Imperiul Britanic includea toate teritoriile care erau controlate de britanici. Sub domnia Reginei Victoria, imperiul s-a dublat că mărime, devenind cel mai mare imperiu din istorie.
Britanicii stăpâneau atunci 23% din suprafaţa toatală a lumii și imperiul număra 458 de milioane de oameni. Pe atunci, se spunea că acesta este Imperiul în care soarele nu apune niciodată.
Iată câteva momente de referinţă din istoria imperiului Britanic
Primii britanici, în sensul de locuitori ai Regatului Unit, au fost Picții, care au ajuns pe aceste teritorii cu mai mult de 10.000 de ani în urmă. În secolul VIII î.Hr., celții au ajuns în Europa şi au fost cei care i-au împins pe picți spre nordul Scoţiei. În anul 43 d.Hr, românii au invadat teritoriile britanice şi le-au stăpânit timp de 400 de ani. Celții au fost cei care au construit foarte mult, de la şosele, la canale, băi şi case imense.
Până în secolul VI, germanii cunoscuţi ca Angli, Juti şi Saxoni se mută în Britania. Anglii sunt cei care au dat şi numele Angliei, iar englezii au devenit cunoscuţi ca angli-saxoni. Din anii 900 şi până în 1400, Anglia a fost stăpânită de invadatorii vikingi, danezi şi normanzi.
În anul 1485, nobilul Henry Tudor a devint regele Angliei şi a rămas cunoscut în istorie ca Henry VII. Acesta a fost primul dintre cei cinci monarhi din dinastia Tudorilor.
Până în anii 1800, Britania era una dintre cele mai mari puteri ale lumii. Britanicii câştigau foarte bine din comerţ şi nivelul de trai din această parte a lumii era extrem de ridicat. Aceasta a fost perioada de expansiunea în care imperiul şi-a extins mult teritoriile.
Începutul secolului 20 a însemnat debutul unei perioade de regres pentru britanici. Slăbită după cele două Războaie Mondiale, Britania nu a mai putut să se menţină că imperiu şi astfel cele mai multe dintre coloniile pe care le cucerise până atunci au devenit independente.
Lasa un comentariu