Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Hai să presupunem că-i atrageți cuiva atenția asupra unei greșeli. Hai să presupunem că-i spuneți asta calm, frumos, fără nicio urmă de ironie și individul cu pricina chiar percepe obiectiv ce și cum i s-a spus. Și hai să mai presupunem că, la rândul său, individul vă răspunde tot fără ironie, dar și fără agresivitate:
– Dar de ce ar trebui să scriu corect?
Eventual mai adaugă și ceva de genul ”ceilalți oricum înțeleg, în esență, ce am vrut să spun, fie că n-am pus o cratimă sau am pus una în plus și independent de numărul de i-uri de la finalul unui verb sau al unui substantiv”.
Ce i-ați răspunde mai departe? Și hai să mai presupunem că ”pentru că așa trebuie” nu e un răspuns corect.
Pentru ca te asiguri ca cei care vor citi vor intelege corect. Este mare diferenta intre „vine masa” si „vine ma-sa”. La fel intre „cheama copii” si „cheama copiii”. Sa nu mai vorbim de situatiile in care la intrebarea „Vrei un mar?” diferenta intre raspunsurile „Nu vreau inghetata.” si „Nu, vreau inghetata.” este colosala. Iar exemplele pot continua.
@Bogdan
Situatiile pe care le precizezi sunt rare din discutiile cotidiene :-). Totusi sunt curios de cate ori i-ai scris cuiva „Nu, vreau inghetata” … E oarecum egal cu 0 ce spui tu acolo.
Pentru că măcar aşa dovedeşti că nu ai mers la şcoală chiar degeaba – ai mai câştigat ceva, pe lângă diploma celebră.
Pentru să scrisul corect spune ceva despre tine.
Pentru că probabil şi prin maniera în care conversezi, în scris chiar, îţi poţi atrage şi descoperi parteneri de discuţii asemănători ţie.
Odata mai demult, cand existau bani la buget, un liceu din tara a facut o cerere pentru internatul sau de 200 de paturi. Si le-au sosit intradevar 200 paturi, dar ei vroiau pături.
Pentru ca e mai bine sa fi futut decat sa fii futut.
Pentru că e, pe alt plan, echivalentul igienei. A scrie corect e perceput – poate involuntar și subconștient, nu știu dacă psihologii ar putea spune mai mult – ca un echivalent al curățeniei. Scrisul incorect e echivalentul mirosurilor neplăcute, al mirosului de transpirație și de nespălat. Uneori e suportabil – dar plăcut niciodată…
erik: „…sunt curios de cate ori i-ai scris cuiva “Nu, vreau inghetata” …”
Probabil ca de fiecare data cand DE INGHETATA avea pofta si era intrebat de mama, / bunica / matusa / etc (sau de un prieten) daca vrea sa-i aduca o prajitura. (Este adevarat, este mai probabil sa fi scris „Nu, prefer inghetata”, dar schimbarea verbului utilizat nu schimba si semnificatia / insemnatatea acelei virgule, exemplul (cu noul verb) ramane valabil, corect si pertinent.)
Ca în trafic, nu e înţelept să te bazezi pe capacităţile celorlalţi, trebuie să-ţi faci în conversaţii partea, şi încă mai mult. Dar depinde cât de importantă este pentru tine comunicarea, deşi nu se rezumă totul la asta. Eu o privesc ca o chestiune de demnitate, cum s-a spus deja în comentarii. Nu vorbesc să mă aflu-n treabă, ci e o parte din mine, vorbirea mea e un ambasador al meu. Dacă sunt neglijentă în privinţa asta, auditoriul va trage concluzia că în alte privinţe lucrurile stau la fel, şi nu s-ar înşela. Dar mai e ceva. Exerciţiul. Dacă mi-aş permite scăpări, apoi când m-aş afla într-o situaţie în care să fiu conştientă că exprimarea mea în scris e importantă, s-ar putea să vreau şi totuşi să nu reuşesc să redau informaţiile într-un mod care să se reflecte bine asupra mea. Şi pentru că pot. Iar dacă mi-e totuna, de ce să nu scriu corect?
Petra: ATENTIE LA CORECTITUDINE (nu numai gramatical-ortografica, ci si ca fidelitate a ideii transmise fata de ceea ce gandesti):
„…dacă mi-e totuna, de ce să nu scriu corect?”
IN ORICE IMPREJURARE si orice / oricum ai gandi, TOT este mai bine sa scrii corect decat cu greseli – da’ ar fi pacat daca CHIAR ti-ar fi totuna.
Din fericire, in cazul de fata acea ultima fraza din comentariu este in contextul ei, iar corpul principal al comentariului lamureste amplu adevarata dumitale parere (eu personal NU CRED ca ti-ar fi totuna). Da’ DACA acea fraza ar fi citata de cinva scotand-o din context? N-ar fi altcineva indreptatit sa-si formeze despre dumneata o opinie (gresita) nefavorabila pe baza indiferentei (nereale) afirmate?
Azi – ieri, ca deja-i „maine” – am patit ceva ce in ultima vreme mi se intampla mai rar: am intalnit un cuvant cu referire la care nu numai ca nu-i cunosteam intelesul, dar nici nu stiam ca exista: http://dexonline.ro/definitie/nival . (Initial crezusem ca s-ar fi facut o eroare de tastare si ca ar fi fost vorba de fapt fie despre „rival”, fie despre „nivel”.)
Multumim Victor! Interesant, dar nici eu nu stiam de acest termen! Mai surpinde-ne!!!
Mi-a mai placut totusi si comentariul lui Cicu, desi cam „dur”, totusi sugestiv!
De Mihai ce sa mai zic, nuantele-s intradevar relevante – el alege varianta care-i convine si care-i previzibila!
lonely:
– Cu tot dragul!
– Pai SI EU n-am cunoscut cuvantul TOCMAI din cauza ca are DOAR utilizari atat de ingust-specifice incat pana acum nu l-am mai intalnit.
– Desi citesc (relativ) mult* (pe suport solid si din mediul virtual) si mai si urmaresc (relativ) indelungat TV-ul (in special programele informativ-educativ-documentare), nu prea des am parte sa gasesc EU asemenea surprize (si NICI nu le caut anume prin dictionare, nu le „vanez”), astfel incat nu prea am CU CE sa va „surprind” in acest mod. (Cand a fost cazul, cred ca s-a constatat ca am facut-o.)
* CANDVA citeam MULT mai mult (o medie multianuala care probabil depasea binisor doua sute de pagini zilnic), dar actualmente nu ma mai prea ajuta vederea, mintea „mi se misca” mai greu / lent, am mult mai multe si mai… „acute” ALTE preocupari care ma acapareaza, etc, astfel incat orele de lectura / documentare nu mi s-au imputinat sensibil dar ritmul de acumulare a scazut probabil la echivalentul continutului a nu mai mult decat… (Stiu si eu?) Sa estimez cam la 50-60 de pagini zilnic… (Sau poate oi fi eu exagerat de optimist si oi fi scazut chiar si SUB acest nivel – desi (incluzand TV-ul si mediul virtual) n-as crede…)
Adevara este ca felul in care scriem este o carte de vizita a personalitatii noastre. Personal, cred ca nu are cum sa-ti fie indiferent modul in care scrii sau exprimi o idee. Asa cum eu sunt foarte atenta atunci cand „elaborez” un mail pe care-l dau mai multor persoane, de fapt a devenit un automatism, inainte de a-i da „sent” il mai citesc o data… tot asa, atunci cand primesc mail-uri de la diversi, imi dau seama din primele randuri ce fel de OM este… chiar daca-i intr-o functie de conducere, daca scrie cu greseli – ce mai conteaza si atunci cand ma intelanesc fata in fata imi „defileaza” in subconstient greselile pe care le-a facut! Poate sunt eu cam exigenta, dar felul in care scrii spune FOARTE multe lucruri despre tine!
lonely: „…inainte de a-i da “sent” il mai citesc o data…”
Nu se prea „loveste” cu CHIAR PRIMUL cuvant din comentariu… („Adevara este ca…”)
(La mine pot fi gasite MULTE greseli de tastare (sunt nepriceput in operare PC si NICI indemanarea nu imi mai este ce era odata) dar macar recunosc faptul ca faza cu recititul si corectatul deobicei si cu buna stiinta o cam „sar” – bineinteles, cu exceptia scrierilor oficiale sau semioficiale (sub semnatura privata) – acceptand SI consecintele acestui mod de a proceda. In „apararea” mea: tastez lent (cu un singur deget) si lung; daca as mai SI corecta nu mi-ar mai ajunge ziua.)
P.S. Iar in apararea dumitale:
Cu ocazia aniversarii infiintarii sale, o editura a hotarat (CONDUCATORII sai au hotarat) sa „scoata” o carte fara „greseli de tipar”. Zis si facut: au ales CE carte sa tipareasca astfel, au angajat suplimentar personal foarte bine calificat si „motivat”, au scos spaltul si l-au dat spre corectare succesiva catorva dintre cei mai renumiti, priceputi si exigenti corectori din tara, pana cand niciunul dintre ei nu a fost in stare sa mai descopere nici cea mai mica inadvertenta.
Urmarea: cartea a aparut cu textul perfect corect – dar cu o greseala flagranta in chiar titlul de pe coperta…