatut de la subiect (nu de la subiectul articolului initial, cel al articolului pe marginea caruia comentam noi aici, ci de la cel la care treptat ajunsesera comentariile), si – vazut dinafara – pare ca ma manifestasem ATAT de inflamator – si vadit in scopul de a provoca iritatie – incat sa fi fost justificata caracterizarea mea drept troll? (Sau NU LA MINE facea referinta acel comentariu al dumitale?)
@Victor: păi, acuma pe bune, dumneata chiar te-ai recunoscut în descrierea mea de mai sus? nu credeam că-i nevoie să precizez că nu la dumneata mă referisem. mă referisem la un tovarăș care a intrat nu cu altă treabă decît ca să dea cu comentatorii de pămînt, uitînd în focul luptei să-și pună propriile-i virgule și alte trăsnăi de-astea minore.
EU nu ma recunoscusem, si nu asa imi doresc sa fiu vazut de catre ceilalti, dar – odata cu inaintarea in varsta – am devenit mai circumspect si nu mai „iau de bun” faptul ca dorintele mele s-ar si realiza neaparat, si n-am cum sa stiu cum sunt vazut – in realitate – „din cealalta parte”.
Pe de alta parte, prea „picase la tanc” comentariul dumitale intre comentarii de-ale mele lungi si nu neaparat on-topic, deci criticabile.
Multumesc pt clarificare – SI pt infirmarea temerii mele.
Aw! Am intrat pe site ptr a ma lamuri in legatura cu anumite lucruri si am devenit confuza:))
1. a starni se scrie cu 2 i la pers I, mod indicativ, timp perfect simplu.
2. in ceea ce priveste verbul a sti, cele doua ar trebui inversate
3. as vrea sa „ne lamuresti” cu „destui analfabeti” ptr ca eu nu stiu de existenta cuvantului „destui”.
4. ma astept in orice moment sa gasesc in cartile „batrane” dezacorduri, in principiu sa le multumim ca au scris si avem oportunitatea sa le „citim” imaginatia.
Eu:
1. Difera prin ceva constatarea dumitale de a mea din finalul comentariului din October 13, 2012 at 1:07 am? Da – dumneata mentionasesi modul indicativ (de parca la modul interogativ ar fi alta forma), dar omisesesi sa precizezi ca este vorba de singular (caci TOT pers intai a perfectului simplu, dar la plural, are ALTA forma).
2. E de o precizie si o limpezime fara cusur afirmatia dumitale, mai putin faptul ca nu ai precizat la CARE „cele doua” te referi. (Bi-ine – bine, am inteles: corect in unul din cazuri ar fi fost „nu stii”, unde este necesar un al doilea „i”, prin contrast cu celalalt caz unde corect ar fi fost „nu sari”, caci este suficient un singur „i”, al doilea fiind superfluu.
3. Cauta dumneata la http://dexonline.ro/definitie/destul . (In cazul in care nu stii CE sa cauti, iata „instructiunile de utilizare”: accesezi pagina linkuita, dai click pe „declinari” si apoi cauti (in tabelul „destul adjectiv”) forma corespunzatoare pt cazurile nominativ si acuzativ plural pt genul masculin forma nearticulata.)
Cu punctul 4 sunt oarecum de acord in principiu (desi cred ca nici pe vremea aceea nu era foarte scumpa achizitionarea serviciilor unui corector).
P.S. La punctul 3 as fi tins sa fiu de acord cu dumneata daca „te-ai fi legat” nu de forma adjectivului, ci de insasi utilizarea adjectivului „destui” in acest context (ca inteles): chiar daca ar fi vorba despre un singur caz, acesta (in opinia mea) nu este „destul” ci „prea mult”. (Desi chiar si in acest caz ar trebui tinut cont de faptul ca „destui” nu se foloseste numai (strict) cu intelesul de „suficienti” ci mai poarta si conotatia unei aprecieri proprii a numarului estimat (drept fiind semnificativ de mare).)