De fapt, câte cuvinte sunt în orice limbă? Cum se pot număra? Noi avem DOOM (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române) ca dicţionar normativ şi din ultima sa ediţie putem afla că sunt „peste 62000” de cuvinte în limba română. Îmi imaginez că fiecare limbă are un dicţionar corespondent din care se poate afla numărul de cuvinte, dar ce intră la numărătoare?
Contabilizăm şi:
- forma de singular şi forma de plural?
- termenii tehnici?
- cuvintele din alte limbi folosite ca atare în domenii de nişă?
- termeni de argou?
- termeni din jargon?
- regionalisme?
- arhaisme?
- etc.
Adevărul este că nu se poate găsi un număr finit. Inclusiv formularea din DOOM este în termeni de „peste 62000 de cuvinte” şi cred că nu le-ar fi fost greu să numere efectiv câţi itemi sunt între coperţi. Dificultatea vine din procesul permanent de dezvoltare. Unele cuvinte încep să iasă din uz, altele devin perimate de-a dreptul, dar în schimb împrumutăm altele. Dezbaterile referitoare la apariţia unor termeni noi sunt mereu intense şi, în realitate, e firesc să acceptăm nişte împrumuturi care se impun din uzul curent, dar pe de altă parte nu putem nici să înglobăm fără discernământ orice ne apare în cale.
DOOM încearcă să impună un standard al limbii literare şi exclude multe arhaisme, regionalisme, variante şi împrumuturi considerate încă nejustificate de academicieni. În schimb, DEX tinde să consemneze multe dintre „omisiunile” DOOM, deci probabil că ar cuprinde cu mult mai mult de 62000 de cuvinte.
Şi ca să nu credeţi că doar noi avem o problemă, aflaţi că şi limba engleză (de unde noi tot împrumutăm) are probleme cu numărătoarea. A 2-a ediţie a Oxford English Dictionary includea 171476 de cuvinte „active” şi 47156 de cuvinte care nu mai apar în vorbirea curentă, iar la acestea s-ar mai putea adăuga în jur de 9500 de cuvinte derivate. Totuşi, dacă s-ar include inflexiuni sau termeni tehnici ori regionali şi o mulţime de alte categorii pe care OED nu le include, se estimează că ar fi în jur de 750000 de cuvinte.
Concluzia? Toate limbile sunt dinamice, iar asta face aproape imposibilă numărătoarea.
Dan, îţi mulţumim pentru sugestie! Şi da, limba engleză pare semnificativ mai bogată decât cea română, dar prima are foarte multe cuvinte compuse…
Din fisierul Scrabble-Loc care poate fi gasit pe site-ul DexOnline.ro, reiese un numar de 75399 cuvinte,a ici fiind incluse si interjectii gen „aa”, „ooo”, „uu”.
E vorba insa doar de cuvintele in forma nominativ singular pentru substantive, nominativ masculin singular pentru adjective, infinitiv scurt pentru verbe etc.
Lista continuta intr-un fisier text, cate un cuvant pe un rand, poate fi luata de la pagina urmatoare:
http://www.pontes.ro/ro/forum/viewtopic.php?t=2483
Am inteles cum sta treaba cu DOOM-ul si cu DEX-ul dar cam cate sunt folosite in mod uzual dintre aceste 62000 de cuvinte?
Eu, personal, cred ca folosesc cam 3-4000 maxim.
Poate cineva sa ma lamureasca?
De fapt, credeți că folosiți atâtea (3-4000) și poate atâtea și folosiți în mod curent, DAR:
-dacă mergeți la țară veți folosi cuvinte ca „sapă, lopată, cal, mânz, troscot, fân, grăunțe”, etc. – cuvinte pe care le știți, dar in lipsa unor realități zilnice nu le veți folosi la oraș
-daca locuiți la munte/ mergeți în vacanță veți folosi „pisc, stâncă, povârniș, grohotiș”, etc.
– dacă sunteți la mare, „geamandură, colac, sezlong”
– dacă sunteți părinte de copil mic: „scutec, aleză, body”
-daca e iarnă, „zăpadă, sanie, derdeluș, frig”
– dacă e vară, „caniculă, torid, arșiță”
– dacă e dimineață, „rouă, brumă, buhai, răsărit”
– dacă sunteți în trafic: mașină, semafor, pietoni.
Ceea ce vreau sa spun este că situația cu care ne confruntăm ne face să folosim mai mult sau mai puțin anumite cuvinte. De exemplu, zilnic ne îmbrăcăm, dar folosim cuvantul „nasture” doar atunci când semnalăm că s-a desprins sau când vrem să îi denumim obiectul unui copil.
„Adevărul este că nu se poate găsi un număr finit.”
Eu personal nu-mi pot imagina ca in vreo limba oarecare (oricare ar fi aceasta) ar putea sa existe un numar INfinit de cuvinte. (Eventual doar un numar neprecizabil cu exactitate.)
„…Oxford English Dictionary includea […] în jur de 9500 de cuvinte derivate.”
Nu stiu CE inteles exact atribui termenului „derivat”. Daca acest inteles se refera si la cuvintele al caror sens se obtine / schimba prin atasarea unei prepozitii, numarul TREBUIE sa fie MULT mai mare (daca ne gandim doar la „to look” „completat” la „to look for”, „to look after”, „to look upon”, „to look forward” etc.)
Sorin, eu țin minte de prin clasa a V-a că ”fondul principal lexical” cuprinde aproximativ 1500 de cuvinte…
Fondul principal e cam același in orice limbă. Se referă la cuvintele de bază, gen ” mână, picior”. Nici nu pot fi mai multe, că de asta sunt de bază.
Totuși, avem mult polisematism în limba română, multe colocații care nu sunt consemnate ca intrări de sine stătătoare in dicționar: „podul palmei, oul piciorului, lobul urechii, vârful degetului, colțul gurii”.
Victor, OK, hai să zicem că finit nu era cu sens propriu, ci cu un sens secundar/figurat, apropiat de ce ai spus tu :). Iar despre derivate, îmi pare rău, dar nu pot să-ți dau prea multe informații în plus. Însă pot să-ți spun că sursa primară a cifrelor este aceasta: http://www.oxforddictionaries.com/words/how-many-words-are-there-in-the-english-language. Poate descoperi tu ceva pe acolo. Eu tocmai am vizitat din nou site-ul și n-am găsit nimic în plus. E drept că există un link în spatele lui ”derivative”, dar definiția nu mi se pare că lămurește chiar toate formele prin care pot apărea derivatele.
OK, sa spunem ca esential in propozitie nu era numarul de cuvinte ci posibilitatea de a le gasi. 😛
Aha, deci e chiar mai rau decat imi imaginam eu
Adevarul e ca am fost si voi ramane un optimist
Multumesc de informatie
Emi: „…”fondul principal lexical” cuprinde…”
Daca bine imi mai amintesc eu (vag) si nu ma inseala memoria (si rationamentul), „fondul lexical” constituie un termen compus, asadar corect af fi de spus fie „principalul fond lexical”, fie „fondul lexical principal”. (Categoria superioara care include notiunea ar fi „fondul lexical”, nu „fondul principal”, cuvantul lipsa constituind doar o caracterizare restrictionanta: nu dintre fondurile principale il alegem pe cel lexical, ci dintre fondurile lexicale il alegem pe cel principal.)
Sorin: „…e chiar mai rau decat imi imaginam eu”
„Mai rau” – in CE sens? Daca nu ma insel eu, fondul lexical principal cuprinde cuvintele considerate esentiale pt exprimarea intr-o anumita limba, cele pe care cunoscandu-le poti sa exprimi oarecum (in mod inteligibil, chiar daca nu neaparat de fiecare data simplu si clar) majoritatea ideilor simple, cele legate de viata de-zi-cu-zi. Ele sunt suficiente pt a putea sa declari cu constiinta impacata ca vorbesti (macar oarecum) o limba straina. Cu cat insa o persoane e mai culta si are idei si preocupari mai multe, mai variate si mai profunde, cu atat vocabularul acesteia (cuvintele pe care aceasta le foloseste cu o frecventa relativ ridicata, cunoscandu-le bine intelesul si modul de utilizare) se imbogateste. Un vocabular uzual de 3-4.000 cuvinte este oarecum satisfacator, dar denota fie un tanar (elev?) in curs de imbogatire a cunostintelor si a modului de gandire, fie o persoana cu o cultura… (Hm!) „limitata” (nu ca ar avea cineva – oricine – cultura NElimitata…), si pt o persoana cu inteligenta normala care vrea sa faca parte din clasa mijlocie* – nu mai vorbesc de cea superioara* – (dpdv intelectual, emotional, moral etc) ar fi bine sa reprezinte doar un stadiu, o etapa trecatoare in dezvoltarea sa.
* Ideea este ca ma refer la persoanele „oarecare”, comune, avand cultura generala, nu la savanti si nu la specialistii / expertii in limba / vocabular, nici la persoanele cu memorie fotografica, cele care in cateva zile / saptamani pot sa invete pe-de-rost (in mod oarecum inutil si nejustificat de nivelul de dezvoltare al culturii / intelectului lor) tot DEXul.
Hai să nu exagerăm! E imposibil să înveți DEX.ul pe de rost; chiar și geniu fiind. Consider că acumularea bagajului lexical trebuie să fie în armonie, sau o expresie a dezvoltării și înțelegerii fiecăruia în funcție de cerințe și nevoi, necum o ambiție prostească și inutilă de acumulare de dragul acumulării. Am auzit cîndva într-un cerc de persoane religioase că cutare habar n-am cine cunoaște toată Biblia pe de rost; e un exemplu. Să acumulezi atîta cantitate de gunoi, de cuvinte inutile ( cam 95 % consider întreaga Biblie – și sunt generos!) ca să demonstrezi ce? Mă rog, te pui bine cu Patronul ca să…..nimic. În fine, am divagat cumva de la subiect. Nu cred că ființa umană poate cuprinde fie și într-o viață întreaga limbă nativă, nu mai vorbim de limbi străine. Ah, am dat-o în alta acum: cutare și cutare vorbește trei limbi la perfecție, altul cinci, cutăreasca opt și savantul *G* unsprezece: prostii pentru naivi și ignoranți. Da, poți cunoaște bine niște limbi, dar precizarea ,,la perfecție” e categoric una deplasată și exagerată. Mai ales că orice limbă străină e mult mai nefirească, ne-ombilicală insului…. Oamenii au născocit vocabularul ca pe o hartă lingvistică fără de care le-ar fi fost imposibilă comunicarea, înțelegerea acestei irealități solidificate pe care o numim Lume.
Eu gasesc limba engleza foarte saraca in cuvinte. Formele compuse pentru verbe exista din cauza lipsei de cuvinte…si dau nastere la confuzii pentru cineva care n-are un nivel avansat in engleza. Iar ca substantive, doar doua exemple rapid: cauta cascaval si visin(e) in dictionar si vei gasi cheese (branza) si cherry (cires) ha!
Limba romana este o limba modesta in comparatie cu limba engleza.
Mai mult, limba romana are o structura gramaticala complicata, ceea ce este specific limbilor mai putin evoluate.
Exact. Si in plus, in engleza sunt consemnate rapid multe cuvinte imprumutate din alte limbi: tsunami, de ex.
Noi nu avem in dictionar consemnat nici „parenting”
limba engleză nu-i săracă deloc. sărace-s dicţionarele noastre.
Dorina,cu tot respectul,iti aduc la cunoștința ca limba engleza este cea mai bogata limba,avand cca. 500.000 cuvinte,fara termenii tehnici. Succes !
Mă bag și eu în vorbă dacă permiteți.
Citisem la un moment dat un articol care anunța cuvântul cu numărul 1 milion al limbii engleze. Era un cuvânt sintetic, o combinație de două sau trei alte cuvinte menită să exprime un sens compozit.
În engleză se fac foarte multe astfel de experimente și e normal să fie așa având în vedere că este limba științelor, a comerțului, a politicii și a artelor. Pe lângă asta, dacă adăugăm regionalismele insulare și pe cele de peste mări (diversele creolizări ale limbii în foste colonii), fie ele străvechi sau moderne (australienii au argoul lor, la fel și canadienii sau americanii), este normal ca fondul lexical să crească foarte rapid.
Eu aș vrea să atrag atenția doar asupra verbelor frazale (nu știu cum se traduce asta în română, am făcut calcul direct din ‘phrasal verbs’) compuse din verb și prepoziție/adverb. Constructul își schimbă sensul – mai mult sau mai puțin – în funcție de particula care i se atașează.
De exemplu:
To fuck off – a te căra, a dispărea.
To fuck up – a distruge, a face praf
To fuck with (someone) – a te pune cu cineva
To fuck around – a pierde vremea
To fuck (someone) over – a-i trage țeapă cuiva
Sunt verbe care suportă mult mai multe astfel de alterări și fiecare în parte constituie o intrare în dicționar deși cuvintele din compoziție apar și la alte intrări (independent sau în alte combinații). TO GO, TO SET, TO BREAK se regăsesc în zeci de combinații frazale. La un moment dat, în facultate, îmi propusesem să le învăț pe toate, dar n-a fost posibil, era o carte întreagă numai cu verbe frazale.
E o specificitate a limbii engleze care n-o pune nici în superioritate, nici în inferioritate față de limba română. Ca să păstrez exemplul dat: pentru „fuck up” avem ca echivalent locuțiunea „a face praf”, care nu figurează în dicționar ca verb de sine stătător.
Este o rusine si o crima la adresa poporului Roman si al Limbii Romane de a amesteca sfanta noastra limba Romaneasca cu limba criminala englezeasca , respectiv americana. In cei aprox. 200 de ani de istorie americana acestia au provocat cu buna stiinta peste 300 de razboaie in care au fost ucisi peste 80 de milioane de oameni. Dintre acestia au fost 27 e milioane doar Copii. Ordinele de ucidere a acestora s-au dat in aceasta limba criminala americana. Cel ce foloseste aceasta limba criminala se face partas la crimele americane.
George, printre multe altele pe care nu ma sinchisesc sa ti le spun, esti un tampit si un alienat mintal spalat pe creier.
Eu cred ca limba romana contemporana este saraca lexical. Esti obligat sa folosesti termeni de import pentru ca majoritatea vocabularului este compus din cuvinte care nu se mai folosesc in mod curent.
Citesc mai sus: „câţi itemi sunt între coperţi”
Observ ca pâna si cuvantul „item” a devenit un cuvânt in limba romana. Dacă este asa, atunci de ce nu si forma plurala, items in loc de itemi? In condițiile astea putem importa orice cuvant, din engleza sau alta limba, si să-l includem in romana. Fara nici o regula, logica, discernamant sau justificare. Înțeleg sa imbratisam neologismele, dar poate intr-un mod mai sensibil, mai atent.
Trăiesc într-o țara in care limba oficială este engleza. In comunitatea românilor de aici este notoriu ca ajungem uneori sa stâlcim limba romana prin inserarea ad-hoc a unor cuvinte englezesti care ne vin mai ușor in vorbirea curentă. Nu este ceva de care suntem mandri, ni se pare noua insine ridicol si incercam pe cat putem sa evitam asemenea excese. Cu atat mai neavenit este pentru cei din Romania, care nici măcar nu au scuza ca vorbesc majoritatea timpului in alta limba.
s nu este plural caracteristic limbii române. Româna se îmbogățește cu cuvinte din alte limbi, dar ele respectă regulile limbii. Calculatorul are plural calculatoare: În engleză recomandat e să pui s. Germanii pun s sau nimic la anglicismele lor, dar fii atent, engleza e germanică, adică pluralul lui Logo, nu are treabă cu grecescul Logos. Monștri=Monster (ca la sg) in germană, iar Jobs, Pubs, Steaks, T-Shirts sunt pluralul unor anglicisme în limba germană. Verbe ca twittern, shoppen, googeln, joggen se conjugă în germană cum se conjugă și verbele germane și tot așa facem și noi cu verbele venite din slavonă (și probabil spre oroarea ta și cu cele din engleză 😂) : a citi, clădi, clăti, duhni, dovedi, lovi, privi, primi, împrieteni, război, zidi. Adică pe latinește. Deși, nu mi-e clar de ce se abat unchi și unghi la plural 😁 Ele venind chipurile din avunculus respectiv angulus.