Sbârciog

1

S-a întâmplat să dau peste o carte de bucate de-a bunicului meu și mi-am dat seama cât de mult a evoluat limba română în relativ puțin timp, iar asta înseamnă că e o limbă foarte vie, deci e de bine. Unele formulări le-am înțeles doar pentru că sunt un bucătar activ, altele m-au amuzat (de exemplu, toate rețetele cu pui se numeau ”puiu […]”), iar unele cuvinte chiar au rămas o enigmă – de pildă, sbârciogul. Mi-am cam imaginat că în cel mai bun caz ar putea să mai existe în uzul curent sub altă formă și, într-adevăr, zbârciogul există și pare să fie o nație de ciupercă.

PS: Mai auzisem de zgârciob, dar era ciudat să fie vorba despre el în condițiile în care se referă la un tip de individ foarte zgârcit, iar eu mă întâlnisem cu termenul în calitate de ingredient principal într-un fel de mâncare.



Un comentariu

  1. SI EU am intalnit cuvantul in ambele forme - atat "zbarciog" cat si "sbarciog" (care - din context - imi pare a fi nu o greseala de exprimare (intalnisem REPETAT si aceasta forma) ci o forma populara a denumirii).

    SI EU la inceput am dedus intelesul cuvantului TOT din contextul in care l-am intalnit, dupa ce prima oara cand l-am citit (cand contextul nu fusese explicit - din aceasta perspectiva) era sa-l confund cu "sfrânciog" - forma sub care cunosteam eu numele pasarii (si de aceasta data doar NUMELE (aflat TOT in urma unor lecturi: daca nu ma insel la Ionel Pop il intalnisem, intr-o scriere cinegetica) nu si pasarea* la care se refera).
    * Pasare care - inteleg acum, cand mi-am confruntat "stiutul" cu DEX - de fapt s-ar numi "sofranciog").

     (0)
     (0)

Lasă un comentariu

Ai nevoie de ajutor la teme ?