Inregistrati-va pentru a beneficia de cunostintele comunitatii, a pune intrebari sau a a raspunde la intrebarilor celorlalti.
Suntem o comunitate care incurajeaza educatia si in care se intalnesc know-how-ul si experienta cu perspective inovative de abordare a problemelor.
Autentificati-va pentru a pune intrebari, a raspunde la intrebarilor celorlalti sau pentru a va conecta cu prietenii.
V-ati uitat parola ? Introduceti adresa de email si veti primi o noua parola.
Please briefly explain why you feel this question should be reported.
Va rugam explicate, pe scurt, de ce credeti ca aceasta intrebare trebuie raportata.
Motivul pentru care raportezi utilizatorul.
Știați că accepțiune e doar o variantă? Și dacă da, spuneți drept – când ați auzit ultima dată pe cineva folosind cuvântul accepție? 🙂
Accepție = înțeles, sens, valoare a unui cuvânt, a unui afix etc.
Dupa criteriul frecventei utilizarii, „acceptie” ar trebui sa fie varianta formei „de baza” „acceptiune”.
(Eu obisnuiesc sa folosesc cuvantul „acceptiune” (cu sensul de „inteles al unui cuvant”), si (spre deosebire de aceasta forma) mie „acceptie” imi sugereaza „ceva ce este acceptat”, sau poate mai degraba actiunea (fenomenul) de a accepta ceva, ar „bate” mai mult (in optica mea) spre intelesul de „acceptare”.)
Mie accepție îmi sună pur și simplu ciudat, pentru că nu-mi amintesc să-l fi întâlnit vreodată. Dar e drept că și accepțiune îmi pare desprins mai degrabă din vocabularul activ al românilor de acum 100 de ani 🙂
Intrucat folosesc destul de des cuvantul*, MIE nu-mi mai pare ciudat, m-am obisnuit cu el, dar”acceptie” in loc de „acceptiune” imi pare la fel de ciudat ca si „misie” in loc de „misiune”. Iar daca vrem ceva CU-ADEVARAT ciudat, ne-am putea gandi eventual (prin similaritate) la (spre ex) „comunie” in loc de „comuniune”, sau (mai simplu, dar SI MAI bizar) la „unie” in loc de „uniune”…
* Acceptiune
Victor, accepțiunea nu mi-e străină nici mie. Și chiar am zâmbit când am văzut că s-a întâmplat să folosești cuvântul într-un comentariu la un alt articol la doar câteva minute după ce am scris postarea asta. Cât despre cuvintele cu ”iune” (obiecțiune, injecțiune etc.), eu trăiesc cu impresia că erau în uz pe la 1900 și-un pic, iar multe dintre ele și-au adaptat forma odată cu evoluția ulterioară a limbii române.
Off-topic: Oare sa existe o legatura de… (Hm!) „cauzalitate”, de derivare, intre http://dexonline.ro/definitie/mohorat * si http://dexonline.ro/definitie/mohor ? (Acest din urma cuvant nu il stiu decat din cantecele populare (cu „foaie verde…”).)
* Pana ACUM, cand am cautat in DEX cuvantul „mohorat” in scopul postarii acestui comentariu, HABAR N-AVUSESEM de semnificatia… coloristica a adjectivului, pt mine cuvantul nu avusese decat intelesul de „intunecat”, eventual (prin extensie) „trist”… (si imi imaginam atmosfera creata nu in nuante de rosu, ci de gri; mai precis – de cenusiu, de plumburiu, de gri… mohorat 😀 ).
Conform noului DEX, -acceptie- este singura forma, NU -acceptiune-!!!
HOC, nici n-am spus altceva. Dar de ce țipi la noi? 🙂