Poți fi de ajutor la urmatoarele teme
Comentariile de la articolul cu argumentul ca ceartă au mai scos la iveală un împrumut problematic – condescendent. Englezescul condescending se referă la o atitudine superioară, afișată fățiș, puțin agresiv și de regulă prin ironii usturătoare.
În schimb, sensul propriu al condescendentului nostru neaoș se referă la o manifestare aproape contrară – la un individ cu ”o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil”. Dar e drept că DEX consemnează la condescendență și sensul peiorativ de ”aer de superioritate, infatuare, aroganță”.
mă-ntreb de cînd datează propriu-zis împrumutul, pentru că dicționarele românești de neologisme consemnau sensul negativ încă de-acum treizeci de ani.
Eu NUMAI de sensul negativ (moderat-negativ: este vorba despre o atitudine, nu propriu-zis de bataie de joc, sau de altfel de agresivitate verbala) stiusem… (Da, bunavointa amabila – ca doar ti se adreseaza, nu te neglijeaza – dar „de sus in jos”, catusi de putin cu-adevarat respectuos, reverentios.)
De curând și eu m-am lovit de acestă dilemă. Foloseam cuvântul fără dubii cu sensul de „atitudine de superioritate”, așa cum știam că e și în engleză, ca să descopăr cu stupoare că în dex sensul propriu e aproape opus. Din săpăturile online am aflat că în română se folosește cu sensul negativ de zeci de ani, dar că dicționarele nu au fost modificate pentru a reflecta realitățile limbii. Pentru cuvântul din franceză, de unde l-am împrumutat și noi, am găsit ambele sensuri, așa că sunt tare curioasă cum de în română a rămas doar cu unul, cel mai puțin folosit.