Am primit destul de multe mesaje în perioada sărbătorilor, dar, fără supărare, de această sugestie am ales să ne ocupăm prima dată.
Ioana, elevă în clasa a 8-a, ne-a scris că are în manualul de limba şi literatura română un tip de exerciţiu special – „expansionare de propoziţii”. A verificat şi ea. Am verificat şi noi. În DOOM2 nu şi-a făcut intrarea. Poate în DOOM3…
Ioana, îţi mulţumim pentru sugestie! Iar în ceea ce priveşte dezamăgirea ta faţă de şcoală, noi credem că nu e fondată până la capăt. Dacă ai învăţat să ai discernământ, să ai o sprânceană ridicată în faţa unor idei şi, mai mult, să verifici informaţiile, ceva din şcoală încă îşi face treaba 😉
PS: Cred că încă nu ne-am dezmorţit mintea din concediu, căci nici nu prea ne duce capul ce vrea să însemne exact acest „a expansiona„. Sugestii?
Primul lucru care-mi trece prin minte e că exerciţiul cu pricina ar consta în dezvoltarea unor propoziţii minimale. Poate reuşim să aflăm în cele din urmă :).
🙂 Dar parcă prea sună rău acest „termen”, un barbarism, ce mai!
Din ce am găsit prin intermediul Google înţeleg că expansionarea ar fi transformarea unor părţi de propoziţie în propoziţii subordonate omoloage.
Sincer, nu-mi amintesc dacă făceam exerciţii similare, dar, dacă făceam, sigur nu le spuneam aşa. Nu cred că e neapărat rău să îmbogăţim limba cu un termen care uşurează comunicarea prin substituirea unui grup de cuvinte, dar ar fi bine să fie „oficializat” înainte de a fi introdus în manualele şcolare.
PS: Dacă n-am înţeles ce înseamnă expansionarea, rog un cunoscător să mă corecteze.
Nu am acum niciun manual de clasa a VIII-a la îndemână, ca să pot identifica un astfel de exercițiu.
Deși este un termen mai complicat pentru acest nivel, se folosește, într-adevăr, în legătură cu capitolul Sintaxa frazei.
Am văzut că în Dicționarul limbii române nu apare cu sensul acesta gramatical, dar se poate deduce din denotație.
În esență, expansiunea constă în dezvoltarea unei părți de propoziție, într-o propoziție corespondentă.
De exemplu:
Vreau să primesc un cadou. (un cadou= Complement direct)
Vreau să primesc/ ce mi-am dorit (Ce mi-am dorit= Propoziție subordonată completivă directă)
În al doilea exemplu s-a realizat această „expansiune” a complementului direct în subordonată completivă directă.
Contragerea este inversul.
Nu știu dacă am fost suficient de explicită….
🙂
Totuși…nu știu dacă apare și această formă verbala…„a expansiona”. Mi se pare cam…ciudată.
scuze că am revenit 😀
În manualul de limba română fenomenul este numit „expansiune”. Termenul este definit şi în DEX ca procedeu lingvistic (explicat şi exemplificat mai sus de Dagatha). Sunt curioasă în care manual a găsit Ioana o astfel de sintagmă ciudată „expansionare de propoziţii”. Mare e grădina manualelor şcolare!
„Dacă ai învăţat să ai discernământ, să ai o sprânceană ridicată în faţa unor idei şi, mai mult, să verifici informaţiile, ceva din şcoală încă îşi face treaba”
Hmm… oare nu se poate ca Ioana sa fi invatat aceste lucruri de prin casa (i.e., familie, prieteni)?
Nu știu dacă mai contează de unde. Va mai auzi multe greșeli în continuare, fie din mediul familial, fie de la prieteni, chiar și de la profesori (din păcate!). Dar e un lucru bun că întreabă, prin urmare, vrea să se lămurească. Este elevă în clasa a VIII-a! Eu cred că e de apreciat.
Chiar trebuie să fie apreciată Ioana. Prea mulţi copii şi chiar adulţi preiau informaţiile fără să le analizeze şi fără să le înţeleagă.De aici pleacă multe rele…
Nu sunt un cunoscător foarte fin al gramaticii limbii române, dar în gimnaziu am învăţat că, în general, substantivele pot fi transformate în verbe. Aşa că de la expansiune, următorul pas este evident. E un pic aiurea, recunosc, dar se înţelege sensul.
Personal, consider că ar fi mai bine dacă în toate manualele, indiferent de nivelul de studiu, s-ar folosi cuvinte de bază ale limbii române sau cuvinte cât mai puţin transformate.
verbele pot fi transformate în substantive. e așa-numitul infinitiv lung cu valoare substantivală. Nu are legătură cu expansiunea.
Manualele ar trebui să respecte programele, în general termenii sunt definiți în aceste manuale sau, în cel mai rău caz, explicați de profesor în momentul predării unui concept.
„…o astfel de sintagmă ciudată “expansionare de propoziţii”. ”
Presupun ca era un simplu mistype, si ca ar fi trebuit sa scrie „…IN propozitie, dupa cum explicase dagatha: „…dezvoltarea unei părți de propoziție, într-o propoziție corespondentă.”
„…oare nu se poate ca Ioana sa fi invatat aceste lucruri de prin casa (i.e., familie, prieteni)?”
„Nu știu dacă mai contează de unde.”
CUM sa nu conteze? Pt Ioana – da, este (oarecum) indiferent DE UNDE a obtinut acest mod de a vedea lumea, dar n-ar fi putin cam ciudat ca (cel putin ‘in ochii nostri’, ai celor care citim acest articol si comentariile pe care acesta le-a generat) sa fie atribuit scolii un merit parental (sau familial, sau al anturajului)? Eu am terminat liceul de vreo juma’ de veac, si sunt vreo patru decenii de cand n-am mai avut de-a face cu educatia formala, dar – din calitatea educatiei constatata de mine la tineri, precum si din comentariile la adresa scolii ale tertilor care au avut legatura cu ea mult mai recent – parerea mea despre calitatea scolii actuale este execrabila. DE CE sa fiu ‘impins’ sa-mi revizuiesc aceasta parere (in mod nemeritat de catre scoala) atunci cand nu este cazul?
„Chiar trebuie să fie apreciată Ioana.”
…precum si cei care au instilat in ea acest mod critic de a considera viata. CATEGORIC!
„…substantivele pot fi transformate în verbe.”
Din cate stiu eu – niciodata. (Poti sa dai un exemplu concret?) Dar este adevarat ca din substantive pot sa derive (sau sa deriveze? Oare CARE forma ar fi aici mai adecvata, mai potrivita, mai recomandabila?) verbe (prin cunoscutele procedee specifice).
(Un adjectiv poate deveni adverb – sau invers – (pastrandu-si forma dar schimbandu-si rolul si modul de declinare) in functie de modul in care este utilizat, de partea de propozitie careia ii este ‘atasat’, la care se refera, pe cand un verb nu va deveni substantiv, nici invers, (din cate stiu eu), indiferent de modul cum sunt utilizate. Poate doar in mod exceptional, in cazuri particulare care acum nu imi vin in minte – n-or fi avand IN CE sa vina 😛 😀 )
„verbele pot fi transformate în substantive. e așa-numitul infinitiv lung cu valoare substantivală.”
…sau substantivizarea participiului, sau adjectivizarea gerunziului – dar nu forma primara, initiala, cea de dictionar. (Scuze – se pare ca ‘m-am luat de’ cine nu trebuie: eu nu sunt specialist in domeniu (ci doar un oarecare cunoscator mediocru, in curs de a-si reduce cunostintele prin uitare accelerata), pe cand dagatha pare sa fie. Intentia mea nu era polemica – doar imi precizam punctul de vedere („atunci cand orizontul unui om se ingusteaza pana la dimensiuni infime, la un punct, omul respectiv spune: ‘iata punctul meu de vedere!’ „) exprimat anterior.)
>VictorCH> bloc, mecanic, aer, vitamină, comandă, vorbă, cuvânt.
Doar astea îmi vin acum în minte pentru moment. Dar aşa cum spuneai, s-ar putea să fie derivate/derivative. Dar ne abatem de la subiect cumva?
Aşa cum spuneam, nu sunt un cunoscător al sintaxei şi/sau gramaticii limbii române şi pe lângă asta, am terminat şi eu cam de multicel şcoala, aşa că amintirile sunt mai estompate… iar informaţiile chiar lipsă sau nu tocmai la context.
Era vorba de expansionare?
@ Gabriel.GMC
??? (Poate ai amabilitatea sa dezvolti putin subiectul?)
Daca te refereai la:
” “…substantivele pot fi transformate în verbe.”
Din cate stiu eu – niciodata. (Poti sa dai un exemplu concret?)…”
mentionez ca pana acum eu NICIODATA cu am auzit/citit verbele „a bloc”, „a mecanic”, „a aer”, „a vitamină”, „a comandă”, „a vorbă”, „a cuvânt”, deci ‘nu stiu de’ folosirea cuvantului care denumeste un substantiv (in ACEA forma) cu valoare de verb (asa cum un adjectiv POATE, in ACEEASI forma, sa devina adverb, daca este atasat nu unui substantiv, ci unui verb).
Rog a nu se uita ca eu precizasem IMEDIAT – in continuare – ca „…este adevarat ca din substantive pot sa derive […] verbe (prin cunoscutele procedee specifice).”, asadar recunosc existenta verbelor „a mecaniza”, „a aera”/”a aerisi”, „a vitaminiza”, „a vorbi”, „a cuvanta”, dar ele sunt DERIVATE ale substantivului, nu au aceeasi forma cu acesta, ci le-au fost adaugate sufixe. „A comanda” este (oarecum) una dintre exceptiile despre care scrisesem in paranteza („…un verb nu va deveni substantiv, nici invers, (din cate stiu eu), indiferent de modul cum sunt utilizate. Poate doar in mod exceptional, in cazuri particulare care acum nu imi vin in minte…”) (modificarea de la „comandă” la „a comanda” este minora), iar „bloc” reprezinta (cred) un alt tip de exceptie, intrucat nu-mi vine in minte (iarasi!) nici un verb derivat de la acest substantiv (indiferent daca e vorba despre un „bloc lexical”, un „bloc-motor”, un „bloc de desen”, un „bloc de locuinte”, un „bloc operator”, un „bloc de stanca” sau daca acest cuvant e folosit cu intelesul de „calup” („un bloc de sapun”): ATENTIE, verbul „a bloca” (in ciuda similitudinii formei) face parte din aceeasi familie de cuvinte NU cu „bloc”, ci cu „blocaj” – intelesurile celor doua cuvinte nu fac parte din aceeasi categorie logica, se refera la lucruri complet diferite, indiferent daca este vorba despre ‘blocaj renal’, ‘blocaj rutier’, un ‘blocaj’ la box sau alte tipuri de blocaje: se refera NU la faptul ca o entitate este unitara, ci la impiedicarea executarii (finalizarii cu succes a) unei actiuni).
OK!…
unui prieten mi-aș permite să îi zic în glumă ceva de genul: „..bine că ești tu deștept!”, dar aici nu îmi permit… 🙂
O lecție frumoasă de gramatică. Mulțumesc!
cf ma ajti sa invat si eu :))))))daca tot te creszi desteapta
cf ma ajti sa invat si eu :))))))daca tot te creszi desteaptaam glumit
POC!
Fenomenul invers prin care se transforma o parte de propozitie in propozitie subordonata se numeste expansiune. Pentru a realiza expansiunea e nevoie de predicat si de un element relational.
Sper ca am fost de ajutor