Din punct de vedere psihologic, caracterul reprezintă ”latura relațional-valorică și de autoreglaj a personalității” și se definește ca ”ansamblu închegat de atitudini și trăsături care determină o modalitate relativ stabilă, constantă de orientare și raportare a subiectului la cei din jur, la sine însuși, la activitatea desfășurată, la însăși societate, ca realitate socio-umană globală” (Mielu Zlate, Fundamentele psihologiei, 2006).
În DEX apare definit relativ similar ca ”ansamblul însușirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și acțiunile sale”. Tot aici apar și definițiile de tipul ”personalitate morală fermă” sau ”însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine”. Iar în limbajul comun caracterul pare să se asocieze mai degrabă cu trăsăturile pozitive/dezirabile și așa s-a ajuns la ”oamenii de caracter” și la cei ”lipsiți de caracter”.
Însă indiferent cum alegeți să vă gândiți la noțiune, atunci când pronunțați cuvântul caracter puneți accentul pe e și nu pe altă vocală. Nu știu dacă ați remarcat, dar se folosește destul de mult varianta carácter în detrimentul lui caractér.
Lasa un comentariu